logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Profitul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a crescut cu 50% în primul semestru

Imagine din galeria Agerpres

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a încheiat primul semestru din 2018 cu un profit net de 47,5 milioane lei, în creştere cu 50% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

"Strategia de extindere a portofoliului de produse de garantare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, precum şi o mai bună poziţionare în direcţia evoluţiei mediului antreprenorial românesc, aflat într-o dinamică progresivă imprimată de creşterea economică din ultimii ani, este confirmată de rezultatele financiare ale primului semestru din anul 2018. Profitul net realizat la 30 iunie 2018, în valoare de 47,5 milioane lei, un maxim al ultimilor cinci ani, a fost generat în principal de dinamica acordării de garanţii pentru creditarea sectorului antreprenorial: în primul semestru din anul 2018 au fost acordate 4.435 de garanţii, de peste 4 ori mai multe faţă primul semestru al anului 2017", se menţionează în comunicat.

Soldul total al portofoliului de angajamente în derulare, având ca sursă fondurile proprii, sursele în administrare şi fondurile statului, a ajuns la data de 30 iunie 2018 la valoarea de 20,7 miliarde lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioada a anului anterior, din care 17,2 miliarde lei reprezintă portofoliul de angajamente Prima Casă (garanţii şi promisiuni de garantare).

Soldul garanţiilor din surse proprii a continuat trendul ascendent, înregistrând o creştere de 24% faţă de perioada similară a anului precedent, până la 1,3 miliarde lei.

"Un vector de creştere este reprezentat şi de garanţiile pentru creditele-punte acordate de băncile partenere în Programul Start-Up Nation, alături de revirimentul altor programe ale Fondului", precizează reprezentanţii FNGCIMM.

Volumul garanţiilor acordate beneficiarilor din administraţia locală ce implementează proiecte de sprijinire a sectorului agricol, de infrastructură rutieră, socială şi educaţională în zona rurală a crescut cu 15% faţă de primele 6 luni din 2017, atingând valoarea de 580,6 milioane lei.

Numărul total de garanţii emise în cursul primului semestru al anului 2018 a fost de 21.520, însumând o valoare totală de 3,03 miliarde lei, în creştere cu 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Conform comunicatului, programul Prima Casă îşi menţine şi în 2018 o cotă semnificativă în volumul total al activităţii operaţionale, pachetul garanţiilor şi promisiunilor de garantare acordate în cursul primului semestru al anului fiind de 16.660, în valoare de 1,66 miliarde lei, dintr-un total alocat de 2 miliarde lei în anul curent.

"Linia strategică urmăreşte re-centrarea activităţii Fondului în zona misiunii sale instituţionale: aceea de a susţine IMM-urile, fie că se află în etapa de Start-Up, fie că se regăsesc în etapele evolutive ulterioare. Este esenţial să perseverăm în a materializa direcţiile interne de optimizare, de modelare constantă a ofertei de garantare pentru a veni în întâmpinarea nevoii de finanţare a antreprenorilor, astfel încât să deservim în mod optim cel mai important palier al economiei româneşti: IMM-urile. Fondul are capacitatea instituţională şi dispune de expertiza profesională a unei echipe dedicate, pentru a instrumenta programe ce pot asigura sustenabilitate creşterii economice şi în anii următori', a declarat Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

Fondul asigură o acoperire teritorială naţională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanţe şi 3 filiale. În baza apartenenţei sale la AECM (European Mutual Guarantee Association - asociaţie ce reuneşte peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 22 de ţări europene şi Turcia), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de

Economic Intern 06-11-2026 13:08

Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz