Burduja: Schema de finanţare aprobată de către CE va consolida statutul de lider regional al României în sectorul energetic

Aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru schema de finanţare a contractelor pentru diferenţă va permite României să continue să exporte energie şi să îşi consolideze statutul de lider regional în sectorul energetic, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES, Comisia Europeană a aprobat României o schemă a contractelor pentru diferenţă în valoare de trei miliarde de euro pentru a sprijini instalaţiile eoliene şi solare fotovoltaice pe uscat în vederea stimulării tranziţiei către o economie net zero. Aceste fonduri vor veni din Fondul pentru Modernizare, iar 5000MW energie verde (3000 MW parcuri solare şi 2000MW parcuri eoliene) reprezintă cea mai mare investiţie pentru tranziţia energetică a României.
Prin contractele pentru diferenţă, în urma unei proceduri competitive publice şi transparente, se va fixa preţul de vânzare a energiei electrice generată de aceste investiţii pentru următorii 15 ani, precizează instituţia.
"Pentru toţi românii, aceste investiţii înseamnă un preţ mai mic al energiei electrice pe termen mediu şi lung, un aer mai curat şi o producţie mai mare de energie. România a devenit anul trecut, după mulţi ani, net exportator de energie. Şi vom continua să exportăm, România consolidându-şi statutul de lider regional în sectorul energetic. Mulţumesc întregii echipe care a reuşit această victorie pentru România. Este un nou jalon PNRR îndeplinit şi, de departe, cel mai important sprijin acordat până acum de România producţiei de energie verde. Am făcut un calcul rapid. În mandatul meu de ministru al energiei, am sprijinit investiţii cu o valoare de peste 15 miliarde euro în sectorul energetic românesc", a declarat Burduja.
Ministerul Energiei menţionează că schema de sprijin prevede două runde de licitaţie, respectiv în 2024 (prima licitaţie de 2 GW - constând din 1 GW solar şi 1 GW eolian) şi în 2025 (restul de 3 GW în a doua licitaţie, cuprinzând 1,5 GW eolian şi 1,5 GW solar).
Mecanismul va fi finanţat din Fondul de Modernizare, pentru reducerea impactului la consumatori. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANAF: Prejudiciu de peste 2 milioane lei în domeniul comerțului cu legume-fructe, identificat la un operator economic din județul Buzău
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au stabilit, în urma verificărilor specifice la un operator economic din județul Buzău care activează în domeniul comerțului cu legume-fructe, un prejudiciu rezultat din neînregistrarea în contabilitate și nedeclararea veniturilor obținute în valoare totală de
Ministerul Muncii: Proiect de 3,3 milioane de euro pentru incluziune socială și reducerea marginalizării grupurilor vulnerabile
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a semnat un contract de finanțare pentru implementarea proiectului 'Promovarea, monitorizarea și evaluarea evoluției economiei sociale și a antreprenoriatului social în România', cu scopul de a sprijini incluziunea socială și pentru reducerea marginalizării grupurilor vulne
APCE: România este singura țară din Europa unde funcționează un sistem de creditare mascată a furnizorilor de energie
Capacitatea totală de producție energetică din România a fost mărită de către prosumatori cu 1,1 GW în 2024, până la 2,4 GW, astfel că furnizorii au beneficiat de energie ieftină fără plată imediată și de o linie de credit mascată de peste 100 milioane de euro, susține Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE), într-un comu
INS: Afacerile din comerțul cu amănuntul, în creștere cu 2,8%, ca serie brută, în primele două luni
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în primele două luni ale acestui an, ca serie brută, cu 2,8%, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în intervalul
UPDATE Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată
Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost reluată după 100 de minute de blocaj, din cauza unui tramvai defect în zona Drumul Taberei, au anunțat reprezentanții Societății de Transport București (STB). UPDATE ORA 10.30 Circulaţia tramvaielor pe linia 41 a fost reluată Circulația tramvai
Banca Națională a României lansează o monedă cu tema 175 de ani de la nașterea lui Ioan Andreescu
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 7 aprilie 2025, o monedă din argint cu tema 175 de ani de la nașterea lui Ioan Andreescu, conform unui comunicat de presă. Aversul monedei prezintă o compoziție grafică sub forma unei palete de pictură, inscripția 'ROMANIA' în
Depozitarul Central va distribui sumele aferente Cuponului 3 pentru titlurile emise în cadrul Programului Fidelis
Depozitarul Central va distribui, de luni, sumele de bani aferente Cuponului 3 pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Fidelis al Ministerului Finanțelor, valoarea dobânzii aferente fiecărui titlu fiind de 5,50 lei. Conform unui comunicat transmis AGERPRES, emitentul va plăti deținătorilor de titluri de stat sumele de
România are printre cele mai mici prețuri la ouă, la poarta fermei, din Uniunea Europeană
România are printre cele mai mici prețuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această perioadă a Sărbătorilor Pascale consumul intern crește cu 50%, iar un român consumă, în medie, aproximativ 30 de ouă, față de 21 într-o lună obișnuită. 'Conform Observatorului Prețurilor în Uni
Poșta Română caută să închirieze la clienți de stat clădirea din București unde avea sediul central
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) caută clienți din zona bugetară să închirieze, integral sau etaj cu etaj, clădirea unde avea sediul central, situată pe Bulevardul Dacia din Capitală, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan. 'Avem două variante:
Cotă de TVA de 9% pentru livrarea locuințelor după 1 ianuarie 2025, chiar dacă s-au semnat antecontracte (consultant)
Cota de TVA pentru livrarea locuințelor de până la 120 mp după 1 ianuarie 2025 este de 9%, indiferent când au fost încheiate antecontracte și ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite, a explicat consultantul fiscal Mariana Vizoli. 'Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranz
Zetea: Nu oprim activitatea OMD Maramureș, doar o suspendăm; nu poți să cheltuiești banul public în neștire
Activitatea Organizației de Management al Destinației Maramureș (OMD) va fi reorganizată în cel mai scurt timp, după ce a fost suspendată în urma unor verificări ale Corpului de control al Consiliului Județean, care au scos la iveală cheltuieli nejustificate, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. El
Capitalizarea BVB, la cea mai scăzută valoare a anului, în săptămâna marcată de noile taxe ale Administrației Trump
Capitalizarea Bursei de la București s-a redus cu peste 28 de miliarde de lei în săptămâna care se încheie duminică, marcată de anunțul președintelui american Donald Trump privind impunerea unor noi taxe vamale. În intervalul 31 martie - 4 aprilie, capitalizarea BVB (piața de acțiuni) a scăzut la 345,508 miliarde de lei
Report de peste 2,67 milioane de euro la tragerea Noroc de duminică
Un report cumulat în valoare de peste 13,32 milioane de lei (peste 2,67 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc, iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,89 milioane de lei (peste 2,99 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, J
Voican (ANAT): Avem speranța că voucherele de vacanță se deblochează; singura cheltuială care te face mai bogat e turismul
Voucherele de vacanță au susținut mult turismul românesc și dacă le vom avea până la final de aprilie tot ar fi bine, mai ales că mulți tur-operatori au prelungit programul ''Înscrieri timpurii'', a declarat prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican. 'Voucherel
CFR SA: Circulația feroviară este adaptată la condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Iași și Brașov
Circulația feroviară se desfășoară, duminică, în condiții meteo nefavorabile, în special pe raza Sucursalelor Regionale de Căi Ferate Iași și Brașov, din cauza precipitațiilor (ninsori) și a vântului puternic, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. În urma verificărilor efectuate în teren, de către per