Bădin (Deloitte România): Este posibil ca în următoarele luni să vedem modificări pe zona de fiscalitate
Bugetul de stat începe să fie din ce în ce mai mult sub presiune şi chiar dacă am avut o relativă stabilitate fiscală este posibil ca în următoarele luni ani să vedem modificări pe zona de fiscalitate, a declarat joi Dan Bădin, partener coordonator Servicii Fiscale şi Juridice la Deloitte România, în cadrul unei întâlniri cu presa.
"Toată lumea ştie că fiscalitatea este principala sursă de venituri la bugetul de stat şi în acest context fiscalitatea depinde de foarte mulţi factori, depinde de economie în ansamblu, de cât de sănătoasă este economia, de creştere economică, de ritmul investiţiilor şi aşa mai departe, dar reprezintă şi prima line de apărare uneori a guvernanţilor în politicile bugetare. Şi aici discuţiile pot fi foarte ample. Nu dorim să intrăm foarte mult în detalii pentru că nu este zona noastră de specializare, dar este evident faptul că bugetul nostru începe să fie din ce în ce mai mult sub presiune şi chiar dacă am avut o aşa numită relativă stabilitate fiscală în ultimele luni este posibil ca în următoarele luni, în următorii ani, să vedem modificări pe zona de fiscalitate", a spus Dan Bădin.
Potrivit acestuia, economia nu dă semne că ar reuşi să crească la nivelurile prognozate, cele care au fost bugetate, iar în cazul în care nu vom atinge un astfel de nivel al creşterii economice pe baza căruia au fost calculate veniturile bugetare, cheltuielile fiind destul de fixe, atunci va exista o presiune suplimentară.
Reprezentantul Deloitte România nu vede, însă, majorări ale unor de taxe sau impozite semnificative, precum TVA sau impozit pe venit.
Dan Bădin susţine că după o perioadă marcată de modificări în pripă ale Codului fiscal, dezbaterea începută în ultimele luni cu mediul de afaceri dă un semnal pozitiv privind disponibilitatea de a dialoga şi de adopta un cadru mai stabil şi mai predictibil. Modificările propuse de mediul de afaceri vizează în principal clarificări şi remedierea unor prevederi cu impact negativ pentru contribuabili.
Potrivit acesteia, adoptarea propunerilor de către autorităţi depinde şi de contextul economic. Multe iniţiative legislative şi acte normative au impact indirect în fiscalitate atâta timp cât conduc la majorări de cheltuieli bugetare care nu sunt însoţite de o mai bună administrare fiscală, afirmă Bădin. În acelaşi timp, climatul investiţional depinde şi de alte politici, cum ar fi cele privind infrastructura, administraţia, educaţia, piaţa forţei de muncă etc. Se observă însă o deteriorare a încrederii a investitorilor în perspectivele de creştere ale României, iar o majorare sub aşteptări a PIB se va reflecta asupra bugetului şi, ulterior, a fiscalităţii.
În opinia acestuia, tendinţa din ultimii ani a fost de majorare accelerată a cheltuielilor bugetare rigide - salarii, pensii etc -, de micşorare până la un minim istoric a cheltuielilor cu investiţiile şi de ţintire a unui deficit la limita maximă admisă de 3% din PIB. Astfel, avem o situaţie fragilă la şocuri a finanţelor publice, dar şi o scădere a calităţii infrastructurii publice. "Este evident că, date fiind aceste coordonate, ne punem problema direcţiei spre care ne îndreptăm, ce tip de fiscalitate se urmăreşte şi, implicit, cât de stabilă poate fi taxarea pe termen mediu. Totodată, reiterez că o decizie de investiţii depinde atât de fiscalitate, cât şi de alţi factori - infrastructură, forţă de muncă sau birocraţie", susţine Bădin.
Reprezentantul Deloitte România a mai spus că în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE, România trebuie să analizeze şi agenda fiscală europeană, de exemplu baza comună de impozitare a profiturilor sau taxarea economiei digitale. Până acum autorităţile române nu şi-au exprimat opinia pe aceste teme şi nici nu ştim dacă au alte iniţiative, impresia fiind că merg în direcţia acceptării propunerilor europene, a precizat reprezentantul Deloitte România. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența
Popescu (Romgaz): Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă
Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă, întrucât Romgaz asigură peste 80% și în acest an la un preț reglementat, dar pentru industrie rămâne problema prețurilor externe, a declarat Răzvan Popescu, director general al Romgaz, la evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026.
DNSC a aplicat prima amendă pentru nerespectarea obligației de notificare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a aplicat prima sancțiune contravențională pentru nerespectarea obligației de notificare, prevăzute de OUG nr. 155/2024 privind securitatea cibernetică, amenda fiind de 50.000 de lei, potrivit unui comunicat al instituției. Sancțiunea a fost aplicată la 29 septembrie unei persoane juridice
Inteligența artificială, domeniu-cheie de cooperare între România și Coreea (ambasador)
Inteligența artificială reprezintă un domeniu-cheie pentru extinderea cooperării dintre România și Republica Coreea, în contextul dezvoltării relațiilor bilaterale în sectoare precum industria de apărare, energia nucleară și infrastructura, a declarat, miercuri, ambasadorul Republicii Coreea la București, Seung-chul Hur. '
Sindicatul TAROM consideră iresponsabile afirmațiile care anunță falimentul companiei
Sindicatul Unit TAROM (SUT) consideră iresponsabilă afirmația potrivit căreia compania aeriană ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, precum și recomandarea adresată pasagerilor de a nu cumpăra bilete la operatorul aerian național pentru perioade mai mari de două luni, susținând că astfel de declarații pot afecta vânzările și &
Negrescu: NIS2 trebuie să aducă reziliență, nu doar conformare; cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat
Aplicarea Directivei NIS2 trebuie să ducă la creșterea rezilienței reale a companiilor și instituțiilor, nu doar la o conformare formală, iar cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat și armonizat, a declarat, miercuri, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la un eveniment pe tema securității cibernetice.
Fluxul net de investiții străine directe a urcat la 7,9 miliarde de euro în anul 2025
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a urcat la 7,907 miliarde de euro în anul 2025, de la 5,6 miliarde de euro în anul precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Din fluxul net de ISD, 6,256 miliarde de euro reprezintă participații la capitalurile proprii, nivel rezultat prin însumarea
Staicu (MAE): Fabrica de inteligență artificială de la București va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare
Dezvoltarea unei fabrici de inteligență artificială la București, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), va crea noi oportunități pentru cercetare și inovare și va contribui la consolidarea poziției României în ecosistemul european al inteligenței artificiale, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Min






