Ministerul Turismului şi ANAT colaborează pentru a găsi soluţii privind garantarea pachetelor turistice
Ministerul Turismului şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) lucrează împreună pentru ca trecerea la noul sistem de garantare să nu afecteze mediul de afaceri din turism, dar să asigure protecţia integrală a turiştilor români, potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului remis, vineri, AGERPRES.
Mecanismele analizate urmăresc să asigure o protecţie efectivă a turiştilor români şi, în acelaşi timp, să nu pericliteze activitatea agenţiilor de turism.
'Am pus mereu preţ pe consultarea mediului de afaceri din turism pentru că toate schimbările legislative trebuie făcute în concordanţă cu nevoile pieţei. Totodată, trebuie să subliniez faptul că principala grijă a Ministerului a fost protejarea turiştilor români. În acelaşi timp, trebuie ca aceste schimbări legislative să nu afecteze dezvoltarea economică din acest domeniu. Doar prin intermediul acestor consultări vom reuşi să ne coordonăm acţiunile cu ANAT astfel încât agenţiile să nu fie afectate de noile modificări", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, soluţia a stat şi stă în dialogul cu industria din turismul românesc.
"Tocmai de aceea i-am aşezat la masă atât pe reprezentaţii agenţiilor de turism, cât şi pe asigurători, brokeri şi reprezentanţi ai băncilor. Mandatul meu va fi permanent axat pe transparenţă şi dialog', a adăugat Trif.
La rândul său, ANAT reiterează faptul că dialogul dintre mediul privat şi autorităţi este singura posibilitate pentru ca lucrurile să funcţioneze.
'Analizăm împreună cu Ministerul Turismului orice posibilitate de utilizare a instrumentelor de garantare prevăzute în legislaţia aprobată recent. Am convingerea că dialogul permanent dintre ANAT şi Ministerul Turismului va duce la apariţia unor sisteme de garantare funcţionale şi accesibile agenţiilor de turism, care să vină în avantajul turiştilor. Sunt încrezător că până la finalul anului venim cu soluţii bune pentru piaţa agenţiilor de turism", a susţinut Nicolae Demetriade, preşedinte ANAT.
ANAT a solicitat permanent schimbarea modului în care sunt asigurate pachetele de călătorie, limita de 50.000 de dolari făcând imposibilă despăgubirea turiştilor afectaţi de insolvenţa unei agenţii.
"Noi suntem primii care ne dorim rezolvarea corectă a problemei asigurărilor şi garantării rambursării banilor plătiţi de turişti. Sperăm să demonstrăm că ANAT este o asociaţie credibilă, pregătită să răspundă modificărilor legislative care urmează', a continuat Demetriade.
România a fost în pericol de a intra în procedura de infringement din cauza neimplementării a două directive europene care vizau garantarea pachetelor turistice. Adoptarea Ordonanţei de Guvern nr. 2/2018 a eliminat riscul ca România să fie amendată drastic din cauza nerespectării legislaţiei europene. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența
Popescu (Romgaz): Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă
Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă, întrucât Romgaz asigură peste 80% și în acest an la un preț reglementat, dar pentru industrie rămâne problema prețurilor externe, a declarat Răzvan Popescu, director general al Romgaz, la evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026.
Inteligența artificială, domeniu-cheie de cooperare între România și Coreea (ambasador)
Inteligența artificială reprezintă un domeniu-cheie pentru extinderea cooperării dintre România și Republica Coreea, în contextul dezvoltării relațiilor bilaterale în sectoare precum industria de apărare, energia nucleară și infrastructura, a declarat, miercuri, ambasadorul Republicii Coreea la București, Seung-chul Hur. '
Sindicatul TAROM consideră iresponsabile afirmațiile care anunță falimentul companiei
Sindicatul Unit TAROM (SUT) consideră iresponsabilă afirmația potrivit căreia compania aeriană ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, precum și recomandarea adresată pasagerilor de a nu cumpăra bilete la operatorul aerian național pentru perioade mai mari de două luni, susținând că astfel de declarații pot afecta vânzările și &
Negrescu: NIS2 trebuie să aducă reziliență, nu doar conformare; cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat
Aplicarea Directivei NIS2 trebuie să ducă la creșterea rezilienței reale a companiilor și instituțiilor, nu doar la o conformare formală, iar cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat și armonizat, a declarat, miercuri, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la un eveniment pe tema securității cibernetice.
Fluxul net de investiții străine directe a urcat la 7,9 miliarde de euro în anul 2025
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a urcat la 7,907 miliarde de euro în anul 2025, de la 5,6 miliarde de euro în anul precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Din fluxul net de ISD, 6,256 miliarde de euro reprezintă participații la capitalurile proprii, nivel rezultat prin însumarea
Staicu (MAE): Fabrica de inteligență artificială de la București va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare
Dezvoltarea unei fabrici de inteligență artificială la București, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare și va contribui la consolidarea poziției României în ecosistemul european al inteligenței artificiale, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Min
Sistemele de inteligență artificială trebuie testate înainte de extinderea utilizării lor (consilier prezindențial)
Sistemele de inteligență artificială trebuie testate în medii controlate și supuse unor evaluări juridice, tehnice și de securitate cibernetică înainte de extinderea utilizării lor, a declarat, miercuri, consilierul prezidențial Cosmin-Alexandru Soare-Filatov, la un eveniment dedicat inteligenței artificiale. 'O lecție desprinsă deja din activi
Hesseling (AIE): Neptun Deep va schimba dinamica regională; pune la dispoziție o cantitate mai mare de gaze
Proiectul Neptun Deep va schimba dinamica regională a resurselor energetice, întrucât va pune la dispoziție o cantitate mai mare de gaze din producția internă, inclusiv pentru export, a afirmat, miercuri, Dennis Hesseling, șeful Diviziei Piețe de Gaze, Cărbune și Energie din cadrul Agenției Internaționale a Energiei (AIE), la evenimentul Eurogas Annual Regional C
IMM România solicită prelungirea cu șase luni a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN
IMM România solicită prelungirea, cu cel puțin șase luni, a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN, care a expirat în 25 septembrie 2026, în condițiile în care doar 1 din 3 societăți a realizat formalitățile în acest sens. 'Având în vedere dispozițiile HG nr. 284/2025 care au introdus termenul de 25 septembr
Signoretto (Eurogas): Progresul semnificativ înregistrat în Neptun Deep e un pas crucial pentru securitatea energetică a Europei
Progresul semnificativ înregistrat în proiectul Neptun Deep reprezintă, în mod clar, un pas crucial pentru securitatea energetică a Europei, susține Cristian Signoretto, președintele Eurogas, principala asociație care reprezintă sectorul european al gazelor naturale. 'Eurogas consideră producția internă drept un activ strategic. Progresul
Milcev (EY), despre raportul S&P Global Ratings: Testul din octombrie este despre credibilitate
Verdictul pe care agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings îl va da în octombrie va privi, în ultimă instanță, credibilitatea promisiunii că România își poate finanța dezvoltarea fără să-și destabilizeze finanțele, consideră Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România.
Bușoi: România continuă să susțină importanța gazelor naturale și creșterea producției interne
România va continua să susțină importanța gazelor naturale, necesitatea creșterii producției interne și rolul proiectelor offshore de explorare și exploatare, precum 'Neptun Deep', cel mai mare proiect de acest gen din Uniunea Europeană, a transmis, miercuri, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la o conferință pe teme de energie.
Chisăliță (AEI): Europa arde veniturile pe facturile de energie
Energia devine o povară structurală atunci când cheltuielile pe acest segment depășesc 10% din venitul unei gospodării, aceasta fiind o formă de sărăcie care nu se vede în statistici, dar se simte în facturi, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'Există o formă de sărăcie care nu se vede imediat &i
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 12,2% în primele 8 luni
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în România în primele opt luni ale anului a scăzut cu 12,2% față de aceeași perioadă din 2025, la 21.791, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Scăderi ale numărului de autorizații s-au înregistrat în șapte regiuni de dezvoltare, cele mai im
