Apetitul românilor pentru credite revine; specialiştii estimează pentru acest an scăderea dobânzilor şi scumpirea locuinţelor

Volumul creditelor ipotecare în lei acordate de bănci s-a dublat în ultimele trei luni din 2023, raportat la situaţia înregistrată în perioada similară din 2022, şi a depăşit 10 miliarde de lei, potrivit celor mai noi date publicate de Banca Naţională a României, citate într-un comunicat al unei companii imobiliare.
"Piaţa de creditare revine în forţă, după o perioadă extrem de grea marcată de incertitudini şi costuri de finanţare ridicate. Tot mai mulţi români caută acum să ia un împrumut şi sunt din ce în ce mai interesaţi să colaboreze cu un broker de credite pentru a obţine cele mai avantajoase condiţii de finanţare. O revenire spectaculoasă a tranzacţiilor realizate prin credit a putut fi observată în 2023, pe fondul ofertelor de dobândă fixă tot mai bune venite din partea băncilor în special în a doua jumătate a anului, de care mulţi români au decis să profite, fie pentru a-şi cumpăra o locuinţă, fie pentru a refinanţa un credit ipotecar existent. Astfel, volumul creditelor ipotecare în lei acordate de bănci s-a dublat în ultimele trei luni din 2023, dacă ne raportăm la situaţia înregistrată în perioada similară din 2022, şi a depăşit 10 miliarde de lei, potrivit celor mai noi date publicate de Banca Naţională a României", conform Imobiliare.ro Finance.
În acelaşi timp, 187.500 de imobile au fost tranzacţionate la nivel naţional, în creştere cu 3% faţă de 2022, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, citate în acelaşi comunicat.
Din total, 49.700 au fost apartamente, segment unde se poate observa un avans cu circa 9% faţă de sfârşitul anului precedent.
Pe ansamblul anului trecut, a fost consemnat un avans de 31% al volumului creditelor ipotecare în lei, până la 31 miliarde de lei. În cazul creditelor de consum, avansul a fost de 13% în această perioadă, până la circa 28,7 miliarde de lei.
"Estimăm că din totalul creditelor ipotecare acordate aproximativ 35% au fost intermediate de brokeri. Ponderea împrumuturilor intermediate de aceşti specialişti creşte de la un an la altul, dar continuă să se situeze sub media înregistrată la nivel european, care depăşeşte 50%", menţionează sursa citată.
Specialiştii diviziei de brokeraj de credite a companiei imobiliare estimează reduceri ale dobânzilor variabile începând de la jumătatea acestui an, în condiţiile în care scăderea prognozată a inflaţiei va reduce şi mai mult presiunea existentă asupra dobânzilor. Această tendinţă poate fi observată deja în oferta de dobânzi fixe prezentă, la ora actuală, pe piaţă, subliniază compania de profil.
Pe de altă parte, aceştia prognozează o scumpire a locuinţelor în 2024, pe fondul majorării cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru locuinţele de până la 120.000 euro, declinului alarmant al ofertei de proprietăţi disponibile la nivelul pieţei rezidenţiale, dar şi al unei potenţiale creştere a cererii pe fondul reducerii dobânzilor.
"Nu recomandăm cumpărătorilor să încerce să ghicească direcţia în care merge piaţa, bazându-se pe zvonuri sau aşteptări nerealiste. A lua o decizie de achiziţie bazată pe acest gen de informaţie se poate dovedi a fi foarte păguboasă, am văzut destule cazuri. Dacă cineva are o nevoie de locuire acum, cel mai bine este să facă achiziţia cât mai curând", a declarat Dan Niculae, managing director Imobiliare.ro Finance.
Peste 5.000 de persoane au obţinut în 2023 un credit prin intermediul Imobiliare.ro Finance, fie el ipotecar, fie de consum, în creştere cu 25% faţă de 2022. Numărul celor care aplică online pentru un împrumut a fost, totodată, de trei ori mai mare anul trecut.
S-a majorat, de asemenea, semnificativ numărul cumpărătorilor care aplică pentru a obţine un împrumut prin intermediul agenţiilor imobiliare sau al dezvoltatorilor care integrează serviciile Imobiliare.ro Finance, rata de conversie în cazul acestora fiind de peste 75%. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tanczos: România trebuie să ia măsuri de tip 'plasă de siguranță', de protejare a industriilor ce pot fi afectate de noile taxe vamale
Tarifele impuse de administrația Trump au creat o situație fără precedent, dar Comisia Europeană trebuie să negocieze cu SUA, în cele 90 de zile, iar România să lucreze la măsuri de tip 'plasă de siguranță' pentru industria auto și alte industrii care pot fi afectate de noile taxe vamale, a scris, sâmbătă, pe propria pagină de
Ministerul Energiei anunță un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei românești
Operatorii economici (societăți și regii autonome) din România care desfășoară activități pe teritoriul național în industriile oțelului, cimentului, petrolului și gazelor naturale, producției de energie, dar și în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedi
Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc
A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
INS: Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,7%, în 2024
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în
ANPC derulează acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici, în perioada premergătoare Paștelui
Echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt, deja, pe teren în toată țara și desfășoară acțiuni de consiliere, prevenire și control, pentru a se asigura că produsele ce vor ajunge pe masa românilor, de sărbătorile pascale, sunt sigure pentru consum, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de
Bursa de Valori București a închis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a atins 46,44 milioane lei (9,33 milioane euro). Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile BRD - Groupe Societe Generale - 7,09 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania - 7,04 milioane de lei, și
Operatori economici care comercializează preparate și conserve din pește, amendați de ANPC cu 1,31 milioane de lei
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate și conserve din pește și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1,31 milioane de lei, iar în cazul a opt societăți a fost dispusă oprirea temporară de prestare de servicii din cauza deficiențelor constatate, informează un co
CONAF, dezacord față de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) își exprimă profunda îngrijorare și dezacordul față de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în condițiile în care noua formulare a textului de lege condiționează aplicarea cotei minime de gen în com
Antreprenorul român Spedition UMB va construi lotul 2 al autostrăzii Pașcani - Suceava
Spedition UMB va construi lotul 2 Roșcani - Suceava, în lungime de 29 de kilometri, al autostrăzii Pașcani - Suceava (A7), a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare pe pagina sa de socializare. 'Antreprenorul român (Spedition UMB) are la
Cristea Valentin (IMM România): Autoritățile statului trebuie să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor
Legea prevenirii trebuie aplicată în cadrul controalelor efectuate de autoritățile statului, acestea trebuind să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor, susține președintele IMM România Regiunea Sud-Vest Oltenia, Cristea Valentin. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, IMM România a organizat vineri, împr
Dacă nu vom diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu (raport)
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista la ieșiri de capitaluri din țară, s-ar produce mari presiuni către deprecierea monedei naționale, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenței 'România - Zona Euro Monitor', nr. 18 din 2025 'Rel
Chirițoiu: Inițiativele din cadrul IPCEI vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare și în producția de radioizotopi medicali
Inițiativele ce se vor în cadrul Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI) vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare, în dezvoltarea lanțului valoric pentru tehnologiile SMR și AMR sau în producția de radioizotopi medicali, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chi
Burduja: Energia nucleară va salva vieți în România
Scrisoarea de sprijin pentru un proiect european în domeniul energiei nucleare, la care participă și România, a fost aprobată săptămâna aceasta în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Buduja. 'Energia nucleară va salva vie
Cosmin Marinescu: Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice
Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice, interne și externe, iar pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanțelor publice și de sustenabilitatea financiară, a declarat, vineri, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediție a For
ANSVSA: România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național
București, 11 apr /Agerpres/ - România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național, având în vedere evoluția îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). &#