logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Aproape 750 de incidente aviatice, înregistrate pe aeroporturile din România, în S1 (analiză)

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de aproape 750 de incidente aviatice a fost înregistrat pe aeroporturile din România, în primele şase luni ale anului, luna martie consemnând cea mai ridicată valoare din total, cu 262 de evenimente, reiese dintr-o analiză realizată de către o companie specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri, şi publicată marţi.

Pe de altă parte, în intervalul de referinţă, cea mai bună lună pentru călători a fost februarie, când s-au înregistrat doar 45 de întârzieri mai mari de trei ore sau anulări ale zborurilor, adică 0,49% din total.

În luna martie 2018 s-au înregistrat 262 de incidente aviatice, echivalentul a 2,37% din total zboruri, fiind astfel cea mai ridicată valoare din prima jumătate a anului pe principalele aeroporturi din România.

Conform datelor Flight Refund, în primul semestru din 2018, s-au înregistrat 64.330 de zboruri din şi dinspre principalele aeroporturi ale ţării şi 749 de zboruri cu incidente. Comparativ, în 2017, în România, s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanţe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale.

La nivel european, cei mai ghinionişti pasageri au avut parte de situaţii neplăcute pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, unde s-au înregistrat peste 8.800 de incidente. Următoarele aeroporturi în topul incidentelor în prima jumătate a anului 2018 au fost Frankfurt şi Amsterdam, cu peste 6.000, respectiv peste 5.200 de zboruri întârziate sau anulate.

Reprezentanţii Flight Refund se aşteaptă la înregistrarea de incidente şi în a doua parte a anului, în special din cauza unor greve înregistrate în mai multe state din Uniunea Europeană (UE). "În plus, se înregistrează un trend global, de creştere rapidă a numărului de pasageri, cu 10-15% pe an, dar infrastructura nu poate ţine pasul cu acest ritm, prin urmare, numărul de zboruri cu probleme vă creşte. De aceea, este important ca pasagerii să ştie ce drepturi au când zborul întârzie sau este anulat. În primul rând, companiile aeriene trebuie să asigure călătorilor cazare peste noapte, hrană, să ofere alternative pentru zborul anulat sau întârziat şi să răscumpere valoarea biletului. În al doilea rând, pasagerii au dreptul la compensaţii de până la 600 de euro în cazul în care incidentul este din vina companiei aeriene', subliniază Anikó Bolyó, general manager Flight Refund.

Legislaţia europeană prevede faptul că grevele care perturbă activitatea companiilor aviatice nu reprezintă evenimente în urma cărora se pot cere despăgubiri. În egală măsură, nu se pot acorda compensaţii în cazul vremii nefavorabile, tulburărilor politice sau atentatelor teroriste. În schimb, se pot obţine despăgubiri dacă zborul înregistrează întârzieri de cel puţin trei ore, cursa este anulată sau compania aeriană refuză îmbarcarea pasagerului.

"Din păcate, cea mai mare parte a călătorilor din Europa Centrală şi de Est nu ştiu că sunt îndreptăţiţi, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensaţie pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani. Mai mult, procentul celor care ştiu că pot apela la firme specializate pentru a-şi recupera banii într-un termen rezonabil este mai mic de 1%, ceea ce înseamnă că cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro. Flight Refund îi ajută pe pasageri să obţină compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi printr-o procedură simplă, direct pe site-ul companiei", precizează sursa citată.

Flight Refund a dezvoltat rapid aria de activitate, extinzând-se din Ungaria şi Europa Centrală către piaţa întregii UE şi spre alte destinaţii internaţionale. Încă din anul 2016, compania are clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia şi Spania. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Daniel Badea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de