Volker (E.ON): Hidrogenul este un fapt; vrem să demostrăm că putem să-l folosim deja în reţeaua noastră
Hidrogenul este un fapt şi sunt convins că îl vom folosi în viitor iar cu proiectul pilot pe care l-am început la Mediaş vrem să demonstrăm că putem să-l folosim deja în reţeaua noastră, a declarat, joi, Volker Raffel, CEO al E.ON România. El a participat la testarea funcţionării aparatelor de utilizare a gazelor naturale şi a reţ
Ionuţ Dumitru: Avem o prognoză de 3% creştere economică pentru anul acesta
România ar putea înregistra anul acesta o creştere economică de 3%, care nu este mică dacă o comparăm cu alte state din regiune, a declarat, joi, Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen Bank, la Conferinţa Anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România. "Nu ştiu dacă putem spune că e din ce în ce mai mică (creşterea
Grindeanu: A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Subsecţiunii Chiribiş - Biharia a Autostrăzii Transilvania
Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia Subsecţiunii Chiribiş - Biharia a Autostrăzii Transilvania este o asociere de constructori români, care în 24 de luni va trebui să construiască cei 28,55 de kilometri, a notat joi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de
Lazea (BNR): Bugetul este extrem de încordat; toţi trebuie să plătim taxele la stat
Toţi bugetarii ar trebui să ştie că bugetul este extrem de încordat şi a da mai mulţi bani cuiva înseamnă a tăia de la altcineva, principala cauză fiind faptul că veniturile bugetare în România sunt cele mai mici din Europa, de 27% din PIB, a declarat, joi, Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR), prezent la Conferinţa
Ministrul Energiei: Estimez că în septembrie vom avea depozitele de gaze la 100%
Depozitele de înmagazinare a gazelor naturale sunt în prezent pline în proporţie de peste 60%, iar în septembrie ar putea ajunge la 100%, a declarat, joi, la Mediaş, ministrul Energiei, Virgil Popescu. "Noi trebuie să ne obişnuim cu ideea că România va deveni exportator net de gaze la sfârşitul lui 2026. Să nu uităm că
Virgil Popescu: Banii din taxa de solidaritate vor veni după 25 iunie; plătim toate soldurile la furnizori
Banii din taxa de solidaritate vor veni după 25 iunie şi cred că sunt suficienţi pentru a plăti toate soldurile la furnizorii de energie, a declarat, joi, ministrul de resort, Virgil Popescu. "După 25 iunie. Deci, când vor veni banii din taxa de solidaritate, atât Petrom, cât şi Romgaz acoperă mai mult decât diferenţa aceea de bani
Consiliul Concurenţei: Trebuie eliminate barierele care blochează concurenţa din sectorul materialelor de construcţii
Concurenţa pe piaţa materialelor de construcţii trebuie stimulată prin eliminarea barierelor care blochează dezvoltarea acestui sector, după ce, în urma unui studiu, s-a constatat o concurenţă redusă pe unele pieţe din domeniu, ceea ce conduce la creşteri mari de preţuri pentru anumite produse. "Ne aşteptăm la un avans considerabil al sectorului con
Trenurile Soarelui vor asigura legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe litoral, din 16 iunie
Turiştii vor avea la dispoziţie, începând din 16 iunie, 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cu Delta Dunării până la data de 10/11 septembrie 2023, informează joi CFR Călători. "Din 16/17 iunie 2023, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul p
Isărescu: AAFBR are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice
Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) are un rol esenţial în promovarea opiniilor profesionale pe teme economice, într-o dezbatere publică adesea supusă populismului şi manipulării, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. "Îmi face plăcere să vă urez bun venit la Banca
APIA plăteşte 89,5 milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul I
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I 2023, în valoare de peste 89,5 milioane de lei, a anunţat, joi, instituţia de plăţi. Plata ajutorului de stat vizează cantităţile utilizate în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2023 (trimestr
ANSVSA: Amenzi de peste 1,24 milioane de lei în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, în mai
Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi de peste 1,24 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel naţional, în luna mai, în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, informează joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
România şi alte şase state membre UE obţin 2,4 miliarde de euro din Fondul pentru modernizare
Fondul pentru modernizare al UE a plătit 2,4 miliarde de euro către 31 de proiecte din şapte ţări beneficiare, inclusiv România, pentru a ajuta la modernizarea sistemelor lor energetice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, industrie şi transport, precum şi pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică
Virgil Popescu: Până în 2030 ne propunem să producem în România peste 288.000 de tone de hidrogen
Hidrogenul este combustibilul viitorului, iar E.ON şi Delgaz Grid au demonstrat acest lucru prin prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid, a declarat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu. "Delgaz Grid şi E.ON au demonstrat astăzi ceea ce, poate, credeam că nu se poate face. Poate credeam că hidrogenul, pr
Salariile de bază ale personalului din sănătate, asistenţă socială, apărare şi ordine publică se majorează de la 1 iunie
Salariile de bază ale personalului din sănătate şi asistenţă socială şi din apărare, ordine publică şi securitate naţională se majorează de la 1 iunie la nivelul stabilit de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022, a anunţat joi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Premieră în România: Delgaz Grid testează funcţionarea reţelelor şi aparatelor de utilizare cu amestec de gaze naturale şi hidrogen
Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a început joi în poligonul Centrului de Instruire Profesională de la Mediaş, testarea funcţionării aparatelor de utilizare a gazelor naturale şi a reţelei de distribuţie cu amestec de 80% gaze naturale şi 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20

