Marcel Boloş anunţă o nouă ediţie Fidelis în iunie; a treia din acest an

Ministrul Finanţelor a anunţat sâmbătă că o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS va fi organizată în perioada 18-28 iunie.
"În contextul în care am primit foarte multe cereri din partea investitorilor persoane fizice, pe fondul scadenţelor de luna aceasta, am decis să dăm startul unei tranşe noi de Fidelis", a scris sâmbătă, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.
"Voi comunica ulterior detaliile emisiunii, dar vă asigur că vom menţine structura deja bine cunoscută, inclusiv tranşa specială pentru donatorii de sânge", a adăugat ministrul Finanţelor.
Aceasta va fi cea de a treia ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis. Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis, care a avut loc în luna aprilie, a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediţii, cel mai mare număr de investitori-donatori şi cea mai mare sumă investită de donatori. Suma totală investită a fost de peste 3,197 miliarde lei, depăşind cu peste 100 de milioane lei ediţia record din aprilie 2023.
De asemenea, Marcel Boloş a anunţat că luni începe şi o nouă tranşă de Tezaur, noutatea fiind "plata cu POS direct la sediile unităţilor de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare".
Potrivit unui comunicat de presă publicat anterior de Ministerul Finanţelor, românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 iunie - 4 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Între 10 iunie şi 5 iulie, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului iar între 10 iunie şi 4 iulie în mediul urban şi 10 iunie şi 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Româna S.A.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Constantin Balaban, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tanczos: România trebuie să ia măsuri de tip 'plasă de siguranță', de protejare a industriilor ce pot fi afectate de noile taxe vamale
Tarifele impuse de administrația Trump au creat o situație fără precedent, dar Comisia Europeană trebuie să negocieze cu SUA, în cele 90 de zile, iar România să lucreze la măsuri de tip 'plasă de siguranță' pentru industria auto și alte industrii care pot fi afectate de noile taxe vamale, a scris, sâmbătă, pe propria pagină de
Ministerul Energiei anunță un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei românești
Operatorii economici (societăți și regii autonome) din România care desfășoară activități pe teritoriul național în industriile oțelului, cimentului, petrolului și gazelor naturale, producției de energie, dar și în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedi
Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc
A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
INS: Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,7%, în 2024
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în
ANPC derulează acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici, în perioada premergătoare Paștelui
Echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt, deja, pe teren în toată țara și desfășoară acțiuni de consiliere, prevenire și control, pentru a se asigura că produsele ce vor ajunge pe masa românilor, de sărbătorile pascale, sunt sigure pentru consum, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de
Bursa de Valori București a închis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a atins 46,44 milioane lei (9,33 milioane euro). Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile BRD - Groupe Societe Generale - 7,09 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania - 7,04 milioane de lei, și
Operatori economici care comercializează preparate și conserve din pește, amendați de ANPC cu 1,31 milioane de lei
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate și conserve din pește și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1,31 milioane de lei, iar în cazul a opt societăți a fost dispusă oprirea temporară de prestare de servicii din cauza deficiențelor constatate, informează un co
CONAF, dezacord față de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) își exprimă profunda îngrijorare și dezacordul față de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în condițiile în care noua formulare a textului de lege condiționează aplicarea cotei minime de gen în com
Antreprenorul român Spedition UMB va construi lotul 2 al autostrăzii Pașcani - Suceava
Spedition UMB va construi lotul 2 Roșcani - Suceava, în lungime de 29 de kilometri, al autostrăzii Pașcani - Suceava (A7), a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare pe pagina sa de socializare. 'Antreprenorul român (Spedition UMB) are la
Cristea Valentin (IMM România): Autoritățile statului trebuie să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor
Legea prevenirii trebuie aplicată în cadrul controalelor efectuate de autoritățile statului, acestea trebuind să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor, susține președintele IMM România Regiunea Sud-Vest Oltenia, Cristea Valentin. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, IMM România a organizat vineri, împr
Dacă nu vom diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu (raport)
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista la ieșiri de capitaluri din țară, s-ar produce mari presiuni către deprecierea monedei naționale, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenței 'România - Zona Euro Monitor', nr. 18 din 2025 'Rel
Chirițoiu: Inițiativele din cadrul IPCEI vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare și în producția de radioizotopi medicali
Inițiativele ce se vor în cadrul Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI) vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare, în dezvoltarea lanțului valoric pentru tehnologiile SMR și AMR sau în producția de radioizotopi medicali, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chi
Burduja: Energia nucleară va salva vieți în România
Scrisoarea de sprijin pentru un proiect european în domeniul energiei nucleare, la care participă și România, a fost aprobată săptămâna aceasta în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Buduja. 'Energia nucleară va salva vie
Cosmin Marinescu: Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice
Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice, interne și externe, iar pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanțelor publice și de sustenabilitatea financiară, a declarat, vineri, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediție a For
ANSVSA: România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național
București, 11 apr /Agerpres/ - România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național, având în vedere evoluția îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).