logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2018 / Inflaţia de 5,4% din acest an, "o figură" făcută de stat băncii centrale

Imagine din galeria Agerpres

Inflaţia anuală a urcat în acest an la 5,41% în luna mai, cel mai ridicat nivel din 2013, iar reprezentanţii Băncii Naţionale a României au arătat în repetate rânduri că măsurile luate de stat în 2017 au condus la acest puseu.

La sfârşitul anului trecut, BNR anunţa că inflaţia ar putea ajunge la 3,9% la începutul anului 2018, urmând să scadă la 3,2% în decembrie 2018. În februarie, situaţia a început să capete altă lumină, iar BNR a avansat alte cifre.

La conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, afirma că inflaţia ar putea ajunge la 4,9% în primul trimestru din acest an şi apoi la 5,1% în cel de-al doilea trimestru din 2018, însă el a vorbit şi despre un "efect de bază" şi a declarat că 80-90% din puseul inflaţionist "este deja în spatele nostru".

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


"Noi de regulă nu facem prognoze, decât pentru noi, prognoze de preţ. Vi le prezentăm pe cele lunare cu un anumit risc. Sunt prognozele noastre, dar pentru a tempera ceea ce văd că se amplifică în discursul public în ciuda rugăminţii noastre pe care v-am adresat-o şi v-o adresăm din nou de a nu prezenta puseul acela inflaţionist ca fiind prognoza noastră că o să crească preţurile. 80-90% din acel puseu inflaţionist este deja în spatele nostru. Sunt majorări de preţuri care s-au realizat. De aceea nici nu considerăm că am acţionat cu întârziere şi dovada clară, aş spune, peremptorie, este prognoza noastră", a precizat Isărescu.

Acesta a explicat că majorarea inflaţiei în prima parte a acestui an urma să se producă pe un efect de bază cauzat de faptul că în lunile ianuarie şi februarie anul trecut au fost înregistrate scăderi de preţuri.

"Dacă mai avem în vedere şi majorările de preţuri din a doua jumătate a anului precedent vedem de unde apar cele 4,5% -5%, cât vom vedea în indicele de preţ. Altminteri prognoza noastră este foarte calmă. Dacă nu avem factori externi, creşterile lunare vor fi, începând cu primăvara acestui an, efectiv limitate. Cifra care o să apară şi o să vă tulbure de fiecare dată la Statistică va fi însă 4,5- 4,8%. Şi repetată în fiecare lună creează anticipaţiile inflaţioniste. Când se stinge acest efect de bază? Se stinge în partea a doua a anului când se împlinesc 12 luni şi când creşterile masive, 1,3% din octombrie 2017, ies din indicele de calcul", a explicat guvernatorul BNR.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


Raportul aspra inflaţiei din februarie arată o creştere a indicelui preţurilor de consum (IPC) la 4,9% în primul trimestru din acest an şi apoi la 5,1% în al doilea trimestru din 2018.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat la şedinţa organizată de Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului, în luna martie, că adevărata inflaţie a fost ecranată de măsuri fiscale în 2017, precum reducerea TVA, iar dacă am calcula rata inflaţiei fără impactul fiscal ea nu a fost atât de negativă în prima jumătate a anului trecut.

"Am avut o inflaţie negativă în cea mai mare parte, cam jumătate din 2017, ca şi în 2016, dar cum vă spuneam, scuzaţi cuvântul că poate nu este cel potrivit, adevărata inflaţie a fost ecranată de măsuri fiscale, reducerea TVA. Dacă am calcula rata inflaţiei fără impactul fiscal ea nu a fost atât de negativă ca să spunem aşa în prima jumătate a anului trecut. A fost chiar pozitivă. Aceştia sunt factori exogeni", a spus Mugur Isărescu.

Acesta a precizat că BNR nu are nicio putere asupra preţurilor administrate sau politicilor fiscale, în afară de discuţie sau dialog şi găsirea unui mix care să ţină echilibrele în economie sub control.

De asemenea, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR) declara la începutul anului că statul a mişcat aceste preţuri când nu trebuia să o facă.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


"Şi atunci este clar că statul ne-a făcut o figură, a mişcat aceste preţuri când nu trebuia să o facă. Trebuia să o facă nu când venea toamna, că oricum toamna se fac nişte mişcări şi mai ales la fructe şi la...în fiecare toamnă. Şi fasolea s-a scumpit. Nu s-au scumpit cartofii. Ne amintim de luni când cartofii au crescut cu 24% într-o lună. Nu s-au scumpit acum. Au rămas liniştiţi la locul lor. Mâncăm de post mâncare de cartofi. Dar dacă statul gândea bine şi făcea această creştere..trebuia să o facă, acesta este vital, această creştere la cele patru căsuţe, dar dacă făcea la vreme şi nu lăsa să vină toamna şi nu lăsa să vină ianuarie 2018, nu aveam această creştere la 4,3%", a spus Adrian Vasilescu la o conferinţă de specialitate organizată la sfârşitul lunii februarie.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,41% în mai 2018, de la 5,2% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,93%, a celor nealimentare cu 7,75% şi a serviciilor cu 2,72%, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS). O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna februarie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,65%.

În lunile următoare inflaţia s-a mai domolit, iar în această toamnă guvernatorul a explicat de ce nivelul inflaţiei este important.

"Ne interesează inflaţia şi credibilitatea din cauza dobânzilor. Pentru că altminteri, dacă nu venim cu inflaţia în jos, că vrem că nu vrem, dobânzile se vor duce în sus şi asta va descuraja creşterea economică. Aici este un joc extrem de fin pe care Banca Naţională trebuie să-l facă. Să păstreze credibilitatea. Suntem cu dobânzile sub rata inflaţiei. Spunem că de fapt inflaţia nu e cauzată de exces de cerere, de ceea ce controlăm noi, ci de alţi factori. Publicul de multe ori nu ne crede. Nu? Adică pentru dumneavoastră inflaţia e inflaţie, cresc preţurile. Degeaba îi spun eu "ştii, că e din cauza celorlalţi". Dar căutăm să nu ne ducem cu dobânzile prea sus, inclusiv pentru că s-ar aprecia cursul şi atunci domnul Mihai Ionescu (secretarul general al ANEIR, n.r.), aici de faţă, nu cred că ar fi foarte bucuros pentru că oricum exporturile cresc, dar nu cresc la fel de repede ca importurile", a spus Mugur Isărescu.

De asemenea, guvernatorul BNR a precizat că inflaţia va ajunge la 3,5% la sfârşitul anului, iar apoi spre 3%.

"Nu avem o obsesie cu inflaţia neapărat, dar ea va veni în jos. Am citit chiar astăzi o.... Va fi sub 3,5% probabil la sfârşitul anului. De unde preocuparea noastră? Ar trebui poate să nu ne batem atât de mult. De ce? Pentru că două treimi din creşterea preţurilor, 5% cea care a fost, a fost datorită, am spus noi unor "măsuri exogene". Nu a sunat bine. Ca şi cum am da vina pe alţii. Asta a fost. A fost o avalanşă începând cu anul trecut. S-a majorat preţul la energie, la gaze, la tutun. Toate fuseseră amânate datorită ciclului electoral. S-au făcut anul trecut şi s-a ajuns la 5%. Trece acest să-i zic "şoc" de pe partea ofertei, îi spunem noi, şi inflaţia vine uşor, uşor spre 3%. Nu va coborî prea mult şi nici nu putem să coborâm prea mult pentru că există un efect Balassa-Samuelson. Într-o ţară care e în acest catching up şi fugim ca să prindem pe alţii din urmă inflaţia se spune în engleză "the inflation is built in". Deci e în acest efort. Ca un alergător de cursă lungă care trebuie să transpire mai mult ca de aia...şi transpiră sub formă de inflaţie. Nu e comparaţia cea mai fericită", a mai declarat Mugur Isărescu.

Conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, publicată la mijlocul lunii noiembrie, BNR previzionează o rată a inflaţiei de 2,9% în decembrie 2019 şi de 3,1%, la finele orizontului proiecţiei, respectiv trimestrul III din 2020.

În discuţiile privind evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au reliefat perspectiva scăderii ample a ratei anuale a inflaţiei IPC pe parcursul trimestrului IV, până la 3,5% în decembrie 2018 - reconfirmată de noua prognoză pe termen mediu -, succedată de probabila ei coborâre, dar şi menţinere ulterioară, în jumătatea superioară a intervalului, pe o traiectorie descendentă până în trimestrul III 2019. S-a sesizat că aceasta este poziţionată totuşi uşor deasupra valorilor previzionate anterior, ajungând la 2,9% în decembrie 2019 şi la 3,1% la finele orizontului proiecţiei, faţă de nivelurile de 2,7% şi respectiv 2,8%, indicate de prognoza anterioară pentru aceleaşi momente de referinţă.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estima, la începutul anului, în prognoza de iarnă, o inflaţie medie de 3,7% pentru acest an (2,6% la finele anului), date pe care însă le-a revizuit în sus în varianta de primăvară, la o medie de 4,3% (3,2% la finele anului). În varianta intermediară de vară a prognozei pe termen mediu, CNSP a revizuit din nou, în sus, estimarea privind rata medie a inflaţiei, la 4,7% (3,5% la sfârşitul anului), estimare pe care a menţinut-o şi în varianta de toamnă.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a scăzut la 3,4%, de la 4,3% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,24%, cele alimentare cu 2,86%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,5%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 08:36

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul