Şova: Piaţa transporturilor interjudeţene de pasageri, să fie deschisă; Ministerul nu este dispus să elimine orice barieră din dialog
Ministerul Transporturilor nu este dispus să elimine orice barieră din discuţiile cu transportatorii, dar este deschis dialogului şi altor forme de dezbatere, însă piaţa transporturilor regulate interjudeţene de pasageri trebuie să fie deschisă şi accesibilă oricui este autorizat să desfăşoare o astfel de activitate, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, ca răspuns la protestul transportatorilor.
"Astăzi, în România, sunt aproximativ 3.600 de companii autorizate să facă transport rutier de pasageri, din care doar 325 efectuează transport prin curse regulate interjudeţean. Astăzi, în România, sunt peste 28.000 de autobuze autorizate, din care în jur de 2.900 de autobuze participă la această activitate. Se vede în mod clar că există un dezechilibru cu privire la desfăşurarea acestor activităţi. Există o exclusivitate pe care cele 325 de firme o au pentru efectuarea acestui transport de mai bine de 15 ani. La 1 iulie 2019, programul actual expiră şi tot atunci intră în vigoare un regulament european care prevede liberul acces la această piaţă", a afirmat Şova.
Potrivit şefului de la Transporturi, în aceste condiţii, a fost iniţiată o reglementare, care să permită deschiderea acestei pieţei oricărui transportator autorizat să desfăşoare o astfel de activitate.
"Am propus o reglementare pe care o dezbatem împreună cu transportatorii, parcurgând toate etapele de dialog social, astfel ca această piaţă să fie aşa cum orice piaţă ar trebui să fie: deschisă, accesibilă oricui este autorizat să desfăşoare o astfel de activitate. Vreau să menţionez că, astăzi, în România, dacă cineva îşi propune să facă un transport de pasageri de la Bucureşti la Madrid poate face acest lucru. Dacă îşi propune să facă un transport prin curse regulate de pasageri de la Bucureşti la Urziceni, de exemplu, nu poate face acest lucru. Nu a putut de 15 ani să facă acest lucru, iar în viziunea protestatarilor nici nu ar trebui să poată să facă acest lucru încă şase ani de acum înainte cel puţin, lucru care, după părerea mea, trebuie corectat. Este vorba de o exclusivitate pe care cred că cetăţeanul nu o mai poate tolera. Este important ca un cetăţean care doreşte să călătorească între două localităţi din România să poată alege în funcţie de necesităţile sale, gradul de calitate, preţul călătoriei, cât şi de alte facilităţi pe care operatorii de transport ar trebui să le pună la dispoziţie", a explicat Lucian Şova.
Întrebat cum intenţionează să procedeze pentru a soluţiona protestul transportatorilor, ministrul a răspuns: "Suntem în dialog de mai mult de 45 de zile de când parcurgem dialogul instituţionalizat, suntem în dialog, iar despre faptul că la 1 iulie 2019 intră în vigoare acest regulament se ştie de mai bine de 4 ani".
"Am propus această modificare a ordinului care reglementează astăzi exclusivităţile despre care v-am spus, am propus această modificare cu mult timp înainte tocmai pentru a o parcurge şi, împreună cu toţi cei care compun această piaţă, să găsim cele mai bune soluţii în vederea asigurării unor servicii de calitate şi pe măsura nevoilor clienţilor. În continuare, Ministerul Transporturilor nu este dispus să elimine orice barieră din dialogul cu transportatorii. Suntem deschişi dialogului, parcurgem etape instituţionalizate, sunt deschis şi la alte forme de dezbatere, însă trebuie să răspundem la această întrebare: Este corect totuşi ca 325 de firme din peste 3.600 să aibă acest privilegiu sau nu?", a întrebat ministrul.
Reglementarea pieţei transporturilor regulate de pasageri pe curse interjudeţene se face prin ordin de ministru.
Ministrul Transporturilor a participat la deschiderea TransLogistica EXPO - cea mai mare Expoziţie de transport, logistica, IT şi Supply Chain din România, care are loc la Romexpo.
Câteva zeci de transportatori, membri ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), au protestat, miercuri dimineaţa, în faţa Ministerului Transportului, solicitând autorităţilor eliminarea unui subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social care prevede modificări în organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.
Transportatorii susţin că "nemulţumirile tuturor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora".
"O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit. De asemenea, cerem să se modifice Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor 'în mod repetat' şi 'în mod permanent', precum şi activitatea de 'rent a car' să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de 'rent a car' să fie trecută în administraţia ARR (Autorităţii Rutiere Române, n.r.) pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată", precizează COTAR.
În plus, reprezentanţii COTAR atenţionează asupra faptului că "domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%".
Protestul continuă şi joi iar dacă lucrurile nu se vor rezolva transportatorii au anunţat că vor protesta în faţa Guvernului, cu peste 2.500 de autobuze şi microbuze, după Referendumul din octombrie. Tot atunci, transportul rutier va fi suspendat la nivelul întregii ţări, a precizat liderul COTAR, Vasile Ştefănescu. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Milcev (EY), despre raportul S&P Global Ratings: Testul din octombrie este despre credibilitate
Verdictul pe care agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings îl va da în octombrie va privi, în ultimă instanță, credibilitatea promisiunii că România își poate finanța dezvoltarea fără să-și destabilizeze finanțele, consideră Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România.
Bușoi: România continuă să susțină importanța gazelor naturale și creșterea producției interne
România va continua să susțină importanța gazelor naturale, necesitatea creșterii producției interne și rolul proiectelor offshore de explorare și exploatare, precum 'Neptun Deep', cel mai mare proiect de acest gen din Uniunea Europeană, a transmis, miercuri, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la o conferință pe teme de energie.
Chisăliță (AEI): Europa arde veniturile pe facturile de energie
Energia devine o povară structurală atunci când cheltuielile pe acest segment depășesc 10% din venitul unei gospodării, aceasta fiind o formă de sărăcie care nu se vede în statistici, dar se simte în facturi, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'Există o formă de sărăcie care nu se vede imediat &i
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 12,2% în primele 8 luni
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în România în primele opt luni ale anului a scăzut cu 12,2% față de aceeași perioadă din 2025, la 21.791, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Scăderi ale numărului de autorizații s-au înregistrat în șapte regiuni de dezvoltare, cele mai im
Disparități regionale semificative în ceea ce privește accesul populației la rețeaua publică de apă
Accesul populației la rețeaua publică de apă continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân semnificative, în condițiile în care ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (98,3%) iar cea mai mică în Nord-Est (cu 53,
Evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 are loc miercuri, la București
Eurogas, în colaborare cu Federația Patronală a Energiei (FPE), organizează, miercuri, la București, evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 - 'Advancing security, delivering sustainability: Romania's role in building a resilient and competitive energy transition in Eastern Europe'. Conferința va reuni reprezentan
ICI București organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale, digitalizării și securității cibernetice
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia vor fi abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea ci
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m









