COTAR solicită oprirea unui proiect legislativ pe motiv că limitează abuziv sumele datorate consumatorilor de asigurări
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită, într-o scrisoare deschisă, autorităţilor naţionale şi ale Uniunii Europene să oprească un proiect legislativ aflat la Camera Deputaţilor pe motiv că acesta introduce o serie de amendamente care limitează în mod abuziv sumele datorate consumatorilor de asigurări.
"Pentru a proteja drepturile celor 10 milioane de şoferi români, dar şi celor 1,5 milioane de angajaţi ai companiilor membre COTAR, vă transmitem această scrisoare deschisă, prin care semnalăm o serie de probleme în legătură cu proiectul de lege Plx. nr. 216/2024, înregistrat la nivelul Camerei Deputaţilor a României, prin care sub pretextul transpunerii Directivei 2021/2018/CE în legislaţia naţională sunt introduse o serie de amendamente care afectează în mod negativ şi iremediabil drepturile persoanelor păgubite şi consumatorilor de asigurări.
Potrivit COTAR, amendamentele respective sunt promovate de societăţile de asigurări cu scopul de a limita în mod abuziv sumele datorate consumatorilor de asigurări şi persoanelor prejudiciate din România, cu încălcarea regulilor şi principiilor clare reglementate la nivelul Uniunii Europene dar şi la nivel naţional.
"Aşadar, plecând de la un simplu demers de transpunere în legislaţia naţională a Directivei 2021/2018/CE având obiective legitime şi bine delimitate, constatăm că la nivelul Camerei Deputaţilor sunt propuse schimbări şi adăugiri nejustificate la Legea nr. 132/2017 privind răspunderea civilă auto (RCA), care vor afecta grav drepturile celor 10 milioane de asiguraţi şi cetăţeni români, cu un puternic impact economic negativ asupra industriei româneşti auto, de transport, piese de schimb şi conexe. Suntem extrem de îngrijoraţi că aceste propuneri de amendamente par a fi susţinute, în mod inexplicabil, de un important grup parlamentar din Camera Deputaţilor şi de anumite persoane din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), motiv pentru care ne adresăm respectuos dumneavoastră pentru a stopa acest proiect legislativ şi asemenea amendamente la Legea RCA care vor produce efecte negative iremediabile pe piaţa din România", se arată în scrisoarea deschisă.
Documentul este adresat preşedintei Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean, premierului Regatului Belgiei (care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene), Alexander de Croo, preşedintelui Senatului României, Nicolae Ciucă, preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, şi premierului Marcel Ciolacu. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu (ANRE): 60 de cereri de eliberare/modificare a Autorizației de Înființare au fost depuse la ANRE în ultima lună
Un număr de 60 de cereri de eliberare/modificare a Autorizației de Înființare au fost depuse la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în ultima lună, ulterior modificării Regulamentului prin care a fost introdusă garanția de 30 de euro/kW, potrivit datelor prezentate miercuri de președintele ANRE, George Niculescu. 'N
CONAF: Problema României nu este lipsa oamenilor, ci reducerea participării lor la activitatea economică
Datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică privind participarea populației la activitatea economică arată că problema României nu este lipsa oamenilor, ci reducerea participării lor la activitatea economică, consideră Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Comparativ cu anul 2024, populația ocupată a Rom&ac
Miruță: Apa din stația de metrou Victoriei 2 va fi evacuată în câteva ore; mai sunt circa 7 milioane de litri de scos
Circa șapte milioane de litri de apă mai sunt de scos de la stația de metrou de la Piața Victoriei 2, însă Armata a trimis alte patru pompe de mare capacitate, astfel încât toată cantitatea de apă va fi evacuată în câteva ore, a anunțat, miercuri, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. ' Am fost la stația de metr
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,55% la lei și 6,20% la euro
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 3-10 iulie 2026, a șaptea ediție a programului Fidelis, prin care persoanele fizice pot investi în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la emisiunile în lei și de până la 6,20% la cele în euro, conform unui comunicat al instituției.
Inspectorii ANPC au amendat cu peste un milion de lei mai mulți comercianți de produse de origine animală
Mai mulți operatori economici ce comercializau produse de origine animală au fost sancționați de către inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu amenzi de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de presă al autorității de control, în urma verificărilor efectuate la nivel național în perioada 23 -
Circulația pe majoritatea liniilor de transport în comun a fost reluată; troleibuzele 69 și 79 rămân blocate pe strada Constantin Brâncuși
Circulația pe majoritatea liniilor de transport public din Capitală a fost reluată și se desfășoară în condiții normale, după finalizarea intervențiilor pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteorologice severe din cursul nopții, a anunțat miercuri Societatea de Transport București (STB). Liniile de troleibuz 69 și 79 rămân blocate pe st
Banca de Investiții și Dezvoltare și Fondul European de Investiții semnează Memorandumul pentru implementarea RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) și Fondul European de Investiții (EIF) au semnat un Memorandum de Înțelegere în vederea creării RoBOOST, un nou Fond de Fonduri destinat extinderii accesului la finanțare pentru start-up-uri, IMM-uri și companii aflate în diferite faze de creștere din România, conform unui comunicat de presă. Memo
BNS: Aderarea la OCDE poate aduce României 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul implementează reforme
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) poate aduce României 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul implementează reformele recomandate de către organizație și nu majorează taxele, consideră Blocul Național Sindical (BNS), care a lansat miercuri studiul
Nazare: Integrarea A.I. în agenda Eurogrupului poate accelera modernizarea economiilor europene
Integrarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor emergente în agenda Eurogroup poate accelera modernizarea economiilor europene și sprijini convergența între statele membre, a afirmat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook. 'O mutare strategică cu mize importante pentru România și pentru între
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut la 63,493 miliarde de euro, la 30 iunie 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în scădere cu 558 milioane de euro față de nivelul de 64,051 miliarde de euro consemnat la 31 mai 2026, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii au avut loc intrări de 4,028 miliarde euro,
Pîslaru: Toate cele 409 persoane vulnerabile evacuate ca urmare a anchetei DIICOT au fost preluate în siguranță
Toate cele 409 persoane vulnerabile evacuate ca urmare a anchetei DIICOT au fost preluate în siguranță, 391 dintre acestea fiind relocate în servicii sociale licențiate din 19 județe, iar celelalte 18 se află la UPU Bihor, unde beneficiază de evaluarea și îngrijirea medicală necesare înainte de stabilirea măsurilor de protecție adecvate, a anu
APIA: Arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente este interzisă
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente, în contextul apariției la nivel național a unor incendii de vegetație uscată. Potrivit unui comunicat al APIA, remis miercuri AGERPRES, toți beneficiar
Aproape un sfert dintre vârstnicii din România sunt expuși riscului de sărăcie (analiză)
Aproape un sfert dintre românii cu vârsta de peste 65 de ani sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, România situându-se peste media Uniunii Europene la acest indicator, arată cifrele Eurostat din 2025, analizate de Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert. 'Aproape unul din patru rom&ac
Modificări în circulația trenurilor internaționale pe relația cu Ungaria; lucrări la infrastructura feroviară din țara vecină
Circulația trenurilor internaționale pe relația cu Ungaria va suferi modificări, la sfârșitul lunii august, după ce administrația feroviară ungară MAV Start a anunțat lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Nyirabany - Debrecen, informează miercuri CFR Călători. Astfel, în perioada 24/25 - 26/27 august 2026, trenul
Piața auto din România a încheiat primul semestru în creștere cu 0,3% (APIA)
Piața de autoturisme noi a înregistrat în România o creștere 0,3%, în primele șase luni din 2026, fată de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele preliminare ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), bazate pe statistica Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).











