Isărescu: Suntem gata să cedăm statului arenele de tenis ale BNR, dar cu acte în regulă, în baza legilor
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a spus luni, la Constanţa, că BNR este gata să cedeze statului arenele de tenis şi o parte din terenurile de sport ale bazei denumite Parcul cu platani, însă numai cu acte în regulă, în baza legilor.
"Toate documentele sunt în favoarea noastră, dacă vă interesează să le citiţi, să le citiţi. Fac acum încă o declaraţie în faţa dumneavoastră, să fie şi preluată. Suntem gata să cedăm arenele de tenis şi o parte din terenuri pentru sport, dar cu acte în regulă statului român, în baza legilor. Parcul cu platani este în patrimoniul nostru şi în bilanţul Băncii Naţionale, nu poate să dispară de acolo. Şi, legal. În Europa de astăzi nu se poate face altfel decât cu contrapartidă, pentru că altfel este considerată o finanţare monetară. Suntem gata să facem acest lucru, dar în condiţii legale, aşa cum am mai făcut, şi uitaţi ce am donat statului român", a afirmat Isărescu, menţionând că BNR a donat statului român în jur de 150 de proprietăţi.
Conform acestuia, BNR a luat în administrare în anul 1991 Parcul cu platani.
"Noi, Banca Naţională, am dat la schimb pădurea Tunari, unde s-a mutat societatea de tir românesc, şi am mai dat şi nu ştiu cât, vreo 4-5 milioane de lei pentru acest parc. Cu toate acestea, au apărut combatanţi care au contestat dreptul nostru de proprietate, dintre aceia care cred că lumea de unde ştiu ei sau unde vor ei să spună şi au şters cu buretele şi documentele din 1946 şi ce am făcut noi în '91. În '91, practic am reluat în administrare Parcul cu platani. Devenise o groapă de gunoi pentru că din mai multe considerente au înţeles unii edili ai Bucureştiului prin '86 - '87, s-a dus tovarăşul Ceauşescu acolo, a dat cu mâna şi au înţeles că trebuie desfiinţat şi Parcul cu platani şi era chiar o groapă de gunoi. S-a refăcut, am găzduit sportul cât am putut să îl găzduim, dar au venit câţiva, eu spun că sunt rechini imobiliari, să facă acolo un hotel şi a început toată această tevatură cu Parcul cu platani, că nu este al Băncii Naţionale şi că l-am luat noi de la Guvernul României cu 200.000 de dolari. Nu, l-am cumpărat, când am cumpărat proprietatea, a fost echivalentul a vreo 15 milioane de dolari", a spus Mugur Isărescu.
El a precizat, totodată, că toate clădirile BNR au fost făcute din resurse proprii.
"Însă ce vreau să vă subliniez este faptul că toate clădirile Băncii Naţionale au fost făcute din resurse proprii, asta în condiţiile în care banca, spre deosebire de poveştile pe care le mai auziţi, nu este finanţată de la buget, dimpotrivă finanţează o parte din cheltuielile bugetului nu numai prin impozitele pe care le plătim ca orice societate comercială, dar şi prin o bună parte din impozitul pe profit. În ultimii 10 ani, (...) Banca Naţională a dat statului român echivalentul sub formă de impozit pe profit, echivalentul a un miliard de euro. După 1991 banii pentru consolidări şi restaurări au revenit în întregime din bugetele Băncii Naţionale, au fost aprobaţi cu atenţie deosebită de toate consiliile de administraţie (...). Şi, o altă sursă de finanţare, în afară de cote părţi din profit, au fost cotele de amortizare, calculate în contul tuturor acestor edificii", a explicat guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu a participat, luni, la inaugurarea sediului Sucursalei Regionale BNR Constanţa. Evenimentul a debutat cu un moment festiv prezentat de către studenţii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", acompaniaţi de Fanfara Militară a Forţelor Navale, urmat de o vizitare a sediului noii sucursale regionale. Ulterior, a avut loc o sesiune de alocuţiuni susţinute în Aula "Gavrilă Rican" a Universităţii Maritime Constanţa, luând cuvântul şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Reabilitarea sediului Băncii Naţionale a României din Constanţa, executată în perioada 1997 - 2002, ca urmare a preocupării BNR de a-şi conserva patrimoniul imobiliar, care este o parte semnificativă a patrimoniului naţional, a fost completată cu lucrări de amenajare care au avut loc între anii 2014 şi 2018. Finalizarea acestor lucrări a prilejuit reinaugurarea acestei clădiri ca sediu al Sucursalei Regionale BNR Constanţa, în anul în care se împlinesc 125 de ani de activitate a băncii centrale la Constanţa. AGERPRES / (A, AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie





