CFR Călători va circula de miercuri cu primul tren electric nou din România, Alstom Coradia Stream
CFR Călători va introduce în circulaţie, din 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, anunţă compania feroviară într-un comunicat.
Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.
CFR Călători va opera rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - staţiunile de pe Valea Prahovei - Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord - Braşov costă 63 lei la clasa a II-a şi 91 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.
Miercuri, trenul va avea următorul orar: IR 16005 Bucureşti Nord plecare 9:30 - Braşov sosire 12:00/ IR 16006 Braşov plecare 15:20 - Bucureşti Nord sosire 17:53, iar în perioada 21 noiembrie - 14 decembrie 2024 va circula după următorul program: IR 16001 Bucureşti Nord plecare 5:40 - Braşov sosire 8:08 / IR 16002 Braşov plecare 8:43 - Bucureşti Nord sosire 11:12.
Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
IMM România prezintă în Carta Albă a Turismului caracteristicile, riscurile, vulnerabilitățile și oportunitățile sectorului turistic
Carta Albă a Turismului din România, ediția a IV-a, prezentată luni de către IMM România, se referă la principalele caracteristici, riscuri, vulnerabilități și oportunități ale sectorului turistic, cu scopul de a influența viitoarele politici publice în domeniu și de a furniza informații cu privire la specificul turismului pe două domenii importante: unităț
Burduja: Terapia șoc verde trebuie să înceteze; Europa are resursele, tehnologia și oamenii necesari să revină în marea ligă a lumii
Politicile de 'înverzire' ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc, iar aceasta trebuie să înceteze și economia trebuie reconstruită pe baze solide, competitive și inovatoare, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'În ultimele z
ANRE: Afirmațiile cu privire la structura organizatorică și la câștigurile salariaților instituției sunt false
Afirmațiile cu privire la structura organizatorică a ANRE și la câștigurile salariaților instituției sunt false, în condițiile în care Autoritatea are 28 de direcții și servicii și nu 61 iar salariul de bază mediu brut este de 23.000 de lei pe lună și nu de 9.000 de euro, a precizat luni Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei.
Report de peste 2,47 milioane de euro la Loto 6/49 categoria I
Un report în valoare de peste 12,33 milioane de lei (peste 2,47 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49 în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat care depășește 12,06 milioane de lei (2,42 milioane de euro), a anunțat, luni, Loteria Română. Joi, 30 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noro
ANRE trebuie să fie reformată de la zero; fiecare salariat câștigă, în medie, 9.000 de euro pe lună (APCE)
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) atrage atenția asupra necesității unei reforme structurale și a unei schimbări majore în modul de funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în condițiile în care interacțiunea cu aceasta este foarte dificilă. 'Prin t
Lucrările la lotul 3 A0 Sud sunt în grafic pentru a respecta termenul de finalizare, 15 aprilie 2025 (constructor)
Lucrările la lotul 3 Bragadiru - Joița al autostrăzii A0 Sud sunt în grafic, iar termenul de finalizare și deschiderea traficului, stabilite pentru data de 15 aprilie 2025, vor fi respectate, dă asigurări constructorul, într-un comunicat remis luni AGERPRES. 'Aktor face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autost
România ar trebui să genereze încasări de trei miliarde de euro din turism până în 2035 (secretar de stat)
România ar trebui să genereze încasări de trei miliarde de euro din turism până în 2035, a declarat luni Terente Ciui, secretar de stat în cadrul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), la lansarea celei de-a patra ediții a Cărții Albe a Turismului din România. Secretar
Jianu: Turismul și-a revenit, din 2023, la nivelul prepandemic; 2024 a fost pe creștere
Turismul românesc și-a revenit deja, din 2023, ajungând la nivelul pe care îl avea înainte de pandemie, în anul 2019, a declarat luni fostul președinte al IMM România, senatorul PSD Florin Jianu, la lansarea celei de-a patra ediții a Cărții Albe a Turismului din România. 'Turismul și-a revenit și a
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, informează luni instituția. Potrivit unui comunicat al autorității de concurență, în cadrul investigației, au fost efectuate inspecții inopinate la sediul Cole
Burduja, despre protestele de la ELCEN: Nu vom da înapoi de la măsurile de eficientizare; nu putem avea un dialog cu Bucureștiul luat ostatic
Reducerea cheltuielilor publice este absolut necesară, iar apelul meu ferm și direct este ca acțiunile de protest ale angajaților ELCEN să nu pună în pericol furnizarea apei calde și căldurii în București, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Precizarea ministrului vine în urma protestelor spontane declanșate luni di
Un ordin al Ministerului Finanțelor va reduce posibilitatea de interpretări abuzive ale legislației de către ANAF
Un ordin al Ministerului Finanțelor schimbă modul în care instituția se implică în mod direct pentru înțelegerea și aplicarea de către structurile teritoriale ANAF și de către contribuabili a legislației fiscale, conform unui comunicat de presă al Camerei Consultanților Fiscali. ''Ordinul Ministerului Finanțelor 6649/
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,95% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 5,95% pe an, de la 5,96% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au crescut cu 2,9% în decembrie
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2024 cu 2,9% față de luna anterioară, până la nivelul de 632,591 miliarde lei, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,5% (5,1% în termeni reali), informează Banca Națională a României printr-un comunicat. Depoz
BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut în decembrie cu 0,8%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna decembrie 2024 cu 0,8% față de noiembrie 2024 (0,5% în termeni reali), până la nivelul de 421,475 miliarde lei, conform datelor publicate luni de Banca Națională a României. Creditul în lei, cu o pondere de 70,1% în volumul
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de luni, iar rulajul se cifra la 10,5 milioane de lei (2,1 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,98%, ia