Ministrul Agriculturii: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene în privinţa importurilor ucrainene de ouă şi carne de pasăre

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susţine că este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene în privinţa importurilor ucrainene de ouă şi carne de pasăre, ţinând cont de faptul că fermierilor autohtoni le sunt impuse anumite condiţionalităţi cu privire la creşterea păsărilor, a anunţat, joi, ministerul.
"Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene în privinţa importurilor ucrainene de ouă şi carne de pasăre, ţinând cont de faptul că fermierilor noştri le sunt impuse anumite condiţionalităţi cu privire la creşterea păsărilor, care presupun costuri mult mai mari în comparaţie cu cele ale fermierilor din afara Uniunii Europene. Aşteptăm o decizie rapidă a Comisiei Europene, însă le transmit fermierilor că noi suntem pregătiţi să aplicăm mecanismul de licenţiere a importurilor, pe care deja l-am aplicat cu succes în cazul importurilor de cereale, zahăr şi făină" a declarat ministrul Barbu, citat în comunicatul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Precizările vin ca urmare a solicitării crescătorilor de păsări din România cu privire la interzicerea importurilor de produse avicole din Ucraina.
Potrivit MADR, ministrul Florin Barbu a susţinut încă din data de 23 septembrie a.c., în Consiliul AgriFish, propunerea Bulgariei cu privire la interzicerea importului de ouă din Ucraina şi a solicitat deja Comisiei Europene o soluţie pentru protejarea fermierilor europeni de preţurile de dumping practicate de Ucraina.
Ministerul reaminteşte că Uniunea Europeană a ridicat restricţiile de import pentru produsele agricole din Ucraina, ca urmare a ofensivei militare declanşate de Rusia, cu precizarea că, pentru statele membre aflate la graniţa cu Ucraina au fost stabilite excepţii şi derogări, inclusiv introducerea licenţierii pentru anumite categorii de produse agroalimentare.
Crescătorii de păsări din România au solicitat autorităţilor interzicerea unilaterală a importurilor de produse avicole din Ucraina, pe modelul altor state membre din vecinătatea acestei ţări, în condiţiile în care aceste importuri pun fermierii din ţara noastră într-o situaţie dificilă, diminuându-le competitivitatea, precum şi viabilitatea fermelor.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), transmis miercuri AGERPRES, măsura este necesară pentru stabilizarea pieţei ouălor şi a cărnii de pasăre şi prevenirea unor şocuri economice şi mai grave, cu efect pe termen lung.
Fermierii reclamă, totodată, faptul că unele produse avicole, dar şi material biologic (ouă de incubaţie sau păsări vii), ridică suspiciuni şi pot pune în pericol întreaga industrie avicolă prin răspândirea de zoonoze.
Potrivit UCPR, liberalizarea totală a importului de carne de pasăre şi ouă consum încă din anul 2022 a dus la o creştere semnificativă a cantităţilor importate. Conform datelor Eurostat, importul total de ouă de găină proaspete pentru consum din Ucraina spre UE, în perioada ianuarie - iunie 2024, a crescut cu 42,7% anual.
Astfel, importul de ouă de consum proaspete în România din Ucraina, în primele şase luni din 2024, a atins 534 tone, 48% creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, cu preţuri de import sub cele ale ouălor româneşti, dar cu o tendinţă descrescătoare pe parcursul perioadei, de la o medie de 0,12 eurocenţi pe ou în luna ianuarie 2024 la circa 0,6 - 0,7 eurocenţi pe ouă în lunile iulie - august 2024, din informaţiile primite de la fermieri.
Totodată, volumul în creştere al importurilor de ouă din Ucraina, la preţuri scăzute şi de calitate slabă, exercită presiuni grave asupra preţurilor la poarta fermei.
Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări, importul de carne de pasăre, refrigerată şi congelată, în România din Ucraina, în primele 6 luni din anul 2024, a ajuns la circa 4.000 tone, faţă de 78 tone importate în aceeaşi perioadă a anului 2021, cu potenţial de creştere semnificativă în semestrul II 2024. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Peste 7.000 de oameni lucrează acum pe șantierele gestionate de UMB; nu există niciun fel de planuri de retragere
Știrea cu privire la blocajele și restructurarea de pe șantierele A8 și A3 ale UMB este ''un caz tipic de fake news'', a afirmat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la ceremonia de semnare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Centurii Metropolitane Cluj (Gilău - A3 - Cluj- Napoca - Apahida - DX4).
Grindeanu: Îndemnul meu pentru ministrul care va veni este să aibă ca principală preocupare finanțarea proiectelor
Finanțarea proiectelor aflate în derulare la Ministerul Transporturilor va trebui să fie principala preocupare a oricărui ministru care vine în locul meu, în acest moment noi fiind undeva la o contractare de 300%, deci supracontractare, a transmis, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la ceremonia de semnare a contractului pe
Burduja: Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de blocare a proiectului Neptun Deep
Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de a bloca proiectul Neptun Deep, iar ONG-ul trebuie să plătească 80.000 de lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom, a anunțat, luni, pe propria pagină de socializare, ministrul
AFM a anulat 'Rabla pentru tractoare' din cauza unor probleme tehnice apărute la aplicația informatică
Administrația Fondului pentru Mediu (ANM) a anulat sesiunea de înscriere în cadrul programului 'Rabla pentru tractoare', destinat producătorilor agricoli - persoane fizice, din cauza unor prob
Burduja: Investițiile fără precedent reprezintă adevăratul suveranism energetic
Investițiile fără precedent reprezintă adevăratul suveranism energetic și există o singură cale pentru independența energetică a României, cât mai departe de ghearele 'experților' în șantaj energetic de la Est, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Anul trecut, România a devenit în premieră cel mai mare pro
INS: Deficitul comercial a crescut cu 26,9%, în primul trimestru; importurile s-au majorat cu 8,1%, iar exporturile cu 2,7%
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost, în primul trimestru din acest an, de 8,453 miliarde euro, în creștere cu 26,9% (+1,792 miliarde de euro) decât cel înregistrat în primul trimestru din 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate luni. În luna martie 2025, exporturile FOB au însum
Programul 'Rabla pentru tractoare' debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei
Programul 'Rabla pentru tractoare' demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanții pot aplica online, prin intermediul aplicației informatice, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit sursei citate, aplicația informatică este pusă la dispoziție
Bursa de la București a câștigat aproape 17 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 16,95 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 4,78%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 242,58%, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursier
MEDAT: România importă în special din UE și SUA între 20% și 70% din componentele pentru industria de apărare
Ponderea componentelor de import folosite în industria de apărare din România poate varia între 20% și 70%, fiind achiziționate din state membre ale Uniunii Europene, și state terțe, precum SUA, a precizat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES.
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a crescut, în aprilie 2025, cu 7.129 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2025, de 914.741 persoane, cu 7.129 mai mare în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 828.358 erau pensionari din sistemul public, iar
Report de peste 3,56 milioane de euro la Joker și de 2,69 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,56 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,69 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tra
Boloș: România poate conta dacă nu confundă autonomia cu izolarea; tinerii nu vor granițe închise și frici învelite în tricolor
Independența înseamnă libertatea de a decide și de a folosi instrumentele pe care apartenența noastră europeană ni le oferă, să construim spitale, școli, infrastructură și economie competitivă nu împotriva cuiva, ci pentru oameni, folosind cooperarea ca mijloc, nu ca slăbiciune, a scris sâmbătă, pe Facebook, ministrul Fondurilor Europene, cu ocazia
Parcul fotovoltaic 'Da Vinci New Project' din județul Teleorman a fost finalizat
Parcul fotovoltaic 'Da Vinci New Project' din Nanov, județul Teleorman, a fost finalizat, investiția care ocupă o suprafață de aproximativ 24,7 hectare având o putere instalată de 23,106 MW, a anunțat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi anunțăm finalizarea parcului fotovoltaic 'Da Vinci New Projec
CNPP: Peste 4,68 milioane pensionari, la finele lunii aprilie 2025; pensia medie a fost de 2.759 de lei
Un număr de 4.686.479 de pensionari era înregistrat în aprilie 2025 în România, cu 21.837 mai mulți comparativ cu luna luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.759 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenit
Tanczos: Avem nevoie în cel mai scurt timp de un guvern responsabil și reforme pentru restabilirea echilibrului macroeconomic
Riscul politic generat de rezultatul alegerilor poate afecta indicatorii economici și este nevoie în cel mai scurt timp posibil de formarea unui guvern responsabil și reforme imediate pentru a restabili echilibrul macroeconomic, consideră ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Vedem semne de ameliorare a condițiilor de piață: cursul l