logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cuc: Am discutat cu CA şi cu reprezentanţii AGA referitor la directorul CFR Călători; aştept să ia măsurile care se impun

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi ai Adunării Generale a Acţionarilor referitor la directorul CFR Călători, subliniind că nu poate să impună demisia acestuia şi a afirmat că în locul lui ar fi făcut "un pas în spate".

"Am spus chiar ieri că o să am o discuţie cu CA şi cu reprezentanţii AGA pentru a lua măsurile care se impun din punctul meu de vedere pentru dezastruoasa comunicare atunci când a fost întrebat de cele trei deraieri care au avut loc în cursul zilei de sâmbătă. Eu am rămas uimit că s-a antepronunţat înainte ca cei de la CFR să ne spună care au fost cauzele deraierilor, dacă dânsul ştie concluziile dinaintea comisiei, înseamnă că e un om care are o viziune foarte bună. (...) Discuţia am avut-o în cursul acestei dimineţi cu CA şi cu reprezentanţii din AGA şi aştept să ia măsurile care se impun. Eu nu pot să impun CA, ministrul nu poate să aibă ingerinţe în managementul unei firme private", a afirmat Cuc la Parlament.

El a spus că se aştepta ca directorul să cunoască bugetul, care sunt proiectele în desfăşurare pe acele tronsoane, adăugând că acestea sunt "lucruri elementare".

"Dacă ministrul le cunoaşte, cu atât mai mult trebuia să le ştie un director de la companie. Eu, sincer, în momentul în care s-au petrecut cele trei evenimente neplăcute în cursul zilei de sâmbătă eram în minister, am convocat secretarul de stat responsabil cu CFR, mă aşteptam în primul rând să mă contacteze dânsul să-mi spună despre acest eveniment, nu să aflu din presă. Eu în locul dânsului aş fi făcut un pas în spate", a adăugat Cuc.

Cuc a făcut precizări şi în legătură cu situaţia care a dus la deraierea celor trei trenuri.

"Pe de o parte, sunt probleme de infrastructură şi am spus că acel tronson de cale ferată, vorbesc de regionala Timişoara unde a avut loc una dintre deraieri, avem un proiect în desfăşurare, este vorba de un proiect de 2,5 miliarde de euro la care a fost semnat contractul de proiectare ş execuţie în 2017, pe regionala Braşov, unde a fost al doilea incident, avem lansată procedura pentru proiectare şi execuţie pentru modernizarea culoarului de cale ferată, din păcate este blocată de contestaţii, dar în acelaşi timp avem şi un buget foarte generos pe care nu-l avem încă aprobat pentru partea de întreţinere şi reparaţii capitale pe infrastructura feroviară", a spus Cuc.

Întrebat dacă a cerut demisia directorului CFR, el a spus: "Noi vorbim pe de o parte de CFR Călători şi de altă parte de CFR Infrastructură, unde, după cum ştiţi, Costin Mihalache a fost numit şeful cancelariei şi bineînţeles în perioada următoare o să avem director la CFR infrastructură un om competent".

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat duminică nemulţumit de răspunsul dat de şeful CFR Călători, Leon Bărbulescu, după ce două trenuri au deraiat într-o singură zi, şi subliniat că decizia care s-ar impune în cazul acestuia ar fi schimbarea din funcţie, măsura urmând să fie stabilită de Consiliul de Administraţie.

Sâmbătă, în jurul orei 13,15, locomotiva trenului 74-1 a deraiat de un boghiu la ieşire din staţia Săvârşin. Trenul circula în relaţia Braşov - Curtici, iar ulterior circulaţia a fost întreruptă. Anterior, în jurul orei 7,45, locomotiva trenului R 3501 a deraiat de trei osii, între staţiile Augustin - Racoş, pe firul I. Trenul circula pe relaţia Braşov - Mediaş.

Contactat de Antena 3, directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, a spus că nu au fost evenimente deosebite. " Călătorii au fost în regulă, deci nu s-a întâmplat nimic deosebit...Noi ne facem treaba aşa cum trebuie şi să fie bine" a spus Leon Bărbulescu, adăugând că a fost trezit din somn de jurnalişti.

Pe 21 martie 2018, Consiliul de Administraţie al CFR Călători l-a desemnat pe Leon Bărbulescu în funcţia de director general al companiei. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

* Arad: Locomotiva unui tren de pasageri a deraiat în zona Săvârşin; traficul feroviar este blocat

 

* CFR: Locomotiva unui tren Regio a deraiat între staţiile Augustin şi Racoş; circulaţia trenurilor se desfăşoară pe firul II 

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 10:20

Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile

Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental

Economic Intern 05-11-2026 10:11

Reforma PAC în perioada 2028-2034 și securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, în dezbatere la București

Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) pentru perioada 2028-2034, securitatea lanțului agroalimentar pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor, digitalizarea și înnoirea generațională se numără printre temele Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, la București, de Clubul Fermierilor Români.

Economic Intern 05-11-2026 10:00

INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 4,8% și, respectiv, 3,6%, în septembrie

Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 4,8% și, respectiv, cu 3,6%, în luna septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi. Sosir

Economic Intern 04-11-2026 21:05

Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei

Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag

Economic Intern 04-11-2026 20:41

Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)

Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector

Economic Intern 04-11-2026 20:01

Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene

Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i

Economic Intern 04-11-2026 19:41

Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc

Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho

Economic Intern 04-11-2026 19:09

Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list

Economic Intern 04-11-2026 18:59

România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice

România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel

Economic Intern 04-11-2026 18:41

Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet

Economic Intern 04-11-2026 18:25

VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare

Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Economic Intern 04-11-2026 18:13

CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.

Economic Intern 04-11-2026 18:09

VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta

Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi

Economic Intern 04-11-2026 17:56

VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate

România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp

Economic Intern 04-11-2026 17:28

AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România

Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic