Vasilescu (BNR): Investiţiile străine au fost dintotdeauna în istoria României un factor de finanţare a dezvoltării durabile
Investiţiile străine au fost dintotdeauna în istoria României un factor de finanţare a dezvoltării durabile, susţine Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). Potrivit acestuia, în 2021, fluxul net al investiţiilor a ajuns la 9 miliarde de euro.
Andrei (INS): 2022 ne arată o balanţă comercială cu un deficit mare, un deficit cronic
România a încheiat anul trecut cu un deficit comercial mare, o parte din acesta fiind generat de creşterea de preţuri care are loc pe plan mondial, a afirmat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la conferinţa cu tema "Finanţarea României". "
Veniturile încasate de Autoritatea Vamală Română în primele trei luni au reprezentat 77,83% din programul trimestrial
Autoritatea Vamală Română a înregistrat, în primul trimestru din 2023, venituri încasate şi în curs de încasare în sumă de 7,427 miliarde lei (TVA amânat inclus), reprezentând 140,36% din programul stabilit, însă valoarea sumelor efectiv încasate, la data de 31 martie 2023
FSLI va depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei. Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, FSLI consideră că legea reprezintă &i
Rădulescu (BNR): Deficitul bugetar pare să fie şi mai mare în realitate; veniturile au fost supraestimate şi cheltuielile au fost subestimate
Deficitul bugetar, care este unul mare, pare să fie şi mai mare în realitate pentru că veniturile au fost supraestimate şi cheltuielile au fost subestimate, a declarat, joi, Eugen Rădulescu, director, Direcţia stabilitate financiară, Banca Naţională a României. "Principala cauză a deficitului exte
ANRE a avizat plata a peste 14,3 miliarde lei către furnizorii de energie
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a verificat şi transmis spre decontare de la bugetul statului, pentru furnizorii de energie, o sumă de peste 14,36 miliarde lei, în creştere cu 265 milioane de lei faţă de 21 aprilie, informează ANRE printr-un comunicat. Astfel, pe OUG 1
Urluescu (AFEER): Furnizorul de energie este vinovatul de serviciu; colaborarea cu clientul este deseori pusă sub semnul întrebării
Furnizorul de energie este pentru consumatori vinovatul de serviciu, deoarece el emite facturile, şi avem o mare problemă, care o să ne afecteze pe termen lung, respectiv colaborarea cu clientul, care este pusă deseori sub semnul întrebării, a declarat, joi, într-o conferinţă pe teme de energie, Laurenţiu Urluescu, preşedinte
Popa (BNR): Inflaţia vine jos, depăşim plafonul şi începem coborârea; însă nu toate lucrurile sunt roz şi nuanţele contează
Inflaţia vine jos, depăşim plafonul şi începem coborârea, însă nu toate lucrurile sunt roz şi nuanţele contează, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, el precizând că deficitul extern este balaurul cu care România trebuie să se lupte.
Leul s-a depreciat joi în raport cu principalele valute
Moneda naţională s-a depreciat joi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9370 lei, în creştere cu 0,54 bani (+0,11%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9316 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,528
Anna Akhalkatsi (Banca Mondială): Agricultura rămâne o sursă principală de poluare a mediului în zonele rurale din România
Agricultura rămâne o sursă principală de poluare a mediului în zonele rurale din România, afectând calitatea solului, a apei şi a aerului şi, în cele din urmă, sănătatea cetăţenilor şi a mediului înconjurător, a afirmat, joi, Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale în România.
Acord de împrumut cu Banca Mondială pentru modernizarea sectorului agricol într-un mod ecologic
Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a semnat joi, un acord de împrumut cu Banca Mondială, al cărui scop este modernizarea sectorului agricol într-un mod ecologic, a anunţat oficialul pe pagina sa de Facebook. "Astăzi am semnat acordul de împrumut pen
Ilie (ME): Suntem pe ultimii 50 de metri pentru a înfiinţa un fond de investiţii în eficienţă energetică,pentru a subvenţiona audituri pentru IMM
Întreprinderile mici şi mijlocii au nevoie de ajutor pentru a-şi face auditurile energetice şi suntem pe ultimii 50 de metri pentru înfiinţarea unui fond de investiţii în eficienţă energetică, pentru a subvenţiona o parte din auditurile pentru IMM-uri, a declarat, într-o conferinţă pe teme de energie, Cristian Ilie, director general Direcţia "Efi
Patru din zece companii ascund breşele de securitate (studiu)
Un procent de 42% dintre specialiştii în securitate IT susţin că au fost îndemnaţi de către liderii din companii să păstreze confidenţiale breşele de securitate informatică, cu toate că acestea ar fi trebuit raportate, în timp ce 30% spun că au păstrat tăcerea din proprie iniţiativă asupra unui incident, arată un studiu global efectuat de o companie de secu
Ilie (Ministerul Energiei): Ne aşteptăm ca până în septembrie să avem 1.800 de proiecte finalizate pe ElectricUP
Programul ElectricUP a fost contractat anul trecut, acum suntem în faza de implementare şi până în septembrie ne aşteptăm să avem în jur de 1.800 de proiecte finalizate, care vor însuma peste 100 MW noi verzi şi peste 4.000 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, a declarat joi, într-o conferinţă pe teme de energie, Cristian
BCR: Peste 900 de elevi de gimnaziu şi 150 de copii de grădiniţă din Bucureşti au participat la atelierele de educaţie financiară
Peste 900 de elevi de gimnaziu şi 150 de copii de grădiniţă din Bucureşti au participat la atelierele gratuite de educaţie financiară organizate pentru a marca Ziua Naţională a Educaţiei Financiare - 11 aprilie, informează Banca Comercială Română, printr-un comunicat. Atelierele au fost organizate de BCR prin Şcoala de Bani, cel mai amplu program de educ

