Cristian Popa: În aceste 15 luni de pandemie, BNR nu a exagerat, nu a ţinut dobânzile la niveluri prea înalte
Banca Naţională a României nu a exagerat în cele 15 luni de pandemie, nu a ţinut dobânzile la niveluri prea înalte, dar nici nu s-a grăbit să le reducă la niveluri nesustenabil de mici, susţine Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, într-un articol pe OpiniiBNR.ro "În aceste 15 lu
Iancu (CNR-CME): Romgaz poate susţine investiţia din Marea Neagră şi ar trebui să fie operator
Producătorul român de gaze Romgaz are capacitatea de a susţine investiţia în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră şi ar trebui să fie operatorul acestei exploatări, a declarat, marţi, Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), într-o întâlnire cu presa. "Cred că
România are cea mai slabă productivitate a resurselor naturale din UE
România a avut în 2020 o productivitate a resurselor naturale mai redusă decât Bulgaria, situându-se pe ultimul loc în Uniunea Europeană, arată datele publicate marţi de Eurostat. În timp ce în România şi în Bulgaria productivitatea resurselor naturale a fost anul trecut mai mică de 0,4 euro/kilogram, &icir
Preţurile chiriilor vor creşte în următorii ani, din cauza scumpirii proprietăţilor imobiliare şi a supra-aglomerării (analiză)
Este de aşteptat ca preţurile chiriilor să crească în următorii ani în România, ca şi în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est, cei mai importanţi doi factori fiind rata supraaglomerării şi creşterea preţurilor imobilelor tranzacţionate, se menţionează într-o analiză publicată marţi de o companie de consultanţă imobiliară.
Studiu: 70% dintre start-up-urile de tehnologie din România, afectate de pandemia COVID-19
Şapte din zece (70%) dintre start-up-urile de tehnologie româneşti au fost afectate de pandemia de COVID-19, iar în cazul a 50% dintre fondatorii acestor afaceri a existat consultare cu echipa pentru a găsi soluţii de atenuare a impactului crizei sanitare, arată rezultatele unui studiu iniţiat de Romanian Tech Startups Association (ROTSA), în parteneriat cu
Iancu (CNR-CME): Facturile la electricitate vor creşte şi mai mult, dacă nu trecem la noile surse de energie
Puterea de cumpărare a românilor şi competitivitatea industriei vor avea de suferit, dacă România nu realizează o strategie şi o legislaţie care să atragă investiţiile în noile surse de energie, precum hidrogenul sau turbinele eoliene offshore, a declarat, marţi, Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată luni seara la Sistemul Energetic Naţional
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată luni seara la Sistemul Energetic Naţional, după ce în după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 iulie, s-a deconectat automat, din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, potrivit unui anunţ al Nuclearelectrica transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Protocol de colaborare între CEC Bank şi AFIR pentru creditarea fermierilor la dobânzi reduse
CEC Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada de tranziţie 2021-2022. Potrivit unui comunicat de presă al băncii, transmis marţi AGERPRES, fondu
Drulă: Concursuri pe bune la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii scoate la concurs 28 de posturi de execuţie la care se pot înscrie fie proaspăt absolvenţi de facultate, fie persoane cu ani de experienţă în spate, a anunţat marţi ministrul de resort, Cătălin Drulă. "Concursuri pe bune la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii: Haideţi în echipă! Con
Aproximativ 42% dintre români îşi aleg destinaţia în funcţie de restricţiile anti-COVID (sondaj)
Pandemia continuă să influenţeze planurile de concediu ale românilor, astfel că 42% îşi aleg destinaţia în funcţie de restricţiile anti-COVID, iar alţi 30% s-au vaccinat special pentru a putea călători, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs. "Anul trecut, planurile de vacanţă ale angajaţilor români au fost put
Preţul unei călătorii cu metroul şi cu mijloacele STB creşte la 3 lei, de la 1 august
Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte la 3 lei de la 1 august, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat, marţi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. În prezent, preţul unei călătorii cu mijloacele STB este de 1,3 lei, iar preţul unei călătorii cu metroul este de 2,5 lei.
Energia electrică, combustibilii şi tutunul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an
Energia electrică, combustibilii şi tutunul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce serviciile de transport aerian au înregistrat cele mai semnificative scăderi de tarife, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi. În intervalul iunie 2020 - iunie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 16
Producţia industrială a crescut cu 16,9% în primele cinci luni ale anului
Producţia industrială a crescut cu 16,9% ca serie brută şi cu 17,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate în primele cinci luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2020, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES de Institutul Naţional de Statistică (INS). Fenomenul a fost susţinut de cr
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Preţurile de consum în luna iunie 2021 compa
A doua emisiune de obligaţiuni Vivre Deco intră la tranzacţionare la BVB
A doua emisiune de obligaţiuni Vivre Deco, în valoare de şapte milioane de euro, intră miercuri la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT), sub simbolul bursier VIV26E, informează Bursa de Valori Bucureşti. Listarea emisiunii de obligaţiuni vine după ce Vivre Deco a încheiat un plasament privat în aprilie 2021, prin ca