Agra Asigurări a acordat fermierilor afectaţi de fenomenele meteo despăgubiri de 65 milioane de lei, în iunie
Agra Asigurări a acordat fermierilor ale căror culturi au fost afectate de fenomene meteorologice extreme despăgubiri în valoare de 65 de milioane de lei, în luna iunie a acestui an.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES, în sezonul agricol 2023-2024, din portofoliul care cuprinde 1,508 milioane de hectare asigurate, cu aproape 6.000 de poliţe active, au fost raportate avizări de daună la peste 50% dintre acestea.
În context, analiza companiei arată că judeţul Constanţa a fost unul dintre cele mai afectate de fenomenele meteorologice extreme, cu aproape 600 de avizări, dintre care mai mult de jumătate au fost cauzate de seceta pedologică şi îngheţ. De asemenea, judeţul Olt a fost extrem de afectat, cu peste 320 de avizări, urmat de Dolj, cu 310 avizări de daună.
La nivelul lunii iunie 2024 au fost înregistrate mai mult de 1.200 de avizări de daună în portofoliul asigurătorului, la o valoare totală a despăgubirilor de 65 de milioane de lei achitate către fermierii afectaţi.
Cea mai mare despăgubire, de 5.476.128 lei, a fost plătită către un fermier din judeţul Ilfov, ale cărui culturi de rapiţă şi grâu de toamnă au fost devastate de grindină.
Pe locul secund se află o despăgubire de 2,85 milioane de lei, acordată unui fermier din judeţul Dâmboviţa, care s-a confruntat cu multiple riscuri, inclusiv secetă, furtună, grindină şi incendiu.
Podiumul este încheiat de un dosar de daună deschis în judeţul Călăraşi, unde grindina din iunie a cauzat daune severe asupra culturilor de toamnă şi primăvară, la despăgubire totală de 2.800.168 lei.
"Cele mai frecvente riscuri avizate în acest sezon au fost grindina, furtunile şi ploile torenţiale, fiecare generând peste 1.000 de notificări de daună. Aceste fenomene au avut un impact devastator asupra culturilor, subliniind cât de mult perturbă încălzirea globală activităţile agricole. Nu mai putem vorbi de sezonalitatea fenomenelor meteorologice sau de un calendar agricol stabil valabil pentru întreaga ţară. Eficienţa în gestionarea riscurilor trebuie să devină o prioritate pentru fiecare fermier. Asigurările agricole oferă o plasă de siguranţă, permiţând continuarea afacerilor în faţa impredictibilităţii climatice", a declarat, în comunicatul citat, Horia-Adrian Lupu, director general al Agra Asigurări.
Agra Asigurări este, începând din anul 2016, singurul asigurător specializat pe domeniul agricol din România. Compania oferă soluţii complete pentru prevenirea şi gestionarea riscurilor climatice şi pune a dispoziţia fermierilor produse adaptate nevoilor lor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Asociația Lanțului Alimentar Scurt prezintă, la Berlin, produse românești autentice din cinci zone ale țării
Asociația Lanțului Alimentar Scurt (ALAS) reprezintă România la standul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) amenajat în cadrul expoziției internaționale ''Săptămâna Verde'' (''Grune Woche''), ce are loc în perioada 17 - 26 ianuarie, în Germania, la Berlin. Potrivi
CNS Cartel Alfa: Decidenții politici au abandonat comunicarea deschisă cu publicul; butoiul de pulbere poate exploda în orice moment
Clasa politică se joacă cu chibriturile lângă butoiul de pulbere care poate exploda în orice moment, iar decidenții politici actuali au abandonat comunicarea deschisă cu publicul și s-au ascuns pentru a decide următoarele mișcări, susține CNS Cartel Alfa, într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES. ''
Circulație feroviară restricționată între stațiile Orbeni și Faraoani, pe firul I, sâmbătă dimineața
Circulația feroviară este restricționată temporar pe firul I, între stațiile Orbeni - Faraoani, din cauza deraierii de prima osie a unui vagon din compunerea unui tren privat de marfă, la km 270+600, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES. Potrivit sursei c
APIA a autorizat Cereri de plată aferente anului 2024 pentru peste 90% din totalul fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 90% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024, se arată într-un comunicat de presă al instituției, transmis vineri AGERPRES. Astfel, în perioada 2 decembrie 2024 - 17 ianuarie 2025, au fost autoriz
ONRC: Fără termene și sancțiuni pentru înregistrarea mențiunii privind actualizarea obiectului de activitate
Un termen limită pentru înregistrarea mențiunii privind actualizarea obiectului de activitate, în conformitate cu noua clasificare, pentru societăți, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și familiale (IF) nu este prevăzut, precizează Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Instituția fac
Barbu: Din discuțiile cu președintele ANSVSA, nu trebuie sacrificați toți porcii la apariția unui focar de pestă
În cazul apariției unui focar de pestă porcină nu vor mai fi sacrificați toți porcii, ci se va acționa pe fiecare sector în parte, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, după vizita premierului Marcel Ciolacu la ministerul de resort. 'Ca ministru al Agriculturii, mă interesează partea de zootehnie. Partea de
Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură a Lotului 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord (Autostrada de Centură), avansează, stadiul fizic pe întregul șantier ajungând la 30%, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. 'Constructorul român
Barbu: Anul acesta vom produce 1,5 milioane de purcei în plus pe fermele pe care le-am început în 2023
România va avea anul acesta 1,5 milioane de porci în plus în fermele deschise în 2023, iar pe sectorul zootehnic există un program pentru dezvoltarea de ferme la vaca de lapte, astfel încât să acoperim gradul de autosuficiență în următorii 3 ani și pe partea de lactate, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Florin Barbu
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 90 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 90 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi, când a împrumutat 800 de milioane de lei, la dobânzi de 7,75% pe an, respectiv 7,98% pe an, prin două emisiuni de obligațiuni de stat de tip benchmark, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Inflația din România este cea mai mare din UE pentru a zecea lună la rând (Eurostat)
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar, cu un avans anual al prețurilor de 5,5%, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eur
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,94% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 5,94% pe an, de la 5,93% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Zboruri TAROM dus-întors către Belgrad și Sofia, de la 199 de euro, începând cu 1 martie
Pasagerii TAROM vor beneficia de prețuri promoționale pentru zboruri dus-întors către Belgrad și Sofia, între 1 martie și 31 mai (data ultimului retur), începând de la 199 de euro, prin achiziționarea biletelor de avion în perioada 17-19 ianuarie 2025. Conform unui comunicat al companiei, prețul biletelor pentru o
Românii au primit despăgubiri de 130 milioane lei pentru refacerea locuințelor în primele 9 luni din 2024
Companiile de asigurări au achitat în primele 9 luni ale anului trecut despăgubiri de 130 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuințe, conform datelor oficiale publicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), preluate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Sp
Grindeanu: A fost emisă autorizația de construire pentru secțiunea 3 (Leghin-Târgu Neamț) a autostrăzii Târgu Mureș-Târgu Neamț
Autorizația de construire pentru secțiunea Leghin - Târgu Neamț a autostrăzii Târgu Mureș - Târgu Neamț a fost emisă, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. 'A fost emisă autorizația de construire pentru secțiunea 3 (Leghin - Târgu Neamț) a autostr
România, cel mai ieftin stat din UE la alimente și băuturi nealcoolice în 2023 (statistică)
România înregistra cele mai prețuri la alimente și băuturi nealcoolice în anul 2023, urmată de Polonia și Slovacia, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform INS, care are la bază datele Eurostat, România era în 2023 cel mai ieftin stat din UE pentru grupa 'Alimente și