RBL: Alocările bugetare supradimensionate către consum se fac într-un moment economic toxic; primele sacrificate - investiţiile
Alocările bugetare supradimensionate către consum, prin creşterea pensiilor, creşterea fără fundament economic a salariilor din domeniul public, pensii speciale sau venituri speciale nejustificate nici economic şi nici etic se fac într-un moment economic toxic, în condiţiile în care consumul tocmai îşi epuizează potenţialul de creştere şi s-a intrat deja în spirala dezechilibrelor comerciale adânci, afirmă reprezentanţii Romanian Business Leaders (RBL), într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Romanian Business Leaders consideră că rectificarea bugetară din luna septembrie 2018 "bagă economia şi societatea românească pe ultima fază a paradigmei de creştere bazată pe consumul produselor provenite din alte state", dar pe care le plătim cu bani împrumutaţi. În paralel, Produsul Intern Brut (PIB) potenţial este compromis de restrângerea la minime istorice a investiţiilor.
"Rectificarea bugetară amână digitalizarea şi modernizarea administraţiei. RBL consideră că amânarea nu are drept cauză lipsa resurselor financiare: miza pare să fie conservarea lipsei de transparenţă - adică mediul propice pentru corupţie, aservirea contribuabilului şi subordonarea acestuia faţă de autoritatea administrativ-politică. Reaşezările bugetare din ultimii doi ani - inclusiv rectificarea actuală - ignoră capacitatea reală a României de a repatria o parte din forţa de muncă emigrată", se mai arată în documentul citat.
RBL atrage atenţia că tendinţa globală este de revenire a creşterii PIB către potenţialul real, iar, cum bugetele sunt realizate potrivit unor prognoze excesiv de optimiste, primele sacrificate vor fi investiţiile, ceea ce conservă gradul de subdezvoltare actual.
"Astăzi, investiţiile se află la un nivel mai mic chiar şi decât în anii de criză - pe execuţia bugetară se observă cum nivelul acestora, ca pondere din PIB, nu atinge nici măcar 1% în primele şapte luni ale anului. Ca să evităm un derapaj major, antreprenorii şi managerii din RBL cer Guvernului să prioritizeze de urgenţă investiţiile în infrastructura de transport, educaţie, sănătate şi digitalizarea administraţiei publice, să elimine pensiile speciale, să crească vârsta de pensionare pentru meseriile ocupaţionale şi să întărească sistemul de pensii contributive (Pilon II şi III), complementar sistemului public, şi să ia măsuri urgente de stopare a emigraţiei", se mai arată în comunicatul RBL.
De asemenea, RBL solicită Executivului să cheltuiască "cu cap" banii pe care îi colectează de la români şi de la companiile care produc valoare în România.
"Antreprenorii, managerii şi angajaţii noştri vor ca banii pe care îi plătesc la stat, prin impozite şi taxe, să fie folosiţi cu discernământ, transparent şi într-un mod responsabil de Guvern, primării şi consilii judeţene şi, astfel, să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunităţilor locale şi a României. Facem un apel către Guvern, entităţile politice raţionale şi partenerii din societate, sub forma unui semnal de alarmă asupra unei facturi iminente pentru România: rectificarea bugetară scade cu 41,5 milioane de euro alocările pentru infrastructura de transport - element esenţial în dezvoltare; mediul de afaceri suportă cu stoicism profundele dezavantaje ale lipsei de infrastructură, dar acest lucru nu poate dura la infinit, fără să compromită pe termen lung competitivitatea; marile investiţii ocolesc România din cauza infrastructurii, iar situaţia poate ajunge într-un punct ireversibil: statele vecine, cu un potenţial inferior faţă de cel al României, se vor desprinde decisiv în competiţia regională", precizează sursa citată.
Potrivit RBL, este profund nesănătos şi toxic ca, în mediul privat, veniturile să crească exclusiv în baza sporirii productivităţii, în timp ce în domeniul public acestea se majorează arbitrar, prin simplă decizie politică. Organizaţia atrage atenţia că se apropie momentul în care mediul privat nu va mai putea susţine deciziile discreţionare de creştere a veniturilor în zona publică sau în zona de proiecţie socială arătând, totodată, că, în ultimii trei ani, diferenţa între salariile de la stat şi cele din privat s-a triplat, un angajat la stat câştigând cu 60% mai mult decât unul de la privat.
"Stimularea profundei inechităţi în veniturile din societate distorsionează raporturile de muncă între diferitele sectoare ale societăţii, cu efecte pe termen lung, atât în mentalitatea generală, cât şi în relaţiile dintre salariaţi şi angajatori şi chiar relaţiile din interiorul aceluiaşi domeniu de activitate; este profund nesănătos şi toxic ca, în mediul privat, veniturile să crească exclusiv în baza creşterii productivităţii, în timp ce în domeniul public (non-business) acestea să crească arbitrar, prin simplă decizie politică; RBL atrage atenţia că ne apropiem de momentul în care mediul privat nu va mai putea susţine la infinit deciziile discreţionare de creştere a veniturilor în zona publică sau în zona de protecţie socială. Statisticile oficiale arată că diferenţa între salariile de la stat şi cele din mediul privat s-a triplat în ultimii trei ani, un angajat la stat câştigând cu 60% mai mult decât un angajat la privat", subliniază sursa citată.
De asemenea, RBL menţionează că sistemul de educaţie face importanţi paşi înapoi, iar mediul de afaceri a ajuns deja în situaţia în care capitalul uman e mai greu de obţinut decât capitalurile financiare.
Romanian Business Leaders este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat. Proiectele RBL sunt iniţiate şi dezvoltate pe bază de voluntariat de cei 200 de membri RBL, antreprenori şi executivi de top din România. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur





