Inspecţia Muncii a amendat cu 660.000 de lei o serie de societăţi pentru nerespectarea activităţilor de prevenire şi protecţie

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 660.000 de lei unor companii şi societăţi pentru modul în care serviciile externe, responsabile cu activităţile de prevenire şi protecţie, au încălcat obligaţiile legale, informează Inspecţia Muncii, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, campania naţională privind verificarea modului în care serviciile externe respectă obligaţiile legale şi a activităţilor de prevenire şi protecţie pe care le desfăşoară în întreprinderi/unităţi s-a desfăşurat în perioada 29 mai - 7 iunie 2024 şi s-a finalizat cu verificarea a 1.707 unităţi care au apelat la servicii externe şi a 1.631 de servicii externe.
Ca urmare a controalelor, inspectorii de muncă au constatat 1.092 de neconformităţi faţă de prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care au dispus 1.093 de măsuri şi au aplicat 789 de sancţiuni contravenţionale, din care 117 amenzi în valoare de 660.000 lei.
Cele mai frecvente neconformităţi constatate în întreprinderile/unităţile controlate care au apelat la servicii de prevenire şi protecţie au fost, printre altele: contractele încheiate cu serviciile externe nu conţin toate activităţile de prevenire şi protecţie care se desfăşoară de către serviciul extern sau clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi; în contractele de prestări servicii încheiate cu serviciile externe nu este menţionat modul de colaborare cu lucrătorul desemnat; contracte de prestări servicii neactualizate în formă scrisă (termen de valabilitate depăşit) sau fără stabilirea valabilităţii.
De asemenea, serviciul extern nu a efectuat periodic verificări la locurile de muncă cu informarea, în scris, a angajatorului asupra deficienţelor constatate şi a măsurilor propuse în vederea remedierii acestora, iar măsurile necesare pentru revizuirea planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2024, compus din măsuri tehnice, sanitare şi organizatorice care să fie în concordanţă cu riscurile specifice de la toate locurile de muncă nu au fost luate.
"Este important ca toţi angajatorii să reţină şi să conştientizeze faptul că, indiferent de domeniul de activitate, punerea în aplicare a prevederilor legale în domeniul SSM reprezintă o condiţie pentru îmbunătăţirea mediului de muncă, asigurarea unor locuri de muncă sigure şi, implicit, reducerea incidenţei accidentelor de muncă şi, de asemenea, faptul că nu sunt exoneraţi de responsabilităţile lor în domeniul SSM dacă au apelat la servicii externe. În cadrul campaniei, a fost distribuit angajatorilor un chestionar de opinie privind activitatea desfăşurată de către serviciile externe de prevenire şi protecţie în unităţile lor. Au fost completate 1.732 chestionare de opinie, în urma cărora s-a constatat că 1.420 angajatori, respectiv 82% din totalul respondenţilor, apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe cu care au contract ca fiind foarte bună. 267 de angajatori (15,4% din totalul respondenţilor) apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe cu care au contract ca fiind bună, iar 2,3% dintre respondenţi apreciază activitatea desfăşurată de către serviciile externe ca nesatisfăcătoare sau satisfăcătoare. De asemenea, se constată că 789 angajatori, respectiv 51,7% din totalul respondenţilor, consideră că activitatea serviciilor externe înregistrează o îmbunătăţire faţă de anii anteriori", a declarat. în comunicatul citat, Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.
Pe lista problemelor descoperite în cadrul acţiunilor de control s-au mai regăsit: neîntocmirea de instrucţiuni proprii pentru toate activităţile desfăşurate; evaluări de riscuri incomplete sau neactualizate, fişe de instruire completate necorespunzător şi instruire periodică fără demonstraţii practice; lipsa semnalizării SSM sau semnalizare necorespunzătoare, lipsa controlului medical la angajare şi a măsurilor de prim ajutor; nepurtarea echipamentului de protecţie corespunzător riscurilor. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Boloș: România implementează proiecte pentru modernizarea a 8500 km de conducte de apă și 9500 km de conducte de canalizare, în 900 de localități
România implementează, în acest moment, proiecte pentru modernizarea a 8500 km de conducte de apă și 9500 km de conducte de canalizare, în aproximativ 900 de localități, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Pentru sute de mii de români, asta înseamnă să nu mai depindă de f&
OMV Petrom a finalizat tranzacția cu NewMed Energy pentru a avansa explorarea în perimetrul offshore Han Asparuh
OMV Petrom a finalizat tranzacția de transfer al unei participații între filiala sa OMV Offshore Bulgaria și NewMed Energy Balkan, în urma acestei operațiuni cele două companii deținând fiecare câte 50% în proiectul Han Asparuh, un perimetru de explorare situat în vestul Mării Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep di
Burduja: România este mai aproape ca niciodată de obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru UE
România este mai aproape ca niciodată de obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană iar interesul tot mai mare al statelor din regiune față de țară, ca principal producător de gaze din Uniunea Europeană, este doar unul dintre elementele care confirmă acest nou rol, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
VIDEO ANPC: Două restaurante cu specific chinezesc din București, amendate cu 65.000 de lei; o unitate a fost închisă temporar
Două restaurante cu specific chinezesc din București au fost amendate cu un total de 65.000 de lei în urma unor controale efectuate de inspectorii pentru protecția consumatorului, în cazul unuia dintre ele fiind dispusă și măsura de închidere temporară a activității pe o durată de cel mult șase luni. Potrivit unei postări pe pagina de Faceboo
Piața neagră a țigaretelor a crescut în ianuarie 2025 până la 10,1% din totalul consumului
Piața neagră a țigaretelor a crescut în ianuarie 2025 până la 10,1% din totalul consumului, comparativ cu 9,1% în noiembrie 2024, arată o analiză a Novel Research remisă miercuri AGERPRES. Conform sursei citate, nivelul din ianuarie depășește media anuală din 2024, de 9%, cea mai ridicată din ultimii patru ani.
Românii consideră digitalizarea benefică, dar ritmul acesteia e inegal între mediul privat și stat (studiu)
Un procent de 59% dintre români consideră digitalizarea benefică, iar 52% cred că aceasta are un impact pozitiv asupra calității vieții, însă ritmul transformării este perceput de aproape jumătate dintre respondenți (49%) ca fiind inegal între mediul privat și instituțiile statului, relevă un studiu Ipsos realizat pentru Edge Institute, dat miercuri
Ministrul Finanțelor: Veniturile obținute în mod cinstit pot fi transferate liber în cadrul familiei, fără a mai fi impozitate
Veniturile obținute în mod cinstit pot fi transferate liber în cadrul familiei, fără a mai fi impozitate, astfel încât cei care transferă bani copiilor sau părinților lor, fie prin virament bancar, fie în numerar, din veniturile lor legal obținute, nu au de ce să se teamă, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Pătrașcu (investitor la bursă): Cred că se dorește un dolar mai slab ca astfel Guvernul Americii să se împrumute la prețuri competitive
Situația de pe piața de capital ar mai putea dura 6 - 8 luni și face parte dintr-o strategie mai mare în care un dolar mai slab ar ajuta Guvernul Americii să se împrumute la prețuri competitive, susține Octavian Pătrașcu, CEO al NAGA Group. 'Eu cred că se dorește să fie un dolar mai slab ca astfel Guvernul Americii să se î
AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi, prin intervenția DR-16, a transmis, miercuri, instituția, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, pentru aceste investiții, finanțarea este acordată din bugetul de stat și din Fondul Eu
CFR Călători: Modificări în circulația trenurilor în perioada 6 - 11 aprilie, în urma unor lucrări la infrastructura feroviară
Circulația trenurilor CFR Călători va suferi modificări în perioada 6 - 11 aprilie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Brașov și Hărman, a anunțat, miercuri, operatorul național feroviar de pasageri. Astfel, în acea perioadă, în urma lucrărilor solicitate și realizate de către CNCF CFR S
ANAF: Transferurile de bani între rude, sumele încasate la evenimente familiale și darurile primite sunt neimpozabile
Sumele de bani transferate între rude se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile, în timp ce banii încasați ca urmare a evenimentelor familiale (nunți/botezuri), situația este aceeași, dacă nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, la fel și pentru sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acest
Mai mult de jumătate dintre români au demisionat la un moment dat, din cauza unui mediu toxic (raport)
Peste jumătate dintre români (51%) au demisionat la un moment dat, din cauza unui mediu toxic, timp în care media globală se situează la 44%, arată un studiu de specialitate, dat publicității miercuri. Datele centralizate în cadrul Randstad România Workmonitor 2025 relevă faptul că, în acest an, siguranța locului
Prejudiciu de peste trei milioane de lei, identificat la un operator economic din București din domeniul ridesharing
Un prejudiciu de peste trei milioane de lei a fost identificat la un operator economic din București care activează pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, în urma unor acțiuni de control pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a anunțat, miercuri, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Bursa de la București a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, iar rulajul se cifra la 2,65 milioane de lei (533.751 de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,
INS: Deficitul balanței comerciale a crescut cu 38,5%, în ianuarie
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) înregistrat de România, în ianuarie, s-a majorat cu 38,5%, față de aceeași lună din 2024, până la valoarea de 2,73 miliarde de euro, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică