Creţu (ELCEN): Sperăm la Dumnezeu să nu avem o iarnă grea; altfel se va pune presiune pe reţeaua electrică
Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei şi este nevoie ca Primăria Municipiului Bucureşti să se implice financiar să reducă din această datorie, astfel încât să nu fie sincope cu gazele, a declarat, luni, directorul general al companiei, Claudiu Creţu, la un eveniment de specialitate.
"Se pare că toate premisele sunt foarte bune, aşa că vin eu la final să ridic nişte semne de întrebare. Deci, raportat la pregătirea de iarnă, aşa cum am auzit, sunt gaze, avem contracte de gaze, nu vedem nicio problemă din acest punct de vedere. Problema, ca întotdeauna, este aceeaşi: banii, pentru că toată lumea de aici, de la masă, pleacă de la premisa naturală, valabilă şi normală într-o economie: livrezi o marfă, încasezi. Asta ne dorim şi noi de foarte mult timp. Termoficările sau Termoficarea din Bucureşti îşi dorea, are acest vis de vreo 15 ani, trăiesc şi eu cu acest vis să ajungem cu factura în scadenţă. Astăzi, datoria către ELCEN este de 1 miliard de lei. Pe timpul verii, nu este aşa o problemă mare, dar, din acest moment, încep facturile de gaze, facturi care se plătesc în avans. Deci, la începutul lunii trebuie să plătim - octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. Este nevoie ca Primăria Municipiului Bucureşti să se implice financiar, să reducă din această datorie de un miliard, astfel încât să nu fie sincope cu gazele, pentru că iarna are vreo şase luni. Abia aştept să se termine această campanie electorală, pentru că acum, dacă spunem ceva, se interpretează în spiritul campaniei. Nu este cazul. Deci, datoria este de un miliard. Punct. După ce se termină campania, evident că şi situaţia va fi mai complicată", a afirmat Creţu, la conferinţa Focus Energetic "Provocările iernii 2024 - 2025 pentru sistemul energetic naţional".
În ceea ce priveşte CET-urile, Claudiu Creţu a amintit cele trei proiecte noi depuse la Ministerul Energiei pentru modernizarea CET-urilor Grozăveşti, Progresu şi Sud, dar care vor fi finalizate abia în 3 - 4 ani.
"Cum sunt CET-urile? Păi tot alea, din '64 - '66, de pe vremea lui Dej. Le-am mai ciocănit, le-am mai cârpit, sperăm să fie bine. Doamne ajută, cu Dumnezeu înainte să mai trecem încă o iarnă. Bun, dar ce facem mai departe? Aici este vestea bună. Avem trei proiecte noi. Am depus la Ministerul Energiei pe Fondul de Modernizare pentru trei CET-uri noi: Grozăveşti, Progresu, Sud. Suntem pe drumul cel bun cu aprobarea, deci premise bune sunt, dar, până la punerea în funcţiune, trec vreo 3 - 4 ierni. Deci, mai sunt vreo 3 - 4 ierni în care nu avem acei megawaţi. Asta dacă totul merge bine", a atenţionat el.
În plus, aceste proiecte trebuie cofinanţate cu cel puţin 40% din valoare.
"Banii de la Fondul de Modernizare nu sunt 100% gratis, ca să fie clar pentru toată lumea. Sunt în procent de 60, 60 şi ceva la sută, deci trebuie cofinanţaţi. Ca să cofinanţăm aceste proiecte, înseamnă să avem o situaţie financiară sănătoasă. Ne întoarcem la miliarde. Deci, rămâne riscul cu miliardul, o să spun la fiecare conferinţă asta. Dacă dispar din peisaj înseamnă că s-a plătit miliardul. Deci, să dăm un mesaj cât se poate de pozitiv: suntem pregătiţi de iarnă. Reţeaua are pierderi astăzi de doar 2.100 tone/oră, deci nu este ceva foarte grav, nu s-a depăşit maximumul - toată lumea a înţeles ironia. Cu alte cuvinte, în această iarnă sperăm la Dumnezeu să fie o iarnă ca ultimele 3, 4, 5, 6, să nu avem o iarnă grea, pentru că dacă avem o iarnă grea se va pune presiune pe reţeaua electrică, pentru că toată lumea bagă în priză ce are prin casă", a adăugat directorul general al ELCEN. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: Peste 1 miliard de lei pentru modernizarea și extinderea serviciilor de apă și canalizare în județul Tulcea
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a semnat joi un contract de peste un miliard de lei pentru un proiect de infrastructură de apă și apă uzată din Tulcea. 'Am semnat astăzi contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de apă și apă uzată din România: peste 1
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii ședința de tranzacționare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 69,8 milioane de lei (13,3 milioane de euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,09%, până la 30.887,29 puncte, &i
ANSVSA contestă restricțiile Comisiei Europene și propune măsuri pentru salvarea exporturilor de ovine
Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Bociu, consideră 'disproporționată' decizia Comisiei Europene de a prelungi până la 31 decembrie 2026 interdicția privind exporturile de ovine și caprine din România către țările terțe și afirmă că măsura adoptată de Bruxelles nu reflectă realitatea epidemiol
Penuria de memorii pentru AI ar putea scumpi smartphone-urile, PC-urile și consolele (analiză)
Cererea tot mai mare de memorii de mare viteză pentru centrele de date dedicate inteligenței artificiale pune presiune asupra lanțurilor de aprovizionare și ar putea determina scumpirea smartphone-urilor, computerelor personale și consolelor de jocuri, relevă o analiză eToro, publicată joi. Potrivit sursei citate, inteligența artificială a transformat memoria
Valoarea activelor din distress în România depășeste 1,5 miliarde euro în primele cinci luni (analiză)
Valoarea bunurilor scoase la vânzare în industria de distress din România a atins 1,766 miliarde euro la finalul lunii mai 2026, aproape dublu față de perioada ianuarie - aprilie 2026, indică o analiză consolidată a ofertei totale de active în dificultate din piața locală. Realizată de azitis.com, platformă de licitații online a bunuril
CFR Călători extinde vânzarea biletelor electronice și pentru deplasările dintre România și Germania
CFR Călători continuă dezvoltarea serviciilor digitale dedicate călătorilor și extinde vânzarea biletelor electronice pentru traficul internațional. Potrivit unui comunicat al companiei, din această lună, prin intermediul butonului ''Cumpără bilete de tren online'' din secțiunea trafic internațional, disponibil pe www.cfrcalatori.ro, călă
Pistol: A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș
Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov - Făgăraș a fost emis joi, iar documentația aferentă Studiului de Fezabilitate va fi înaintată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru analizare și avizare în cadrul Consiliului Tehnico-Economic, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian
Piața media din România a atins o valoare netă de 838 milioane de euro, în 2025 (raport)
Piața media din România a ajuns, în 2025, la valoarea netă de 838 milioane de euro, în creștere cu 5,4% față de anul anterior, conform raportului anual Media Fact Book 2026, publicat joi. Pentru 2026, estimările indică o evoluție stabilă a pieței generale, într-un context economic și politic care continuă să genereze prudență în r
AMOFM București: 150 de persoane au beneficiat, în 2026, de programe de formare profesională finanțate din fonduri europene
Un număr de 150 de persoane au fost cuprinse, în primele cinci luni ale anului, în programe de formare profesională organizate prin proiecte finanțate din Fondul Social European (FSE) de către Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București. Potrivit unui comunicat al instituției de muncă, cursurile sunt oferite gratuit partici
ANCOM: Utilizatorii trebuie să fie atenți la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniță
Conectarea automată la rețeaua unui operator dintr-o țară din afara Spațiului Economic European (SEE) poate genera costuri suplimentare, chiar dacă utilizatorii nu se află propriu-zis pe teritoriul acelui stat, iar pentru a preveni aceste situații se poate opta pentru selectarea manuală a rețelei din setările telefonului sau la dezactivarea serviciului de roaming, in
UPDATE Nazare: Am adoptat primul program major de relansare a producției locale; 5,313 miliarde lei pentru mari investiții
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investițiilor în industria prelucrătoare, care urmărește dezvoltarea capacităților de producție și stimularea investițiilor în economia reală, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook. 'Am adoptat
Tot mai multe companii mari, în colaps; semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru următoarele luni (analiză)
Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după primul trimestru al anului 2026 indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial, cel mai grav fiind faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari - firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și eco
Csaba Balint (BNR): Evoluția ROBOR pare coerentă cu cea a ratelor interbancare comparabile din regiune
Evoluția ROBOR este în concordanță cu cadrul politicii monetare și cu inflația, principalele repere economice care influențează dobânzile de pe piața monetară, susține Csaba Balint, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol publicat joi pe blogul Opinii BNR. 'ROBOR
Parc fotovoltaic de 54 MW inaugurat la Titu, în județul Dâmbovița
Enery a inaugurat Parcul Fotovoltaic Titu, o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 54 MW situată în județul Dâmbovița, a informat, joi, compania. Proiectul reprezintă prima centrală fotovoltaică din România dezvoltată, construită și operată integral de Enery și constituie un pas important în strategia de creștere pe
România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna aprilie
Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană, în luna aprilie 2026, comparativ cu luna martie 2026, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans la acest capitol, cu o creștere de două cifre de la o lună la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat. Conform acestor dat









