Salamul de Sibiu va ajunge în acest an pe piaţa din SUA; povestea acestui produs emblematic, într-o carte-document
Salamul de Sibiu, primul produs românesc din carne care a obţinut Indicaţie Geografică Protejată (IGP) din partea Uniunii Europene, cu o tradiţie de peste 130 de ani, rămâne unul dintre alimentele preferate de români şi de europeni, dar cu mari şanse să ajungă în acest an şi pe piaţa din SUA. "Dacă vorbim de zona d
Nu se întrevăd situaţii deosebite privind trecerea anotimpului rece, susţin participanţii la şedinţa Comandamentului energetic de iarnă
Prima şedinţă a Comandamentului energetic de iarnă a avut loc miercuri, la sediul Dispeceratului Energetic Naţional, concluziile acestei prime întâlniri fiind că în momentul de faţă nu se întrevăd situaţii deosebite privind trecerea anotimpului rece. Comandamentul de iarnă are ca principal obiectiv monitorizarea funcţio
Dan Air îşi mută operaţiunile pe Aeroportul Bacău din 13 noiembrie şi lansează noi rute în decembrie
Ultima cursă pe care compania aeriană Dan Air o va opera de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav va fi pe data de 12 noiembrie, iar din 13 noiembrie îşi va începe operaţiunile pe Aeroportul din Bacău, de unde va lansa noi rute, a anunţat, miercuri, directorul general Matt Ian David, într-o conferinţă de presă. "Ult
Proiectul Balneomap va fi prezentat joi, în cadrul Conferinţei "Dezvoltare Durabilă prin Valorificarea Resurselor Balneare"
Conferinţa "Dezvoltare Durabilă prin Valorificarea Resurselor Balneare", în cadrul căreia va fi prezentat proiectul Balneomap, va fi organizată joi de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, împreună cu Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania. "BalneoMap este a hartă digitală interactivă dedicată resurselor balneare, cum ar
Grindeanu: La Drumul expres Galaţi-Brăila avem un constructor foarte bun; lucrările au fost finalizate în procent de 78%
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat mulţumit de constructorul care execută Drumul expres Galaţi-Brăila, despre care a spus că este foarte bun şi că se va încadra în termenul de finalizare a acestui obiectiv, respectiv jumătatea anului viitor. "Toată această lucrare nu a fost una simplă, au fost aproximativ
Grindeanu: Pe Podul peste Dunăre ar trebui să se circule 24 din 24, dacă tot nu dau jos macaralele
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la Brăila, că pe Podul suspendat peste Dunăre ar trebui să se circule 24 de ore din 24, nu cu restricţii pe timpul nopţii cerute de constructor pentru a da jos macaralele, deoarece a constatat că nu se lucrează la demontarea respectivelor macarale. "În luna iulie, c&a
Bursele ANIS 2023: Un număr de 24 de proiecte s-au calificat în etapa finală
Un număr de 24 de proiecte din 59 înscrise s-au calificat în etapa finală a celei de-a VI-a ediţii a Burselor ANIS, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, transmis miercuri AGERPRES. Proiectele finaliste au fost depuse de către 25 de asistenţi universitari, lectori şi
Sorin Grindeanu: Nu vom recepţiona Podul peste Dunăre până când constructorul nu va remedia toate neconformităţile
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la Brăila, că Podul suspendat peste Dunăre nu va fi recepţionat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) până când constructorul nu va remedia, pe cheltuiala lui, toate neconformităţile. "Acest pod nu a fost recepţionat, iar cei de
CCIB: Peste 280 de firme cu capital sud-corean erau înregistrate în România, în septembrie
Un număr de 287 de firme cu capital sud-corean erau înregistrate în România, la 30 septembrie, cu un capital investit de 123,6 milioane de dolari, informează miercuri Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Astfel, Republica Coreea ocupă locul 30 în Topul ţărilor investitoare în Români
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,186 miliarde lei, în octombrie 2023
Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 58,186 miliarde euro la finele lunii octombrie 2023, în scădere cu aproape 1,8% comparativ cu nivelul de 59,238 miliarde euro la 30 septembrie 2023. Conform unui comunicat al BNR, remis, miercuri, AGERPRES, în cursul lunii octombrie au avut loc intrări de 1,121 miliar
ANEIR: Pentru anul viitor sunt propuse cu 50% mai multe târguri şi misiuni economice cu subvenţii de la bugetul de stat
Numărul de acţiuni (târguri şi misiuni economice) propuse pentru anul viitor în cadrul Programului de Promovare a Exporturilor- PPE va fi cu 50% mai mare, conform unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, remis, miercuri, AGERPRES. "Pentru anul viitor sunt propuse în cad
Plafonul garanţiilor pentru IMM InvestPlus şi bugetul ajutorului de stat sub formă de grant vor fi majorate (proiect)
Plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus pe perioada de valabilitate, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, va fi majorat până la 24,3 miliarde de lei (aproximativ 4,925 miliarde de euro), de la 20,25 miliarde de lei, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-u
Cojocaru (APRIL): Agricultorul român depinde de cumpărător; preţul de la raft trebuie să fie competitiv
Agricultorul român depinde de cumpărător, dar noi suntem prinşi într-o menghină între preţul de la raft, care trebuie să fie competitiv, reducerea costurilor şi protecţia mediului, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru. "
Romsilva oferă gratuit 600.000 de puieţi forestieri voluntarilor implicaţi în acţiuni de împăduriri
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin direcţiile silvice din subordine, oferă gratuit 600.000 de puieţi forestieri voluntarilor care se implică în campania de împăduriri din această toamnă, în acţiuni desfăşurate în afara fondului forestier naţional, a anunţat, miercuri, Romsilva. Astfel, pot beneficia de sponsorizare cu puieţi f
Harghita: Patru gări închise temporar de Protecţia Consumatorilor, din cauza neregulilor constatate
Gările din localităţile Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureşului şi Băile Tuşnad au fost închise temporar, în urma unui control efectuat, în luna octombrie, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita. Potrivit unui comunicat transmis presei, miercuri, acţiunea de verificare a vizat modul în care

