logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Şova: Mai sunt cinci zone în care n-am reuşit să descongestionăm traficul feroviar; reglementările nu prevăd despăgubiri pentru călători

Imagine din galeria Agerpres

Cinci zone sunt în prezent afectate de căderile de copaci pe liniile de cale ferată, iar majoritatea trenurilor de pe aceste secţii au fost adăpostite în gări şi călătorii au primit "o minimă asistenţă", precum apă şi ceai, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, subliniind că reglementările actuale nu prevăd despăgubiri pentru călătorii afectaţi.

"Începând de la ora 6:00 dimineaţa, când au început primele probleme, sunt în legătură cu cei de la CFR. Au fost 16 zone afectate de căderi de copaci. S-a intervenit în medie cu 10 drezine şi peste 200 oameni pe schimb. La această oră mai sunt 5 zone în care nu am reuşit să descongestionăm aceste căderi de copaci. Trenul de la Arad (spre Bucureşti n.r), urmează să poată fi remorcat, pentru că au fost situaţii în care nici locomotivele diesel care au fost disponibilizate imediat nu au putut ajunge la trenul izolat, pentru că nu au avut acces pe linie. Acesta va fi tras în gară la Târgu Jiu, însă, din informaţiile pe care le am eu, în continuare va mai aştepta pentru că sunt probleme de căderi de copaci în următoarele segmente de traseu. În afară de acest tren în care pasagerii au condiţii foarte, foarte proaste, fiind neîncălzit din cauza lipsei alimentării cu energie, celelalte trenuri sunt adăpostite, ca să zic aşa, în staţii, în gări şi aşteaptă eliminarea problemelor generate de efectele meteorologice.(...) Este vorba de diverse linii, cele mai importante fiind pe regionalele Craiova şi Timişoara. În afară de cele care au fost prinse în capcană, toate celelalte trenuri au fost oprite în condiţii de siguranţă. Am informaţii de la CFR Călători că se acordă o minimă asistenţă călătorilor, apă, ceai, lucruri de minimă necesitate", a spus Şova.

Întrebat dacă vor putea fi despăgubiţi călătorii afectaţi, ministrul a precizat că legislaţia în vigoare nu prevede deocamdată acest lucru şi abia din 2020 va intra în vigoare regulamentul european în acest sens.

"Reglementările de azi din România nu prevăd o despăgubire prin efectul legii, însă în măsura în care sunt afectaţi de o manieră consistentă în interesele lor economice, unii poate au pierdut alte legături, poate dincolo de disconfortul fizic, care nici acesta nu este de neglijat, sigur se pot îndrepta pe cale normală, legală, în vederea obţinerii de despăgubiri. Încă în sistemul de cale ferată din România nu funcţionează sistemul din transporturile aeriene, unde am vazut că şi acolo s-a întors un avion din Timişoara înapoi, cu părere de rău am văzut că sunt câţiva pasageri care au pierdut conexiuni internaţionale şi transatlantice, acolo reglementările sunt de aşa natură făcute încât despăgubirile vin în mod direct prin efectul legii. Începând din 2020 regulamentul european care prevede acest lucru şi pentru căile ferate se va aplica şi în România.(...) Nu putem spune că cineva din neglijenţă a oprit aceste trenuri. Iar măsurile luate încă de la primele semnale şi preventiv înainte, pentru că funcţionează comandamentele de iarnă, am percepţia că această latură a activităţii este îndeplinită corespunzător, însă îndepărtarea efectelor meteo nefavorabile necesită timp şi resursă umană şi materială, care este alocată mai mult chiar decât standardele prevăzute. Însă acolo unde s-au prăbuşit copaci liniile sunt înguste şi greu accesibile", a explicat Lucian Şova.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu) 

  

Citiţi şi: 

 

Traficul feroviar afectat de vremea nefavorabilă; cele mai mari probleme, pe regionalele Craiova şi Timişoara

 

CFR: Şase trenuri afectate de deranjamentele la sistemul de alimentarea cu energie electrică, la ora 14:00

 

 

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 08:36

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul