Deficitul bugetar, ajustările fiscale şi cursul valutar sunt principalele îngrijorări ale mediului de business (specialişti)
Deficitul bugetar, ajuns la 6,19% din PIB, conform datelor publicate în această săptămână de Ministerul Finanţelor, consolidarea fiscală şi evoluţia cursului valutar sunt principalele îngrijorări semnalate de mediul de business, într-o dezbatere asupra rezultatelor ediţiei a-11-a studiului CONFIDEX, care măsoară nivelul de încredere a managerilor în economie.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, mobilizarea unui volum mai mare de capital investit în companiile româneşti ar putea genera creşterea competitivităţii acestora, pentru un impact pozitiv în economie, au subliniat experţii participanţi la dezbatere.
Conform studiului CONFIDEX S2 2024, susţinut de fondurile de private equity ROCA, Agista şi de CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România, 34% dintre manageri spun că ar avea nevoie de suportul financiar al potenţialilor investitori, iar 29% spun că în următorii trei ani este foarte probabil ca aceştia să investească în compania lor.
"Este extrem de important să aducem capital la nivelul economiei reale. Trebuie găsite căi rapide prin care să aducem acest capital în companiile româneşti, astfel încât să se dezvolte şi să devină jucători relevanţi pe pieţele externe, să devină atractive atât pentru investitorii de retail de pe Bursa de la Bucureşti, dar şi pentru investitorii instituţionali de tipul fondurilor de pensii. Această nevoie reiese din analizele noastre care au în vedere un indicator al raportului dintre investiţiile private şi PIB. Din acest punct de vedere, indicele măsurat în România este de aproximativ 12 ori mai mic decât cel din Europa şi aproximativ de două ori mai mic decât cel din Europa Centrală şi de Est, ceea ce arată că nu reuşim să mobilizăm suficient de mult capital, cât să recuperăm această diferenţă dintre noi şi restul Europei", a declarat Andrei Cionca, co-fondator al fondurilor de private equity ROCA şi Agista şi iniţiatorul studiului CONFIDEX, citat în comunicat.
Creşterea deficitului bugetar ar putea determina noi măsuri de ajustare fiscală în 2025, având în vedere posibila stabilizare politică ce ar urma după încheierea ciclului electoral de la sfârşitul acestui an, arată sursa citată. În acest context, resorturile creşterii economice pentru anii următori trebuie identificate şi activate, iar ajustarea fiscală trebuie gestionată astfel încât impactul asupra economiei să fie cât mai redus.
"Problema cea mai mare pe care o avem în economie în momentul de faţă este legată de situaţia fiscal - bugetară total nesustenabilă. Întrebările care intervin sunt cum vor arăta noile măsuri fiscale şi care vor fi efectele în economie? Pentru că, dacă economia, în 2024, a crescut pe primele 9 luni ale anului doar cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în condiţiile în care am avut un deficit bugetar uriaş, care va fi impactul în economie odată cu implementarea acestor măsuri de reducere a acestui deficit. Ne putem aştepta ca partea de stimul fiscal să se atenueze", a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank, citat, la rândul său, în comunicat.
Ediţia a 11-a a studiului CONFIDEX a relevat serviciile şi IT-ul ca fiind şi în acest semestru cele mai optimiste sectoare. Experţii pun această atitudine pe seama faptului că aceste sectoare sunt mai flexibile şi se pot adapta mai rapid la schimbările de context economic. Astfel, 38% dintre managerii şi antreprenorii din servicii, respectiv 35% dintre cei din IT privesc cu optimism către următoarele 6 luni.
"Din sectorul serviciilor, segmentul serviciilor din zona de sănătate este cel mai rezilient la orice schimbare macroeconomică. Optimismul pleacă de la faptul că este o piaţă în continuă creştere. Ne uităm la 2023 şi vedem că piaţa a crescut în continuare faţă de anul trecut cu aproape 9% - 10%. Iar estimarea noastră este că anul acesta va înregistra acelaşi procent de creştere", a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.
Contractarea economiei europene, manifestată prin dificultăţi în industria auto şi o scădere a sectorului imobiliar, determină o atitudine rezervată şi chiar îngrijorări în rândul managerilor din industrie şi construcţii care sunt rezervaţi cu privire la evoluţia economiei în proporţii de 37%, respectiv 39%. Semnalele venite dinspre mediul de business românesc subliniază nevoia atragerii de investitori pentru susţinerea dezvoltării economice locale.
"Avem o dependenţă faţă de economiile din Franţa şi din Germania. Sunt încrezător că, printr-o înţelegere adecvată a acestor dinamici, vom identifica modalităţi de a ne repoziţiona strategic, de a stabili direcţii clare de acţiune şi de a implementa un program coerent de reconstrucţie economică sau de ajustare a măsurilor de investiţii şi dezvoltare. În contextul actual, reducerea deficitului bugetar reprezintă un pas esenţial pentru creşterea atractivităţii economiei noastre în faţa investitorilor străini", a declarat Sorin Preda, fondator şi CEO Global Vision.
Ediţia a 11-a a studiului CONFIDEX a relevat o valoare a indicelui încrederii mediului de business în economie de 52, similară cu cea din primul semestru din 2024, în contextul în care evoluţia economiei nu a fost afectată major de evenimentele din cursul anului. În plus, colectarea datelor a fost realizată pe parcursul lunii octombrie şi înainte de aflarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA şi primul tur al alegerilor din Romania.
În ceea ce priveşte aşteptările pentru anul viitor, gradul de relaxare a antreprenorilor români cu privire la evoluţia economiei naţionale scade, astfel că doar 29% dintre participanţii la studiul CONFIDEX s-au declarat relaxaţi, 37% precauţi şi 34% privesc cu îngrijorare către evoluţia economiei.
CONFIDEX, susţinut de fondurile de Private Equity ROCA, Agista şi de CITR, liderul pieţei locale de insolvenţă şi restructurare, este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie şi descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local, se precizează în comunicat.
Mai bine de 4.500 de antreprenori şi C-Level executives au contribuit, în 11 ediţii CONFIDEX, la stabilirea unor repere extrem de importante pentru economia românească. La această ediţie a 11-a a studiului au participat peste 700 de manageri şi antreprenori din România. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Wizz Air reia zborurile către Tel Aviv
Wizz Air va relua operațiunile către Tel Aviv, începând din 15 ianuarie din București și din 25 martie din Iași, a informat miercuri compania aeriană. Din București, zborurile vor fi operate de cinci ori pe săptămână, iar din aprilie de două ori pe zi. Din Iași, zboruri către Tel Aviv vor fi de două ori pe săpt
O delegație oficială din Regatul Arabiei Saudite, în vizită în România, pentru reluarea exportului de ovine
O delegație oficială din Regatul Arabiei Saudite efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 8 - 12 ianuarie, cu scopul de a relua exportul de ovine, informează miercuri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat al instituției, vizita face parte dintr-
Indicele ROBOR la trei luni a coborât miercuri la 5,91% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut miercuri la 5,91% pe an, de la 5,92% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%. Ind
INS: Scădere uşoară a ratei şomajului, în noiembrie 2024 faţă de octombrie
Rata şomajului a ajuns în România la 5,3%, în luna noiembrie 2024, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de octombrie 2024, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în
Romsilva: Venituri de aproape 6,6 milioane de euro din activităţi cinegetice, piscicultură şi valorificarea produselor pădurii
Valorificarea fructelor de pădure, a trufelor, ciupercilor şi plantelor medicinale, precum şi activităţile cinegetice şi de piscicultură au rotunjit veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva la aproximativ 6,6 milioane de euro până la finele lunii noiembrie 2024, potrivit datelor furnizate de administratorul pădurilor aflate în proprietatea publică a sta
INS: Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,4% în primele 9 luni din 2024
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Dintre aceştia, 53,479 milioane pasageri au călătorit în ţară, iar 239.000 au efectuat călătorii
România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025 (minister)
România ţinteşte 2.500 MW noi în sistemul energetic, în 2025, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, însă energia trebuie să fie "sigură, accesibilă ca preţ şi cât mai curată", arată Ministerul Energiei într-un comunicat transmis luni AGERPRES. "En
Turismul de incoming este o resursă valoroasă pentru economia României şi nu trebuie neglijat (expert)
Aderarea totală a României la spaţiul Schengen deschide noi orizonturi pentru turismul de incoming şi poate aduce venituri considerabile începând cu primăvara anului 2025, consideră Gheorghe Fodoreanu, om de turism cu o experienţă de 50 de ani în domeniu, fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). "Turis
Pagube de 7,3 milioane de lei din tăieri ilegale în pădurile de stat, în primele 9 luni din 2024
Pagubele înregistrate din tăieri ilegale în pădurile de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva au totalizat 7,3 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului 2024, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Romsilva. "În prime
CNPP: 412.536 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, în decembrie 2024
Un număr de 412.536 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 1.216 mai puţine faţă de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cel mai mare număr de persoane, respectiv 191.037, se înregistra în cazul beneficiarilor de inde
ONRC: 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în scădere cu 13,32% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele 5.588 de societăţi noi aveau un
Paul Anghel (ANPC): Atenţie la preţuri, începe perioada reducerilor de iarnă
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze. "În perioada reducerilor de iarnă este
Report de peste 1,27 milioane de euro la Loto 6/49, categoria I
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 1,27 milioane de euro (peste 6,32 milioane de lei), reportul cumulat la Noroc a ajuns la peste 2,51 milioane de euro (peste 12,52 milioane de lei), iar reportul la Joker la categoria I este de peste 1,56 milioane de euro (peste 7,78 milioane de lei), a anunţat Loteria Română. Duminică vo
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în decembrie 2024, cu 3.860 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în decembrie 2024, de 923.766 persoane, cu 3.860 mai mare în comparaţie cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, 834.665 erau pensionari din sistemul public, iar 89.101 pensionari pro
Ministerul Energiei: Scenariile analizate în prezent prevăd că liberalizarea pieţei de energie se va face etapizat şi nu se limitează la 1 aprilie 2025
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, precizează reprezentanţii Ministerului Energiei, într-o informare de presă. "Conform programului de guvernare şi pl