Fechet: SUMAL va beneficia de servicii de analiză în timp real, bazate pe Inteligenţa Artificială
Ministerul Mediului va apela la servicii bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) pentru a fi verificate avizele de transport pentru masa lemnoasă şi fotografiile aferente, încărcate în aplicaţia SUMAL 2.0, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Oficialul a transmis că decizia are la bază faptul că volumul de date încărcate în sistem este "într-adevăr imens şi greu de verificat bob cu bob, dacă nu cumva chiar imposibil".
"(...) Doar în luna noiembrie a anului 2023 au fost emise peste 400.000 de avize de transport. Dacă înmulţim fiecare aviz cu un număr de patru fotografii, aşa cum spune legea, asta înseamnă că discutăm într-o singură lună de peste 1,6 milioane de fotografii. Imaginaţi-vă ce înseamnă 1,6 milioane de click-uri şi ce înseamnă ca o persoană să verifice, să se uite fizic, la 1,6 milioane de fotografii. Fără îndoială, e un efort care depăşeşte cu mult capacitatea Ministerului Mediului, capacitatea Gărzilor Forestiere, capacitatea Gărzii Forestiere Naţionale. Am întrebat colegii cât ar dura, totuşi, şi să presupunem că, în 3 minute, verificăm un aviz, un termen mediu. Colegii mi-au spus că, pentru a evalua în timp real toate aceste avize, am avea nevoie de 125 de oameni, care de dimineaţa şi până la sfârşitul programului să nu facă nimic altceva. În condiţiile în care Garda Forestieră are puţin peste 200 de oameni, astăzi, în control în pădurile din România, vă imaginaţi că alţi 125 de oameni care să dea click-uri la calculator în fiecare minut al zilei e o chestiune despre care nici măcar nu are rost să discutăm (...) În acest proiect-pilot, timpii de analiză folosind inteligenţa artificială au scăzut considerabil prin companiile la care m-am referit mai devreme. Am evaluat şi am analizat toate cele 400.000 de avize în doar 3 zile şi a durat, în medie, sub o secundă pentru fiecare aviz, mai exact 0,64 secunde pentru fiecare aviz", a explicat ministrul de resort.
Potrivit sursei citate, "această mare diferenţă între ceea ce s-a făcut până astăzi şi ceea ce am observat că se poate face ca urmare a acestui proiect-pilot, ne-a condus spre prima concluzie şi prima acţiune, respectiv cea legată de achiziţia de servicii de analiză în timp real, bazate pe inteligenţa artificială, pentru fiecare transport din SUMAL".
"În felul acesta, nimeni nu-şi va mai permite să încarce în SUMAL ceea ce încarcă astăzi, pentru că fiecare informaţie va fi trecută prin lupa inteligenţei artificiale. Am mai constatat în proiectul nostru pilot o informaţie poate neaşteptată de către unii, dar care pe noi ne pune pe gânduri, şi anume că peste jumătate din transporturile de lemn, în luna noiembrie a anului 2023, la care ne referim, au fost făcute cu vehicule de mici dimensiuni, cu dubiţe. Concret, peste 204.000 de transporturi din cele 400.000 aproximativ au fost încărcate în autovehicule cu capacitate mică de transport. Transportul cu camionul a fost identificat pentru 195.000 de cazuri, 450.000 mp transportate cu dubiţele, 2,65 de milioane transportate cu camioanele. Această informaţie ne subliniază o vulnerabilitate destul de mare, inclusiv a transportatorilor mici de lemne, mai ales că, de cele mai multe ori, aceste autovehicule sunt închise. Mai adaug faptul că tehnologia inteligenţei artificiale va fi completată de informaţii privind imaginile satelitare, cu camerele video ce urmează a se instala pe drumurile forestiere şi publice din România, dar şi de senzorii LiDAR, instrumente digitale finanţate din PNRR, parte a unor achiziţii publice fie aproape finalizate, fie foarte aproape de a fi finalizate", a menţionat Mircea Fechet.
Oficialul a subliniat faptul că proiectul-pilot a fost derulat de Ministerul Mediului, cu ajutorul tehnologiilor Google Cloud, şi în parteneriat cu o compania IT 100% românească, Zitec.
"Am vrut să verificăm dacă datele încărcate în SUMAL privind lemnul tăiat din pădurile ţării, dar şi transportul acestuia. Luna pe care am ales-o este noiembrie a anului trecut, o lună cu un maxim de activitate. Toată lumea ştie că SUMAL pune destule piedici celor care îşi propun să taie pădurea fără respectarea legii, dar, mai important decât oricare altă funcţie, SUMAL este instrumentul prin care digitalizăm sectorul şi în acest mod cetăţeni, jurnalişti de investigaţii, societatea civilă, orice entitate pot să consulte SUMAL pentru a identifica, pentru a sesiza eventuale nereguli", a spus demnitarul.
SUMAL 2.0 - sistemul informatic integrat de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase - a fost pus în funcţiune la data de 31 ianuarie 2021, HG 497/2020 fiind actul normativ care reglementează funcţionarea acestuia.
Aplicaţia SUMAL 2.0 pune la dispoziţie informaţii despre actele de punere în valoare (APV), locaţiile de unde se încarcă transporturi de masă lemnoasă şi informaţiile aferente acestor puncte.
APV provin de la marcările de arbori care se desfăşoară pe tot parcursul anului cu ajutorul unor dispozitive mobile. În momentul marcărilor se culeg şi coordonatele GPS ale arborilor propuşi spre exploatare.
La finele lunii ianuarie a acestui an, ministrul Mediului anunţa că o nouă versiune a sistemului informatic integrat de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase - SUMAL 3.0 - va fi dezvoltată în perioada următoare şi va conţine tehnologii inovative şi noi cerinţe operaţionale.
"În legătură cu vulnerabilităţile care astăzi există, dar şi pentru că ne pregătim să supraveghem pădurea cu tehnologii avansate - hărţi satelitare, camere de supraveghere video şi tehnologia LiDAR (Light Detection and Ranging, n.r.) - am decis împreună cu colegii de la STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, n.r.), să începem dezvoltarea versiunii SUMAL 3.0. Ne dorim ca SUMAL 3.0 să elimine orice vulnerabilitate constatată şi să pregătească aplicaţia pentru viitoarele tehnologii inovative şi noile cerinţe operaţionale. Chiar astăzi vom pune în consultare publică textul Ordonanţei de Urgenţă pentru dezvoltarea noii versiuni. Este important să precizăm că noua versiune nu înseamnă, ca şi în cazul sistemului SUMAL 2.0, o variantă construită de la zero ci vom implementa o arhitectură informatică adaptată, cu tehnologie la zi. Cu alte cuvinte, vom păstra tot ce a fost bun şi tot ce a funcţionat în vechea versiune şi vom corecta ceea ce putem corecta şi vom completa aplicaţia cu noi funcţionalităţi (...) O altă noutate pe care vreau să o prezint este legată de montarea pe toate mijloacele de transport înscrise în SUMAL a dispozitivelor de localizare în timp real, dispozitive care, de asemenea, nu vor putea fi manipulate de utilizatori. Cu alte cuvinte, vom avea GPS pe toate maşinile care transportă masă lemnoasă în România", a explicat Fechet.
Ministrul de resort a menţionat, totodată, că, în legătură cu sistemul de monitorizare video, odată cu SUMAL 3.0, vor exista 350 de puncte de supraveghere, fiecare dintre acestea cu două camere LPR (License Plate Recognition, n.r.) şi o cameră de analiză avansată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.














