Un metrou cu 2.000 de călători a fost la un pas de a deraia, în urmă cu două săptămâni, din cauza unei defecţiuni(sindicate)
Un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas de a deraia, în urmă cu două săptămâni, în urma unei defecţiuni apărute la sistemul de direcţie, a declarat, luni, Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM).
Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex pichetează Palatul Victoria între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.
"Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani", a spus Rădoi.
El a adăugat că acest lucru s-a întâmplat acum două săptămâni, iar, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un incident similar, însă la un tren care era în curs de a se retrage şi nu circula cu călători.
"A fost o defecţiune la o piesă numită bieletă", a susţinut Rădoi, arătând jurnaliştilor mai multe planşe cu echipamente erodate.
Întrebat de ce există riscul acestor accidente, el a răspuns: "Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au".
Rădoi a mai spus că, după 17 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicatele nu exclud declanşarea grevei generale, dacă solicitările lor nu sunt rezolvate până atunci.
Metrorex transportă circa 700.000 de călători pe zi.
Protestele vor continua marţi, 28 august, între orele 12:00 - 14:00, în faţa Guvernului României.
USLM a organizat în zilele 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 - 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a răspuns, vineri, solicitării de a discuta cu liderii USLM, după acţiunile de pichetare organizate în cursul săptămânii în faţa ministerului.
"S-a avut în vedere dezbaterea şi analizarea revendicărilor înaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor şi-a manifestat permanent în cadrul discuţiilor de până acum întreaga disponibilitate. Reprezentanţii USLM au cerut suplimentar faţă de adresele înaintate la minister, întocmirea unui document oficial referitor la poziţia ministerului faţă de revendicările organizaţiei sindicale. În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, le-a cerut liderilor sindicali să formuleze o solicitare în acest sens. Potrivit Legii nr.62/ 2011 a Dialogului Social, pentru întrunirea Comisiei de Dialog Social este necesară convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi patronale, reprezentative la nivel naţional. În acest context, reprezentanţii USLM nu au dorit continuarea discuţiilor", se notează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
La finalul întâlnirii, ministrul Şova şi-a manifestat în continuare întreaga disponibilitate la dialog cu reprezentanţii sindicatului, în vederea identificării unor soluţii constructive care să asigure o dezvoltare bazată pe principii solide şi corecte a Metrorex, discuţii care să fie în conformitate cu principiile enunţate în legislaţia privind dialogul social.
"Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale din staţiile de metrou între Sindomet şi Metrorex, care expiră la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Şova consideră că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor", precizează ministerul de resort.
Pe de altă parte, sindicaliştii USLM au precizat, într-un comunicat de presă, că au solicitat ministrului Transporturilor încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor, conform unui program stabilit de comun acord, însă oficialul "a refuzat categoric".
"În fiecare zi de pichet, s-a dorit depunerea la cabinetul ministrului Şova a unei adrese prin care reclamam ministrului situaţia existenta la Metrorex, şi de fiecare dată am fost refuzaţi şi trimişi la registratura ministerului. În data de 23.08.2018 am primit de la Direcţia de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor o adresă, prin care erau invitaţi reprezentanţii USLM şi ACM la o întâlnire cu ministrul Şova. În urma invitaţiei ne-am prezentat în data de 24.08.2018, la ora 10:00, la sediul Ministerului Transporturilor la întâlnirea cu ministrul Şova. La prezentarea părţilor, delegaţia comună USLM şi ACM a solicitat ministrului încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor conform unui program stabilit de comun acord. Ministrul Şova a refuzat categoric încheierea unui act prin care să îşi asume responsabilitatea, considerând întâlnirea ca fiind amicală, şi nu conformă legii Dialogului Social", subliniază sindicaliştii. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de


