Ministrul american al Energiei: Vom lansa, mâine, următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru proiectul SMR
Următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru proiectul reactoarelor modulare mici de la Doiceşti va fi lansată miercuri, această sursă de energie fără emisii de carbon urmând să contribuie la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România şi o va poziţiona drept un potenţial centru al lanţului de distribuţie SMR, a declarat, marţi, Jennifer Granholm, secretar al Energiei, Departamentul de Energie al SUA, la Forumul de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climă.
"În spiritul cooperării transatlantice, sunt încântată să anunţ câteva etape importante ale parteneriatului nostru energetic cu România. Sunt foarte încântată să anunţ că Fluor şi Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) din România pentru modernizarea şi dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă. Acest proiect a fost un rezultat al unui acord interguvernamental inovator între Statele Unite şi România privind cooperarea în domeniul energiei, care stabileşte un proces continuu de dialog, sprijin şi parteneriat în schimbul folosirii bunurilor şi serviciilor energetice americane. (...) În baza aceluiaşi acord, vom lansa mâine (miercuri - n. r.) următoarea fază a studiilor de inginerie specifice amplasamentului pentru un proiect SUA - România al unui reactor modular de mici dimensiuni. Compania americană NuScale Power şi SNN din România au convenit să colaboreze în vederea implementării tehnologiei NuScale la o centrală de cărbune ieşită din uz. Această sursă fără emisii de carbon va contribui la eliminarea treptată a activelor pe cărbune din România şi o va poziţiona drept un potenţial centru al lanţului de distribuţie SMR", a spus Jennifer Granholm.
Aceasta a vorbit şi despre Memorandumul dintre compania americană Sage Geosystems şi ELCEN, semnat marţi, "care va explora potenţialul de înlocuire a unei centrale termice pe bază de combustibili fosili cu o sursă de energie alternativă curată şi fiabilă", energia geotermală.
"Parteneriate inovatoare precum acesta sunt o piatră de temelie a tranziţiei energetice, o dovadă a ceea ce putem realiza împreună şi un semn a ceea ce va urma", a punctat oficialul american.
Pe de altă parte, Jennifer Granholm a subliniat că războiul din Ucraina "ne-a pus la încercare hotărârea şi rezistenţa", dar a dus şi la reducerea dependenţei de petrolul şi gazele ruseşti şi la investiţii în surse regenerabile de energie.
"Ultima dată când ne-am întâlnit, am marcat un an de la invazia lui Putin în Ucraina. Astăzi, la aproape 900 de zile de la invazie, sunt la fel de copleşită de curajul şi determinarea poporului ucrainean şi la fel de recunoscătoare celor care au oferit adăpost sigur familiilor care fug de război, precum cei din România, Polonia şi alţii. Acest conflict ne-a pus la încercare hotărârea şi rezistenţa şi de fiecare dată am făcut faţă provocării, ieşind mai puternici şi mai uniţi ca niciodată. Statele Unite au livrat miliarde de dolari prin ajutor militar şi umanitar pentru poporul ucrainean. Ne-am redus cu toţii dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti - inclusiv prin conectarea partenerilor noştri moldoveni la reţeaua europeană. Şi am investit pentru a diversifica sursele regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană şi solară - resurse nelimitate pe care niciun dictator nu le poate controla", a afirmat ministrul american.
Astfel, a adăugat ea, naţiunile P-TECC se află în prezent în fruntea unei noi economii bazate pe energie, una care protejează clima şi sănătatea, economiseşte banii cetăţenilor şi creează locuri de muncă de viitor.
Jennifer Granholm a dat câteva exemple, precum asocierea Poloniei cu Westinghouse pentru a construi primul reactor nuclear al ţării, faptul că Croaţia se bazează pe energia geotermală, Bulgaria şi Cehia îşi sporesc capacitatea solară, Lituania îşi extinde capacitatea de generare cu hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, Slovacia, Slovenia şi România au planuri de extindere a capacităţii nucleare. De asemenea, de-a lungul coastelor Mării Baltice, Mării Negre, Mării Adriatice şi Mării Mediterane apar planuri pentru noi instalaţii eoliene offshore.
Reprezentanţi de rang înalt din sectorul energetic public şi privat s-au reunit marţi, la Palatul Parlamentului, în cadrul Forumului de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climă (P-TECC) şi la evenimentul Alianţei Oraşelor Verzi, pentru a discuta despre securitatea energetică, tranziţia energetică, proiectele de infrastructură şi modul în care oraşele implementează strategii pentru a accelera căile curate.
Evenimentele se desfăşoară în cadrul celei de-a cincea reuniuni a P-TECC, organizate de Departamentul de Energie al SUA, Ministerul Energiei din România şi Atlantic Council, şi vor continua miercuri cu o reuniune ministerială, care se va concentra pe rolul politicii industriale în atingerea obiectivelor noastre transatlantice de securitate energetică şi climă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citiţi şi:
Memorandum de înţelegere între ELCEN şi Sage Geosystems privind utilizarea resurselor geotermale
Ciolacu: Avem, în acest moment, cadrul legal pentru o reorganizare totală a sistemului public
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț



