logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MADR: Elevii vor primi fructe, lapte şi produse de panificaţie prin noua iniţiativă ''Programul pentru Şcoli''

Imagine din galeria Agerpres

Programele anterioare de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, respectiv de distribuire a laptelui în şcoli, se unifică în "Programul pentru Şcoli", sub aceleaşi reguli şi principii de implementare, începând cu anul şcolar 2017 - 2018, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Dezbaterile privind modificarea legislaţiei la nivel european, în sensul unificării celor două programe, au fost demarate în anul 2014. Cele două componente ale programului sunt: distribuţia de fructe, legume, lapte şi produse lactate şi măsuri educative.

Potrivit sursei citate, noul program pentru şcoli pune accent pe distribuirea produselor proaspete, posibilitatea transferului de fonduri între cele două scheme de până la 20% o singură dată pentru un an şcolar şi încadrarea cheltuielilor generate de distribuţie şi măsuri educative, pentru cele trei categorii de produse fructe (legume, lapte şi produse lactate) într-un buget european mai restrâns, care include distribuţia şi măsurile educative.

Finanţarea programului pentru şcoli este asigurată în baza Regulamentului 791/2016, fiind prevăzute mai multe activităţi de distribuţie şi consum, pentru mai multe tipuri de produse, sub titulatura "Programul pentru Şcoli".

Bugetul Uniunii Europene pentru România destinat anului şcolar 2017 - 2018 este de 18,1 milioane de euro, stabilit pentru fiecare componentă a programului: schema de fructe şi legume (peste 5,49 milioane de euro) şi schema de lapte (circa 12,61 milioane de euro)

MADR precizează că valoarea totală a programului pentru şcoli al României, în anul şcolar 2017 - 2018, este de circa 81,98 milioane de euro şi include finanţarea din bugetul naţional în valoare de 63,88 milioane de euro.

De asemenea, pentru anul şcolar 2018 - 2019, bugetul UE pentru România depăşeşte 17,61 milioane de euro, din care 6,87 milioane de euro pentru schema de fructe şi legume şi 10,74 milioane de euro pentru schema de lapte.

"Pentru utilizarea cât mai eficientă a bugetului european, România a solicitat pentru anul şcolar 2017-2018, transferul a 20% din fonduri - aproximativ 1.373.370 euro destinat componentei de fructe/legume către componenta de lapte şi produse lactate, ţinând cont de numărul de autorităţi contractante care au încheiat acorduri cadru/contracte de furnizare. De asemenea, România a solicitat repartizarea suplimentară de fonduri neutilizate de alte state membre. În urma acestor demersuri pentru anul şcolar 2017 - 2018, România a obţinut 12.605.204 euro pentru componenta lapte, respectiv 366.256 euro în plus faţă de suma transferată de la componenta fructe - legume", se arată în comunicatul citat.

Conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii, pentru un aport de fibre alimentare, elemente minerale sau vitamine care în final înseamnă un aport energetic important, produsele de panificaţie - corn, baton, covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi - trebuie preparate din făină integrală, fără adaosuri de zahăr, îndulcitori sau alţi aditivi alimentari, cu posibilitatea de a adăuga amestecuri de seminţe (floarea-soarelui, dovleac, în şi/sau mac).

Pentru asigurarea diversităţii distribuţiei produselor şi pentru a evita instalarea monotoniei în consumul produselor oferite prin Programul pentru şcoli al României, dar şi pentru a acorda prioritate laptelui, se apreciază că o alternare a porţiilor per categorie de produs poate reprezenta o soluţie, respectiv: 3 zile lapte/lactate şi 2 zile legume/fructe.

Potrivit ministerului de resort, distribuţia săptămânală va cuprinde două porţii de fructe şi/sau legume, două porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi cinci porţii de produse de panificaţie, repartizate după cum urmează: porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de covrigi simpli şi/sau biscuiţi uscaţi, iar porţia de lapte şi cea de produse lactate va fi însoţită de corn sau baton.

Totodată, pentru a se asigura un tratament egal, în cazul acordurilor-cadru nou-încheiate de către autorităţile contractante, se pot acorda produsele specificate pentru un număr egal de zile pe săptămână, similar cu prevederile acordurilor-cadru aflate în derulare ale altor autorităţi contractante, cu încadrarea în sumele alocate în buget cu această destinaţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 159

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-10-2026 17:26

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.

Economic Intern 01-10-2026 16:46

Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească

Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf

Economic Intern 01-10-2026 16:35

ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene

Economic Intern 01-10-2026 16:33

Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile

Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î

Economic Intern 01-10-2026 16:01

BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 5,57% pe an

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din

Economic Intern 01-10-2026 15:59

Circa 69% dintre investitorii individuali români nu au încredere în perspectivele economiei (sondaj)

Aproape șapte din zece (69%) investitori individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, procent în ușoară creștere față de 68% la sfârșitul trimestrului al doilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat. Conform sursei citate, un număr mai mar

Economic Intern 01-10-2026 15:39

MADR și APIA pregătesc plata avansului din subvențiile acordate fermierilor, începând cu 16 octombrie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pregătește cadrul necesar pentru demararea plății avansului aferent subvențiilor destinate fermierilor, începând cu 16 octombrie. ''Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul

Economic Intern 01-10-2026 14:51

Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi

Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa

Economic Intern 01-10-2026 14:45

Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România

Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.

Economic Intern 01-10-2026 14:24

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a

Economic Intern 01-10-2026 14:19

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc

Economic Intern 01-10-2026 14:09

BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc

Economic Intern 01-10-2026 13:57

UE îndeamnă Austria și România să prezinte informațiile lipsă din planurile naționale integrate privind energia și clima

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Austriei și României, care nu au furnizat încă toate informațiile necesare în planurile lor naționale intermediare integrate privind energia și clima, care trebuiau prezentate până la 15 martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. În temeiul art

Economic Intern 01-10-2026 13:37

Guvernul a prelungit până la 25 martie 2027 termenul până la care firmele își pot actualiza codurile CAEN

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 2027, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Guvernul tocmai a hotărât: Firmele își pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 20

Economic Intern 01-10-2026 13:29

Comisia Europeană solicită României să asigure respectarea normelor privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor

Comisia Europeană a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României pentru că nu a asigurat respectarea efectivă a normelor UE privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică a produselor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Statele membre UE au responsabilitatea de a asigura su