ANCOM: Utilizatorii trebuie să fie atenți la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniță
Conectarea automată la rețeaua unui operator dintr-o țară din afara Spațiului Economic European (SEE) poate genera costuri suplimentare, chiar dacă utilizatorii nu se află propriu-zis pe teritoriul acelui stat, iar pentru a preveni aceste situații se poate opta pentru selectarea manuală a rețelei din setările telefonului sau la dezactivarea serviciului de roaming, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Potrivit unui comunicat de presă al arbitrului pieței locale de telecomunicații, transmis joi AGERPRES, principiul 'Roam like at home' permite clienților să utilizeze resursele naționale de voce, SMS și date atunci când călătoresc în statele SEE (inclusiv Norvegia, Islanda și Liechtenstein) fără costuri suplimentare, ca și cum ar fi în România, în limitele unei utilizări rezonabile. 'Dacă limitele politicii de utilizare rezonabilă (PUR) sunt depășite, operatorii pot aplica suprataxe care sunt însă plafonate de reglementările europene', precizează instituția.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, zona de aplicare 'Roam Like at Home' s-a extins și include Republica Moldova și Ucraina. Pe de altă parte, în Marea Britanie, Monaco, Andorra și Elveția nu se aplică acest principiu.
ANCOM atenționează asupra faptului că atunci când utilizatorii se conectează la rețeaua unui furnizor de comunicații electronice dintr-un alt stat, furnizorii din România au obligația de a transmite, de regulă prin SMS, informații cu privire la tarifele de roaming (inclusiv TVA). Excepție fac situațiile în care utilizatorul a informat furnizorul că nu dorește să primească aceste notificări.
'În zonele de graniță există riscul conectării automate la rețeaua unui operator dintr-un stat vecin. Acest fenomen poate genera costuri suplimentare dacă utilizatorii se conectează la o rețea dintr-un stat care nu este din SEE, chiar dacă utilizatorii nu se află propriu-zis pe teritoriul acelui stat. Pentru a preveni aceste situații, utilizatorii pot opta pentru selectarea manuală a rețelei din setările telefonului sau, dacă se află pe teritoriul României, pot dezactiva serviciul de roaming. Dacă au fost informați cu privire la tarifele aplicabile, utilizarea telefonului în roaming involuntar nu îi scutește pe cei care s-au aflat în această situație de plata facturii aferente! Pentru că tarifele în state non-SEE (precum Marea Britanie, Serbia, Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Maroc sau Israel) nu sunt reglementate, este esențial să le verificați înainte de a călători. Tarifele standard pot atinge, de exemplu, valori de 2,61 euro/min pentru apeluri efectuate și 4,76 euro/MB pentru internet', se arată în comunicat.
Reprezentanții reglementatorului menționează că mulți operatori folosesc tarife standard sub formă de pachete care se vor activa automat la prima utilizare a serviciilor în roaming, chiar dacă utilizatorii nu au solicitat explicit acest lucru, în măsura în care sunt prevăzute în contractele încheiate cu utilizatorii (de exemplu: 2 euro/10 minute pentru apeluri sau 18 euro/4000 MB de internet).
'În cazul tarifării la pachet, utilizarea unui singur minut de apel sau a unui singur MB atrage taxarea întregului preț al pachetului. Restul resurselor pot fi utilizate ulterior până la epuizare, înainte de a fi taxat din nou. Utilizatorii pot solicita din timp activarea unei (extra)opțiuni dedicate pentru a beneficia de tarife mai reduse. Furnizorii pot oferi și planuri tarifare (abonamente sau cartele preplătite) care sunt exclusiv naționale, fără roaming. Astfel, în cazul călătoriilor în afara României, este recomandat ca utilizatorii să verifice dacă planul tarifar achiziționat include sau nu acces la roaming', subliniază ANCOM.
Utilizatorii care au o nemulțumire în legătură cu serviciul de roaming (sau cu politica de utilizare rezonabilă) trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului lor. În cazul în care furnizorul nu a rezolvat problema sesizată, aceștia se pot adresa cu o reclamație către Autoritate.
La ora actuală, InfoCentru ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor informatii utile despre serviciile de comunicatii electronice (telefonie, internet si televiziune), serviciile poștale și serviciile digitale, pentru a-i sprijini in alegerea și folosirea acestor servicii. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr
Andrei (INS): Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în 2023 aveau mame casnice
Aproximativ 38% dintre copiii născuți în România în anul 2023 aveau mame casnice, iar în mediul rural ponderea se apropia de 50%, a declarat, marți, președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la evenimentul de lansare a cercetării ''România nevalorificată''. ''&
Intenția de preluare a Dogan Media International de către Grupul Clever, în analiza Consiliului Concurenței
Tranzacția prin care Content Project SRL și Clever Media Network SRL, companii care fac parte din Grupul Clever, intenționează să achiziționeze Dogan Media International S.A. este analizată de Consiliul Concurenței. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis marți AGERPRES, în conformitate cu prevederile Legi
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu euro, dar a crescut față de dolar
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3443 lei, în creștere cu 0,17 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,3426 lei. Valoarea leului a crescut însă comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7617 lei, în scăder
Petrescu (ASF): De la 'Name and Shame' la 'Name and Shine', o perspectivă diferită asupra guvernanței corporative
Guvernanța corporativă nu ar trebui să se definească exclusiv prin identificarea eșecurilor, expunerea deficiențelor și sancționarea practicilor necorespunzătoare ci ar trebui să însemne, în egală măsură, recunoașterea excelenței, promovarea exemplelor de bună practică și încurajarea celor care stabilesc standarde mai ridicate, consideră președintele Autori
Mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor locale devine operațional (minister)
Ministerul Finanțelor a aprobat și publicat normele de aplicare a mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, a anunțat, marți, instituția. 'Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat Ordinul pentru punerea în aplicare a prevederilor art.17 alin.(3)-(19) din Ordonanța d
Chisăliță: Ieri le-am prezentat furnizorilor măsurile care urmează să se aplice în perioada următoare; așteptăm feedback-ul lor
Reprezentanții Ministerului Energiei au avut luni o întâlnire cu furnizorii de energie, cărora le-au fost prezentate măsurile avute în vedere pentru perioada imediat următoare și, în funcție de feedback-ul acestora, vor continua discuțiile și cu celelate instituții, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Ieri a f
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 160 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 2,901 miliarde de lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 36 luni, la un randament mediu de 6,6% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiu
Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național în data de 11 noiembrie
Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă va fi sincronizată miercuri la Sistemul Energetic Național (SEN), urmând să atingă puterea nominală în data de 12 noiembrie 2026, informează Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 'Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza p
Chisăliță: În momentul de față se realizează o analiză tehnică la Cernavodă, pentru a vedea ce s-a întâmplat efectiv la Unitatea 1
Defecțiunea apărută luni seara la Unitatea 1 de la Cernavodă a fost în zona instalației tehnologice de producere a energiei electrice, la turbina de abur, și în prezent se desfășoară o analiză tehnică la fața locului, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. 'N-a fost o problemă la nivelul reactorului. A fost o problemă î
Nazare: Bugetul pe 2026 a fost construit în jurul PNRR, iar banii din cererile 5 și 6 sunt vitali pentru noi
Anul 2026 a fost unul atipic, bugetul fiind construit în jurul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar banii din cererile 5 și 6 sunt vitali pentru noi, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E primul an în care facem bugetul într-o nouă aplicație, o aplicație electron
Chisăliță: Suntem în situația de a găsi soluții și a traversa această iarnă; este primul element care ne preocupă în momentul de față
Iarna care va veni va fi complicată, și are la bază elemente ce provin din zona noastră, dar și tributare unor activități din afara României, principalul element care ne preocupă fiind traversarea acestei ierni, a declarat, marți, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță la o conferință pe teme de energie. 'Suntem în situația în care, î
Nazare: Această țară nu se poate dezvolta fără disciplină fiscală și cu o harababură în investiții
Bugetul nu poate fi o simplă însumare a tuturor nevoilor de finanțare, ci trebuie construit responsabil și suntem conștienți că această țară nu se poate dezvolta fără disciplină fiscală, cu o harababură în investiții, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Am reușit, după niște luni bune de








