logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti au fost puse în funcţiune; tarif de 1 leu pentru o oră de parcare

Imagine din galeria Agerpres

Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti din cadrul proiectului Magistrala 4. Racord 2. Secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) - Străuleşti au fost puse luni în funcţiune, pentru început preţul pentru o oră de parcare fiind de 1 leu/oră.

"Începem exploatarea terminalului multimodal cu un tarif de 1 leu/oră. Vom analiza şi vom scoate spre vânzare şi abonamente şi, de asemenea, aparatele sunt prevăzute cu un soft ce poate permite ca acela care foloseşte transportul cu metroul şi nu va lua un abonament să poată scana cartela de metrou şi să poată obţine un discount, aşa cum se face şi în ţările din UE. În următoarele şase luni, noi aşa am aprobat darea în exploatare cu un tarif de 1 leu şi în şase luni să facem analiza şi să vedem cum vom scoate acest abonament şi cealaltă facilitate. Durează puţin mai mult până când implementăm, dar prima prioritate este abonamentul", a declarat directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu.

Potrivit acestuia, calculul a fost făcut pentru un grad de ocupare de 60% în prima lună.

 


Scopul construcţiei primului Terminal Multimodal din Bucureşti a fost acela de a îmbunătăţi condiţiile de mediu prin reducerea poluării şi decongestionarea traficului din capitală. Astfel, autovehiculele ce intră în capitală vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct şi rapid la transportul public orăşenesc (subteran şi suprateran) şi interurban pentru destinaţiile din afara capitalei. Taxa de parcare este de 1 leu pe oră.

Construcţia Depoului şi Terminalului Multimodal Străuleşti a fost finanţată de la bugetul de stat şi a costat aproximativ 363 milioane de lei cu TVA, inclusiv amenajările de suprafaţă.

"Lucrările s-au terminat în termenul contractual, respectiv 18 iulie, cu o singură excepţie - sistemul de taxare a venit mai târziu pentru că iniţial era o altă specificaţie tehnică şi am dorit să avem de ultimă generaţie şi, aşa cum vedeţi, avem nişte echipamente chiar ultraperformante, cele pe care le-am instalat", a precizat şeful Metrorex.

Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje şi are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban şi autogară cu 11 locuri de parcare. Terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran, precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.

În ceea ce priveşte Depoul Străuleşti, acesta are o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi şi 13 linii, unde pot fi garate sau reparate în acelaşi timp şapte trenuri. În cadrul aceluiaşi proiect au fost amenajate spaţii verzi adiacente drumurilor de acces, dar şi un teren de sport.

"Depoul Străuleşti este prevăzut cu 13 linii care au toate funcţiunile posibile pentru mentenanţa materialului rulant, începând cu o staţie de spălare, continuând cu strung pentru strunjit roţile trenurilor, linii de revizie, linii de garare, bineînţeles spaţii tehnice pentru personalul de întreţinere. Are 13 linii şi este gândit din punct de vedere al asigurării garării şi mentenanţei trenurilor inclusiv pentru Magistrala 6, care va fi ulterior executată. Deci, acest depou este capabil să susţină şi trenurile aferente Magistralei 6. Acest depou mai are în continuare către staţia Străuleşti pe zona de galerie şi foarte multe spaţii tehnice, ateliere etc. pentru mentenanţa materialului rulant, bineînţeles şi instalaţie, echipamente care asigură partea de stins incendii, partea de ventilaţie etc.", a precizat, la rândul său, Constantin Mustăţea, directorul de Investiţii şi Achiziţii Publice al Metrorex.

În cadrul depoului au fost prevăzute spaţiile necesare atelierelor de întreţinere a materialului rulant, dormitoare pentru mecanici cu lumină naturală, precum şi dotările şi echipamentele tehnice necesare (strung, vinciuri, poduri rulante, canale de revizie, staţie de spălare etc.). Galeria de legătură cuprinde zona de schimbătoare de cale care fac posibile diverse manevre de acces către fiecare linie a depoului, cum sunt manevrele de intrare şi ieşire de la liniile de parcare, manevra pentru operaţia de spălare sau manevra pentru operaţia de strunjire a roţilor.

Extinderea ariei metropolitane a municipiului Bucureşti prin intermediul Liniei de metrou Magistrala 4. Racordul 2. Secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) - Străuleşti şi implicit a Terminalului Multimodal va ajuta la fluidizarea transportului de suprafaţă preluat din localităţile învecinate (Mogoşoaia, Buftea), unde se constată o creştere semnificativă a populaţiei. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, i
magine: Alfred Schupler, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 12:29

CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur

Economic Intern 06-11-2026 11:45

Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte

Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă

Economic Intern 06-11-2026 11:38

Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc

Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului

Economic Intern 06-11-2026 10:34

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.

Economic Intern 06-11-2026 10:27

Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a

Economic Intern 06-11-2026 10:24

ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze

Economic Intern 06-11-2026 09:59

Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)

Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în

Economic Intern 06-11-2026 09:56

InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday

Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde

Economic Intern 06-11-2026 09:50

Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni

Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt

Economic Intern 06-11-2026 09:39

Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag

Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta

Economic Intern 06-11-2026 09:29

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin

Economic Intern 06-11-2026 08:36

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan