UPDATE Nazare: Am adoptat primul program major de relansare a producției locale; 5,313 miliarde lei pentru mari investiții
Guvernul a aprobat un program de ajutor de stat cu un buget de 5,313 miliarde de lei destinat investițiilor în industria prelucrătoare, care urmărește dezvoltarea capacităților de producție și stimularea investițiilor în economia reală, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.
'Am adoptat primul program major de relansare a producției locale: 5,313 miliarde lei pentru mari investiții în producția din România. Primul instrument de finanțare din programul de relansare economică elaborat de Ministerul Finanțelor, dedicat industriei prelucrătoare, a fost adoptat în ședința de Guvern de azi. Este un pas major pentru susținerea și dezvoltarea unor noi capacități de producție în România și înseamnă, concret, o susținere financiară importantă pentru investiții de minimum 50 milioane lei; sprijin pentru fabrici, linii de producție, echipamente tehnologice și active necorporale noi; grant direct sau credit fiscal, în funcție de nevoile companiei; finanțare orientată către sectoare unde România importă mult, dar poate produce local și proiecte evaluate după impactul economic: producție internă, lanțuri valorice locale, automatizare și locuri de muncă. România are nevoie să producă mai mult aici, în țară', a menționat Alexandru Nazare.
Potrivit acestuia, România are nevoie de investiții care creează valoare adăugată, locuri de muncă și capacitate industrială.
'Avem nevoie de capital pus la lucru în economia reală. Și avem nevoie de instrumente concrete, nu doar de obiective declarate. Programul oferă, totodată, predictibilitate investitorilor: acordurile de finanțare vor putea fi emise în perioada 2026-2032, iar plățile vor fi făcute între 2027 și 2036. În fiecare an vor exista sesiuni de depunere, deschise timp de 30 de zile lucrătoare și anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte', a adăugat ministrul Finanțelor.
Acest instrument a fost construit de Ministerul Finanțelor pentru companiile care vor să dezvolte producție în România și pentru sectoarele în care putem reduce dependența de importuri pe termen lung, a adăugat el.
'Este o direcție necesară pentru o economie mai solidă: mai multă producție locală, mai multe investiții productive, mai multă valoare adăugată în România. Consolidarea fiscală trebuie dublată de investiții solide. Nu putem avea o economie mai competitivă fără capacități moderne de producție, fără tehnologie și fără companii care cresc în țară. România trebuie să treacă mai hotărât de la consum la producție. De la vulnerabilitate la competitivitate. De la dependență de importuri la capacitate industrială construită aici, acasă', a mai scris Nazare.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis joi AGERPRES, acesta este 'primul mecanism de finanțare din programul de relansare economică elaborat de Ministerul Finanțelor, aprobat prin OUG nr. 8/2026'.
Conform sursei citate, programul vizează 'investiții în proiecte de producție în industria prelucrătoare, în sectoare economice care înregistrau un volum ridicat de importuri, cu scopul de a stimula producția internă și de a crea noi locuri de muncă'.
'Ministerul Finanțelor a elaborat și promovat instrumentul de finanțare pentru investiții adoptat astăzi de Guvern, prin care companiile pot primi sprijin pentru investiții inițiale de minimum 50 milioane lei. Banii pot fi folosiți pentru construcții, echipamente tehnologice și active necorporale noi. Miza schemei este creșterea producției interne, dezvoltarea unor lanțuri valorice locale, reducerea dependenței de importuri și crearea de noi locuri de muncă', se menționează în document.
Programul are un calendar multianual, conceput pentru a oferi predictibilitate investitorilor: acordurile de finanțare vor putea fi emise în perioada 2026-2032, iar plățile vor fi efectuate în perioada 2027-2036.
Ministerul Finanțelor va organiza anual sesiuni de depunere a cererilor, deschise timp de 30 de zile lucrătoare și anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte de lansare.
Un element de noutate al instrumentului îl reprezintă flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct și credit fiscal, în funcție de necesitățile de capital și de modelul de dezvoltare, notează ministerul.
Conform sursei citate, finanțarea este condiționată de realizarea unei investiții inițiale cu cheltuieli eligibile de minimum 50 milioane lei.
Schema este accesibilă atât companiilor cu istoric, cât și start-up-urilor, sub rezerva îndeplinirii unor cerințe financiare și operaționale stricte.
Pentru companiile aflate în activitate, accesul la fonduri este condiționat de deținerea unor capitaluri proprii pozitive și de înregistrarea unei rentabilități a cifrei de afaceri peste zero în unul din ultimele trei exerciții financiare, se mai arată în document.
În cazul întreprinderilor nou-înființate, este obligatoriu un capital social minim de 100.000 lei, fiind excluse entitățile ai căror acționari dețin sau au deținut în ultimii doi ani companii care au desfășurat activitatea pentru care se solicită sprijinul.
De asemenea, entitățile solicitante nu trebuie să fie în dificultate financiară, insolvență sau sub incidența unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Cererile de acord pentru finanțare vor fi ierarhizate printr-un sistem de punctaj conceput să direcționeze fondurile către proiectele cu impact maxim în economia reală.
Acordurile de finanțare vor putea fi emise până în anul 2032, iar plata ajutoarelor de stat se va realiza până în anul 2036, oferind investitorilor un cadru predictibil și stabil pentru implementarea proiectelor.
'Proiectele vor fi ierarhizate pe baza unui sistem de punctaj care urmărește maximizarea impactului economic, cu accent pe reducerea importurilor, dezvoltarea lanțurilor valorice locale, creșterea gradului de automatizare și a capacităților de producție în sectoarele strategice, urmând a fi evaluate pe baza criteriilor de eligibilitate', se mai arată în document.
Prin această măsură, Guvernul României reafirmă angajamentul de a susține investițiile productive, de a întări baza industrială națională și de a crea premisele unei creșteri economice sustenabile pe termen lung. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per








