Hanga, despre crearea Bursei de Valori Chişinău: Sunt discuţii în curs cu Guvernul Republicii Moldova

Bursa de Valori Bucureşti vrea să ajute cu experienţa şi resursele pe care le are realizarea unei Burse de Valori la Chişinău şi ar dori să aibă printre partenerii locali şi statul moldovean, a afirmat, vineri, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, la evenimentul de listare a obligaţiunilor CEC Bank la BVB.
"Poziţia noastră e destul de simplă. Ne uităm la Moldova ca la un stat suveran care e aproape de România. Încercăm să-i ajutăm cu experienţa şi cu resursele pe care noi le avem - şi când mă refer la resurse, mă refer la capital, mă refer la resurse tehnologice, mă refer la resursele umane pe care le avem în Bursa de Valori Bucureşti. Mă refer la experienţa pe care am construit-o aici şi cred că ce e foarte important şi modul în care ne uităm noi la proiect este acela de a intra într-o construcţie acolo în care să avem şi parteneri locali. Şi, de asemenea, ne-ar plăcea foarte mult ca printre partenerii aceia locali din Moldova să avem şi statul moldovean. Ne-ar plăcea să intrăm într-o construcţie în care să venim şi noi cu aportul nostru de expertiză, de resurse şi să vedem şi parteneri, companii din Republica Moldova, statul moldovean, care să susţină şi să fie implicaţi alături de noi în acest proiect. Avem, cred că s-a şi anunţat public în Republica Moldova, am anunţat şi noi, avem un mesaj pozitiv din partea Guvernului Moldovei, că s-a luat o decizie privind participarea lor alături de noi în această construcţie şi o să continuăm să avansăm în direcţia aceasta. Adică sunt discuţii în curs. Nu putem să vă dăm în momentul acesta detalii în plus, pentru că nu avem nici noi poza legat de cum va arăta construcţia din punct de vedere aport capital, din punct de vedere ownership structure a bursei de la Chişinău", a spus Radu Hanga.
El a subliniat că nu poate furniza mai multe detalii despre crearea Bursei de la Chişinău, pentru că multe elemente depind de ritmul în care participanţii vor lua decizii în cadrul organizaţiilor lor, însă o imagine mai clară a situaţiei va avea cel mai probabil în prima jumătate a anului viitor.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat pe 10 decembrie că explorează opţiunile de creare a unei Burse de Valori la Chişinău, împreună cu statul moldovenesc şi cu alţi parteneri din Republica Moldova, a anunţat, marţi, BVB.
"Îndelungata experienţă pe care Bursa de Valori Bucureşti a acumulat-o în cei 30 de ani de existenţă îi va permite să folosească cunoştinţele sale pentru a pune bazele unei burse de valori moderne în Republica Moldova, pentru a construi o piaţă de capital robustă în ţara vecină şi, totodată, pentru a stimula cooperarea regională între cele două ţări. BVB doreşte, astfel, să ofere acces la finanţare companiilor din Republica Moldova, care alături de cele din România, să devină, în timp, lideri regionali", precizează BVB într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
BVB este convinsă de potenţialul substanţial de creştere al economiei din Republica Moldova, iar dezvoltarea unei pieţe de capital competitive în jurul viitoarei Burse de Valori Chişinău va contribui semnificativ la materializarea acestui potenţial.
Potrivit sursei citate, detalii despre înfiinţarea Bursei de Valori la Chişinău vor fi oferite pe măsură ce se vor materializa următorii paşi din acest demers. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.