Preşedintele ACA: Avem probleme cu vânzarea mierii în hipermarketuri; sunt nişte costuri extraordinare pe care nu ni le permitem
Mierea autohtonă lipseşte de pe rafturile hipermarketurilor, din cauza importurilor de miere la preţuri de dumping şi a comisioanelor ridicate impuse apicultorilor români, iar o majorare a preţului de vânzare nu reprezintă o alternativă, întrucât nu poate fi susţinută de consumul intern.
"Avem probleme cu vânzarea mierii în hipermarketuri. Sunt nişte costuri extraordinare pe care noi, ca asociaţie profesională, nu ni le permitem. Ştiţi foarte bine politica lor, cu tot felul de comisioane. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) nu este pregătită să meargă la raft cu bani negri. Noi lucrăm doar cu acte, iar să creştem artificial nişte preţuri... De exemplu, dacă noi vindem mierea cu 8-10 lei, ni se cere să o avem la raft cu 13 lei, ca 30% să rămână acolo, dar există şi miere cupajată, la 7 lei. Noi nu vrem să mai creştem preţurile, pentru că şi aşa mierea nu se consumă. E dificil cu hipermarketurile, deşi am avut discuţii şi suntem interesaţi să vindem mierea pe rafturile lor. Retailerii nu vor un produs mai scump, chiar dacă este bun şi de calitate", a afirmat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.
În acest context, cea mai mare parte a producţiei autohtone de miere se duce către export, Germania fiind principalul partener al ACA de aproape jumătate de secol. Din păcate, şi în această zonă, mierea provenită din Ucraina, China sau America de Sud, cu preţuri extrem de mici, afectează exporturile apicultorilor români.
"Noi avem nişte parteneri în Germania cu care lucrăm de peste 40 de ani. Sunt firme mari, serioase. Nu au apărut în ultima perioadă alţi importatori mari, ci doar unii mai mici, care vor să cumpere 2 - 4 - 5 tone de miere şi este foarte dificil să asigurăm un transport rentabil pentru astfel de cantităţi. Noi avem partenerii noştri cu care lucrăm foarte bine şi care ne dau în avans fonduri, astfel încât să putem să putem face exportul, dar problema este legată de preţ. Atâta timp cât există această concurenţă care vinde kilogramul de miere cu 8 lei, chiar cu 5,6 lei din Ucraina sau 1,3 - 1,5 dolari din China, aici este problema. Importatorii cumpără de la noi, o cupajează, ne solicită nişte condiţii de calitate extraordinare încât să poată să o amestece cu cealaltă miere, care nu este chiar conformă. Sigur, ne dau în condiţiile acestea un preţ mai bunicel cu câţiva cenţi, dar asta nu acoperă chetuielile apicultorilor români", a spus Fetea.
Şeful ACA afirmă că mierea românească dată la export este supusă unor analize extrem de complexe, care nu se mai fac la niciun alt produs alimentar pe piaţa europeană.
"Mierea românească este un produs cu buletin de analiză, facem şapte cearceafuri de analize când mergem la export, analize care se fac în Germania, iar acestea costă. Facem analize inclusiv pe organisme modificate genetic, nu mai vorbim de reziduuri şi celelalte... Sunt nişte analize foarte complexe, care nu cred că se mai fac la niciun alt produs alimentar pe piaţa europeană ca la miere. Tirul nu iese la export fără să vină ultima analiză din Germania. De 25 de ani, noi nu am avut probleme de calitate cu mierea românească", a explicat Fetea.
În ceea ce priveşte exportul de miere în China, o piaţă cu potenţial şi care s-a arătat interesată de produsul românesc, preşedintele ACA susţine că nu prea există acorduri de export cu această ţară, iar solicitările venite din sunt infime.
"Sunt solicitări mărunte, infime. De exemplu, am avut o solicitare să dăm 10 tone într-un an, pentru că au deschis nişte magazine mai selecte şi noi aveam pe etichetă 'Medaliat cu aur la Montpelier'. Aveau nevoie de o reclamă, dar exportul serios cu China nu s-a concretizat niciodată. Nu există acele acorduri. Am văzut într-un depozit în Beijing 3.000 de tone de miere, iar această cantitate ajungea în port în Hamburg. China produce circa 200.000 - 300.000 de tone, nici ei nu mai ştiu cât, iar Germania este cel mai mare producător, cel mai mare consumator, cel mai mare exportator, cel mai mare importator. Germania îşi permite, are bani şi face bani", a subliniat reprezentantul apicultorilor.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantul Ministerului Agriculturii, consilierul Tănase Voicu, România a importat anul trecut 3.275 de tone de miere, dar a exportat de peste trei ori mai mult, respectiv 11.326 tone de miere. Principalele ţări unde a ajuns mierea românească sunt Germania, Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie, Belgia, Japonia, Israel şi China.
În perioada ianuarie - noiembrie 2018, în Germania au plecat 2.845,44 tone de miere românească, în valoare de 10,063 milioane de euro.
Potrivit datelor ACA, în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550-600 de grame pe locuitor într-un an, dar şi în aceste condiţii România se află la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice, se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au ajuns la 1,4 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Vineri, şi-a deschis porţile Târgul Naţional al Mierii, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, evenimentul fiind la cea de-a douăzecea ediţie. Bucureştenii se mai pot "îndulci" cu miere şi produse apicole şi în cursul zilei de duminică. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





