Costin (BNS): Liderii politici trebuie să lase deoparte baletul şi circul şi să găsească rapid o soluţie de guvernare

România se află într-un moment extrem de complicat, iar liderii politici trebuie să lase deoparte baletul şi circul pe care îl fac, să se aşeze la masa negocierilor şi să găsească rapid o soluţie de guvernare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
Declaraţiile sale au venit în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta.
"Nu ne surprinde nici pe mine, nici pe colegii noştri acest lucru. Săptămâna trecută aveam reuniunea Consiliului Naţional BNS, ocazie cu care am adresat o scrisoare deschisă tuturor partidelor politice parlamentare. Era mai mult decât evidentă tensiunea uriaşă existentă între actorii care negociau formarea unei alianţe şi pregătirea unui program politic. Nici măcar acum, după alegerile parlamentare, din păcate, liderii politici, ale căror partide au suferit hemoragii de voturi, nu au înţeles că trebuie să iasă din filosofia circului politic, n-au înţeles că cele aproape peste 40% din voturi date suveraniştilor, de fapt, sunt un pumn în nas pe care l-au primit pentru ceea ce au făcut în ultimii ani, n-au înţeles că poporul acesta vrea, într-adevăr, să fie guvernat corect, transparent, echitabil, n-au înţeles că, până la urmă, reformele alea despre care tot se vorbeşte trebuie să ne ducă la diminuarea semnificativă a prezenţei căpuşelor politice pe administraţia publică centrală şi locală, pe mediul de afaceri, pe banii publici. N-au înţeles acest lucru. Asistăm în continuare la o bătălie pe cine are pixul pe cele mai mari bugete care urmează să se cheltuiască fără să ţină cont, însă, de faptul că România, astăzi, se află, din punct de vedere macroeconomic, în dificultate şi că votul exprimat de cetăţeni nu le mai lasă spaţii generoase de manevre în negocierile politice", a afirmat Costin.
În opinia sa, PSD va trebui "să înghită o broască râioasă" şi să cheme la negocieri toate partidele politice, fie pentru a forma un guvern de uniune naţională, fie să găsească alte alianţe pentru a forma o nouă majoritate parlamentară solidă.
"Dacă tot clamezi că eşti partid pro-european, va trebui să găseşti calea prin care să faci concesii cu ceilalţi şi să reuşeşti să creionezi o majoritate care să-ţi genereze un guvern, un program de guvernare. Dacă nu poţi să faci acest lucru, nu-ţi rămâne nimic altceva decât să înghiţi o broască râioasă, să renunţi la un anumit discurs pe care l-ai avut şi să chemi la negocieri toate partidele politice parlamentare, în ideea în care ori găseşti o soluţie de guvern de uniune naţională, ori găseşti alte modele sau alte posibile alianţe care să te ducă la o majoritate parlamentară solidă şi la un guvern stabil, pentru că ai în faţa ta foarte multe provocări de natură macroeconomică, un deficit uriaş, pe de o parte, angajamente de reforme de care sunt legate strict surse importante de finanţare pentru tine, ca stat, ca economie", este de părere liderul BNS.
Dumitru Costin a atras atenţia asupra finanţărilor din PNRR, care se acordă în baza unor reforme care tot sunt amânate şi înlocuite cu "tot felul de surogate de soluţii".
"Vă reamintesc că banii ăia din PNRR sunt daţi pe un anumit model de lucru: reforma făcută la care se adaugă banii de investiţii. Nu există doar bani de investiţii şi reforma nu o facem. Una din reformele importante este reforma fiscală pe care noi tot o amânăm şi tot venim cu tot felul de surogate de soluţii. De 24 de ore circulă, aruncată se pare din interiorul Ministerului de Finanţe, o variantă de impozitare - sau mai bine spus un pachet de măsuri - care ar însemna, în realitate, creşterea fiscalităţii pe muncă după 1 ianuarie 2025. Este una din variantele propuse de Banca Mondială. Repet, România de astăzi se află în dificultate. Oamenii politici nu înţeleg acest lucru şi cel mai mare risc care ne paşte în 2025, dacă ei vor continua cu această bătălie surdă pentru putere şi pentru acces la banul public, este că riscăm să pierdem sume importante de bani din finanţările externe pe care le avem - împrumuturi nerambursabile, dar şi creditări cu dobânzi mici pe care le primim prin PNRR", a susţinut el.
În opinia preşedintelui BNS, banii din fondurile europene care vor fi pierduţi de România vor ajunge să finanţeze lunar Guvernul Ucrainei, în baza unei decizii de sprijinire a acestui stat luată recent de Comisia Europeană.
"România va pierde miliarde, bani care vor fi duşi de către Comisia Europeană pentru a continua să finanţeze lunar Guvernul Ucrainei. Vă reamintesc, în urmă cu doar 48 de ore, Comisia Europeană şi mai marii europeni au anunţat o asumare de finanţare a bugetului Guvernului ucrainean de 1,4 miliarde de euro lunar. Banii ăştia nu-i tipăreşte Banca Centrală Europeană. Banii ăştia vor fi luaţi de la statele membre care nu sunt în stare să cheltuiască bani, aşa cum facem noi rectificarea bugetară: luăm de la nişte ministere şi dăm la altele. Aşa vor face şi ei. Vor lua de la nişte ţări care sunt incapabile să cheltuiască banii care le sunt puşi la dispoziţie şi vor finanţa alte priorităţi. A devenit prioritară finanţarea Ucrainei cu sume de bani uriaşe, lună de lună, iar pierderea de astfel de sume de bani pentru economia României va fi una extrem de dureroasă, pentru că vom fi nevoiţi, pentru a ne menţine economia şi societatea pe linia de plutire, să ne împrumutăm la dobânzi din ce în ce mai mari", a avertizat liderul sindical.
Mai mult, Costin a subliniat că România se îndreaptă ''cu paşi repezi" spre o datorie publică de 70%, moment în care "poate să uite de suveranitatea naţională", întrucât va trebui să execute ce spun creditorii internaţionali.
"Deja am sărit de 50% datorie publică. Riscăm să ne ducem cu paşi repezi spre 70%, moment în care România poate să uite de suveranitatea naţională, apropo şi de votul pe care l-au dat cetăţenii României nu cu multă vreme în urmă, atât pentru candidaţii la preşedinţie, cât şi pentru partidele politice parlamentare. După ce ai depăşit pragul de 70%, îţi dictează creditorii ce mai faci tu în ţara ta. Deci, suntem într-un moment extrem de complicat şi singura soluţie pe care o avem este, din păcate sau din fericire, doar una politică. Doar membrii noului Parlament al României, care va fi învestit mâine, doar acolo e soluţia, iar liderii politici trebuie să lase deoparte baletul, circul pe care îl fac, să se aşeze la masă, să negocieze şi să găsească rapid o soluţie de guvernare pentru România, pentru că orice zi care trece înseamnă noi şi noi dureri", a transmis acesta.
Un exemplu în acest sens este anunţul repetat de guvernaţi referitor la o nouă creştere a pensiilor, care a creat mari aşteptări în rândul pensionarilor, însă salariaţii de la casele de pensii nu au primit nicio informare scrisă de la Ministerul de Finanţe sau al Muncii şi nu ştiu ce se va întâmpla.
"Aş da un exemplu simplu: există un orizont de aşteptare, din nou, uriaş în rândul a milioane de pensionari din România. Recent li s-a răscomunicat a 'n'-a oară că de la 1 ianuarie 2025, conform noii Legi a pensiilor, recent aprobată, le vor fi crescute din nou pensiile. Asta ar însemna o creştere a pensiilor actuale cu un pic peste 12%. Astăzi, când noi vorbim, la această oră, nu există nicio comunicare scrisă venită din partea Guvernului, a ministrului de Finanţe şi a Ministerului Muncii către Casa Naţională de Pensii legat de cum vor arăta pensiile de la 1 ianuarie 2025. Există alocări de resurse financiare pentru anul viitor pentru creşterea aceasta de pensii sau nu? Îngheaţă pensiile? Aproape 3.000 de salariaţi din casele de pensii de pe tot teritoriul României aşteaptă o informaţie, un document oficial în baza căruia să poată să acţioneze. Dacă vor lua decizia politică să îngheţe pensiile, atunci va trebui să apară o prevedere legală, Guvernul va trebui să scoată o ordonanţă de urgenţă prin care să îngheţe sau să proroge termenul de aplicare a acelui articol din nou Lege a pensiilor. Dacă au resursele financiare, vor trebui să o comunice, astfel încât oamenii din casele de pensii, funcţionarii, să poată să emită aproape 6 milioane de decizii de pensii care să fie comunicate şi în baza cărora oamenii să îşi primească în primele zile ale lui ianuarie, pensiile", a menţionat Costin.
În plus, spune preşedintele BNS, trebuie aprobat şi noul buget pentru anul 2025.
"N-avem buget, însă legea ne dă posibilitatea să funcţionăm fără buget cu 1/12 din bugetul pe anul 2024, dar asta va genera noi şi noi probleme până la aprobarea noului buget, care trebuie să stea pe un pachet legislativ cert, inclusiv din punct de vedere fiscal, pentru că bugetul se construieşte pe nişte legi în vigoare. Deci, trebuie făcute nişte lucruri, trebuie luate nişte decizii dacă e vorba de modificări fiscale acum. Mai sunt 5 zile lucrătoare din acest an, iar ei se ceartă şi nu oferă soluţii politice pentru România'', a subliniat sindicalistul.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, pe pagina sa de Facebook, că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta.
"Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei. Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e 'silă' să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se 'murdăresc'. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze şi fără să îşi pună poalele în cap, aşa cum au făcut ceilalţi. Acest mod de lucru este total contraproductiv în faţa oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta. O facem pentru că această ţară are nevoie urgent de un guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidenţiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile şi orgolii prosteşti", a scris premierul pe Facebook. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Marcel Ciolacu anunţă că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.