Ministerul Economiei: A doua fază a interconectorului de gaze Iaşi-Ungheni-Chişinău a fost demarată luni
Lucrările la a doua fază a interconectorului Iaşi-Ungheni-Chişinău au fost inaugurate luni, obiectul fiind de interes major pentru România şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, remis AGERPRES.
Proiectul reprezintă dovadă concretă a angajamentului prin care România sprijină Republica Moldova în realizarea obiectivului de consolidare a securităţii energetice şi de integrare în piaţa energetică a Uniunii Europene, precizează instituţia.
La eveniment au participat Ana Birchall, vicepremier al Guvernului României, Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova, alături de Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, şi de Ion Sterian, director general Transgaz.
"Salut începerea fazei a doua a proiectului de interconectare Iaşi-Ungheni-Chişinău. Este o dovadă concretă, palpabilă, a angajamentului României pentru a contribui la securitatea energetică şi la securitatea regională. Este şi o dovadă a angajamentului de suflet pe care ni l-am asumat faţă de Republică Moldova. Totodată, este şi o măsură care va aduce rezultate economice pozitive atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova", a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău, cu ocazia acestui eveniment.
În urmă cu o lună, în data de 14 ianuarie 2019, administratorul Vestmoldtransgaz a semnat contractul de achiziţie lucrări cu ofertantul declarat câştigător, asocierea formată din Societatea ACI Cluj (România), societatea Imsat Service şi societatea Abcony Serv (România), evenimentul marcând etapa de începere a lucrărilor pentru obiectivul investiţional referitor la construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău şi implementarea unor măsuri pentru operarea, exploatarea şi întreţinerea conductei de transport gaze naturale Iaşi-Ungheni-Chişinău.
Realizarea proiectului Ungheni - Chişinău presupune construirea unei conducte de transport gaze naturale cu o lungime de 120 km, trei staţii de predare a gazelor naturale (două în Chişinău şi una în Ungheni, localitatea Semeni) şi dotarea centrului de dispecerizare şi dirijare de la Ghidighici. Reţeaua de transport gaze naturale pe ruta Ungheni - Chişinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iaşi - Ungheni - Chişinău.
Prima parte a conductei, corespunzând interconectorului Iaşi-Ungheni, a fost pusă în funcţiune în anul 2014 şi prin ea pot fi transportate anual circa 1,5 miliarde metri cubi de gaze naturale. Extinderea interconectorului de la Ungheni la Chişinău este un obiectiv major pentru sectorul energetic moldovenesc, întrucât conectarea acestuia cu piaţa gazieră din România şi cu cea europeană reprezintă primul pas în vederea reducerii dependenţei energetice, prin intermediul diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu energie şi, implicit, a consolidării securităţii energetice a ţării. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.



