logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mierea românească lipseşte de pe rafturile hipermarketurilor; retailerii impun discounturi extraordinari de mari (director)

Imagine din galeria Agerpres

Mierea românească, certificată de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA), lipseşte cu desăvârşire din marile lanţuri de magazine, pentru că retailerii impun ''discounturi extraordinari de mari'', de până la 50%, iar consumatorii o pot achiziţiona doar în târgurile de profil sau în magazinele proprii ale asociaţiei.

"Dacă vă duceţi în magazine şi luaţi aproape toate borcanele şi firmele, puţine găsiţi să nu aibă amestec. În momentul în care noi venim doar cu miere românească, care nu este amestecată cu altceva, hipermarketurile nu ne vor primi, pentru că ne cer discounturi extraordinar de mari, care nu sunt concurenţiale. Ele ajung chiar şi la 45-50%", a declarat Răzvan Coman, directorul Complexului Apicol "Veceslav Harnaj", la Târgul Naţional al Mierii.

El susţine că este imposibil ca mierea pe care o vând unele magazine să coste numai 9 lei kilogramul, în condiţiile în care preţul en-gros este de 8,5 lei, şi explică întreg procesul până când ajunge mierea pe raft.

"Un borcan de 900 de mililitri înseamnă un kilogram de miere. Imaginaţi-vă că preţul unui kilogram de miere la en-gros este de 8,5 lei. Găsiţi acum în magazine, de vreun an de zile încoace, la 9 lei. Cum poate fi aceea miere? Imaginaţi-vă că avem transport de probe, pentru a le face analizele să vedem dacă sunt bune. După aceea, analizele interne, uzinale, analize efectuate la un laborator acreditat. Mergem mai departe, în România nu există laboratoare care să ne facă analize pe organisme modificate genetic, pe o gamă întreagă de pesticide, ca să nu mai vorbesc de neonicotinoide. După toate acestea, mierea fiind bună, intră în procesul de achiziţie şi se filtrează pentru a scoate din ea diverse impurităţi, aripi, picioruşe de albină, ceară, etc.... Urmează îmbutelierea, etichetarea, transportul către distribuitor şi distribuitorul. În aceste condiţii, cum puteţi dvs. să-mi puneţi un borcan de 900 de mililitri cu miere, pe care l-am achiziţionat cu 8,5 lei, să-l puneţi pe raft cu 9 lei?", întreabă retoric Răzvan Coman.

Răspunsul vine însă tot de la şeful Combinatului Apicol: "Iau kilogramul de miere, mai iau încă cinci kilograme de miere din China, care vine la jumătate de preţ, chiar şi mai jos, le amestec, în proporţie 10-20% miere din România, iar restul din China şi astfel pot pune la raft cu 9 lei".

În opinia reprezentanţilor ACA, singura soluţie pentru rezolvarea acestor probleme este ca legislaţia să nu mai permită amestecul, cupajarea. "Important este să nu se mai amestece miere. Să se spună: asta e miere din România, asta din China şi să lăsăm consumatorul să aleagă, dacă vrea acel produs, indiferent de unde o veni. Din păcate consumatorul se uită la preţ, nu ştie dacă e sau nu miere", a adăugat preşedintele ACA, Ioan Fetea.

În deschiderea Târgului Naţional al Mierii, Fetea i-a îndemnat pe consumatorii români să cumpere miere direct de la apicultori sau direct de la magazinele asociaţiei, pentru că "noi nu facem niciun fel de cupajare".

"Vreau să informez apicultorii şi consumatorii că există în dezbatere în Parlamentul României Legea apiculturii, în care am solicitat să nu se mai facă această cupajare, dar nu e posibil, pentru că directiva europeană permite acest lucru. Am solicitat însă obligativitatea de a trece pe etichetă ţara de provenienţă a mierii şi procentul de amestec, astfel încât consumatorul să aleagă el ceea ce doreşte să consume", a precizat Fetea.

El a subliniat că numai prin analize specializate se poate cunoaşte cu exactitate dacă mierea de pe rafturile magazinelor este curată, iar orice alte verificări empirice nu pot confirma valoarea nutritivă şi calitatea mierii.

Potrivit preşedintelui ACA, producţia totală de miere din acest este an se ridică la 17.000 - 18.000 de tone, fiind uşor mai bună decât cea a anului trecut, iar mierea de salcâm este cea care a salvat sectorul în 2018.

În ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 500-600 de grame pe locuitor pe an, însă de 3-4 ori mai mic comparativ cu 1,5 kilograme de miere consumate în Olanda şi Belgia sau cele două kilograme în Germania şi chiar trei kilograme în ţările nordice.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, având un efectiv de 900.000 de familii de albine. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Mihaela Dicu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de

Economic Intern 06-11-2026 13:08

Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz

Economic Intern 06-11-2026 12:51

Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului

Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea

Economic Intern 06-11-2026 12:48

Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic

Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed

Economic Intern 06-11-2026 12:29

CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur