#romania2019.eu / Preşedinţia română a asigurat coordonarea statelor UE la Consiliul Internaţional al Cafelei
Reprezentantul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a asigurat coordonarea statelor membre UE cu ocazia celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Internaţional al Cafelei, în calitate de preşedinte al Grupului de Lucru privind Produsele de Bază al Consiliului Uniunii Europene, informează un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).
Reuniunea a avut loc în perioada 25-29 martie 2019, la Nairobi, Kenya.
România, în calitate de Preşedinţie în exerciţiu la Consiliul Uniunii Europene, asigură coordonarea poziţiei statelor membre în cadrul organizaţiilor internaţionale privind produsele de bază. Poziţia comună a Uniunii Europene este dezbătută şi andosată în cadrul Grupului de Lucru privind Produsele de Bază al Consiliului Uniunii Europene, iar Comisia Europeană reprezintă statele membre în cadrul acestor foruri internaţionale, notează comunicatul MMACA.
Reuniunea Consiliului Internaţional al Cafelei, organizată pentru prima oară în Kenya, a avut ca temă centrală "Profitabilitatea: Consum şi Productivitate".
În acelaşi timp, la Nairobi s-au desfăşurat şi alte de evenimente conexe, precum seminarul privind durabilitatea sectorului cafelei, cu tema "Cafeaua: Cât de durabil este viitorul nostru?". Astfel, discuţiile purtate la Nairobi s-au concentrat asupra dezvoltării durabile a sectorului cafelei şi implicit a funcţionării Organizaţiei Internaţionale a Cafelei (OIC).
Agenda reuniunii Consiliului Internaţional al Cafelei a inclus subiecte precum evaluarea componenţei membrilor organizaţiei, demersurile privitoare la membrii care nu şi-au onorat plata contribuţiilor financiare pentru o perioadă îndelungată, programul de acţiuni pentru 2018/2019, raportul privind situaţia pieţei cafelei, cu accent pe nivelul preţurilor cafelei, care se află în scădere, studii şi rapoarte ale organizaţiei, evaluarea politicilor naţionale privind cafeaua, raportul privind implementarea unor Memorandumuri de Înţelegere cu diverşi parteneri, raporturi ale organismelor subsidiare ale OIC, situaţia actuală a Fondului Special privind promovarea consumului de cafea în statele exportatoare şi viitoarele evenimente ale OIC, se menţionează în comunicatul MMACA.
Seminarul privind durabilitatea sectorului cafelei, care a precedat reuniunea Consiliului Internaţional al Cafelei, a cuprins 3 paneluri privind producţia durabilă de cafea, consumul şi valoarea adăugată în Africa, viitorul industriei cafelei şi colaborarea public-privată pentru asigurarea viabilităţii economice a industriei cafelei.
Cele mai importante aspecte, discutate cu această ocazie, au vizat implementarea Rezoluţiei 466 privind membrii organizaţiei care nu şi-au onorat plata contribuţiilor financiare pentru o perioadă îndelungată şi implementarea Rezoluţiei 465 privind scăderea nivelului preţului cafelei şi dificultăţile membrilor exportatori în aceste condiţii. Ambele subiecte vizează în mod direct durabilitatea organizaţiei şi a sectorului cafelei, implicarea activă a UE, ca cel mai important membru al organizaţiei din grupul statelor importatoare, reprezentând încă o dată angajamentul pentru promovarea multilateralismului şi rolului de actor global al UE.
Organizaţia Internaţională a Cafelei (OIC) este o organizaţie internaţională interguvernamentală, cu sediul la Londra, înfiinţată în 1963, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Este responsabilă de implementarea Acordului Internaţional al Cafelei, ultima versiune a acestuia fiind adoptată în 2007, intrând în vigoare la data de 2 februarie 2011. OIC este formată din 50 de state membre (44 state exportatoare şi 6 state importatoare), reprezentând 98% din producţia globală de cafea şi 67% din consumul global.
Consiliul Internaţional al Cafelei este cel mai înalt for decizional al organizaţiei şi se întruneşte bianual, în lunile martie şi septembrie. Următoarea reuniune a Consiliului Internaţional al Cafelei va avea loc în perioada 23-27 septembrie 2019, la Londra, în Marea Britanie. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: www.imm.gov.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,





