Constanţa: Peste 92 milioane tone de mărfuri, volum record operat anul trecut în portul maritim
Traficul de mărfuri înregistrat în portul Constanţa anul trecut este de peste 92 milioane tone, reprezentând cel mai mare volum operat până în prezent, a anunţat miercuri conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM).
Conform sursei menţionate, pe relaţia Ucraina, traficul total de mărfuri a fost de 25 milioane tone în 2023. Cerealele ucrainene care au tranzitat portul Constanţa au reprezentat peste 14 milioane tone.
"Traficul total de mărfuri în porturile maritime româneşti a înregistrat, în anul 2023, conform datelor operative la acest moment, peste 92,5 milioane tone, o creştere de 22,5% faţă de 75,5 milioane tone în 2022, reprezentând o performanţă istorică a portului Constanţa", se arată într-un comunicat de presă transmis de CN APM Constanţa.
Traficul maritim a crescut cu 18% faţă de 2022, la valoarea de 71 milioane tone, iar cel fluvial a crescut cu 40% faţă de anul anterior, ajungând la 22 milioane tone.
Cerealele s-au menţinut în topul creşterilor de trafic, cu peste 50%, depăşind 36 milioane tone în 2023, faţă de 2022 când s-au înregistrat 24 milioane tone.
"Creşteri semnificative de trafic se mai regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: seminţe uleioase, minereuri de fier, deşeuri de fier şi oţel, produse petroliere, articole diverse, îngrăşăminte", se mai spune în comunicat.
În ultimii ani, cantităţile de mărfuri care au trecut prin portul Constanţa au bătut record după record, trendul fiind susţinut prin investiţii în infrastructură, pentru a veni în sprijinul agenţilor economici din port şi pentru a le oferi condiţii de atragere a traficului de mărfuri. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lideri ai industriei, autorități și experți internaționali participă, joi, la ediția a IV-a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile
Lideri ai industriei auto, autorități și experți internaționali participă, joi, la cea de-a IV-a ediție a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile, organizată la Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA). Evenimentul se adresează tuturor actorilor din ecosistemul mobilității și are ca temă 'Th
Grindeanu: Taxele nu vor crește anul viitor; pensiile trebuie indexate, iar taxarea muncii redusă
Taxele nu vor crește anul viitor, pensiile trebuie indexate conform legii, iar taxarea muncii ar trebui redusă, a declarat, miercuri seară, președintele PSD, Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN. Liderul social-democrat a spus că dorește încheierea unui 'pact' cu mediul de afaceri prin care să se garanteze că taxele nu vor crește &ic
CESE: UE are nevoie de măsuri eficiente și soluții practice pentru a asigura locuințe la prețuri accesibile
Prețurile de vânzare a a proprietăților imobiliare în Europa au crescut în medie cu 55% începând din 2010, în timp ce chiriile s-au majorat cu 27%, iar Uniunea Europeană are nevoie de măsuri eficiente și soluții practice pentru a crește oferta de locuințe accesibile, potrivit unui studiu recent al Eurofound, citat de Comitetul Econ
Bursa de Valori București a închis mixt ședința de miercuri; rulajul a depășit 90 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis mixt ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 90,17 milioane de lei (16,87 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,08%, până la 34.2
Nazare anunță un sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Proiectul Ministerului Agriculturii privind compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în 2026, care prevede alocarea a 60 de milioane de euro pentru producătorii agricoli, a primit aviz favorabil, cu observații, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Am dat aviz favorabil, cu observații, proiectului
Nuclearelectrica: Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri, cu o zi mai târziu, la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va fi reconectată vineri, 13 noiembrie, la Sistemul Energetic Național (SEN), cu o o decalare de o zi față de programul comunicat inițial, a anunțat, miercuri, SN Nuclearelectrica SA. Astfel, Unitatea 1 CNE Cernavodă va atinge puterea nominală în dată de 14 noiembrie 2026.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi reconectată joi și va atinge vineri puterea nominală (Comandamentul Energetic)
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă va fi reconectată, joi, la Sistemul Energetic Național (SEN), ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiștii CNE Cernavodă și va atinge vineri puterea nominală, iar Unitatea 2 a fost deja sincronizată și a reluat livrarea de energie electrică, puterea unității fiind în creștere.
Gioară: Directorul tehnic de la Cernavodă își va găsi locul în echipa Nuclearelectrica în perioada următoare
Directorul tehnic al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, înlocuit în urma deconectării Unității 1 de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni, își va găsi locul în echipa Nuclearelectrica în perioada următoare, a declarat, miercuri, directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Laurențiu Gioară, la finalul reuniunii C
Romsilva: Ordonanța care prevede dotarea personalului silvic cu bodycam-uri nu a fost adoptată la un an de la adoptare
Adoptarea OUG 63/2025 ce prevede dotarea personalului silvic de teren din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) - Romsilva cu mijloacele foto-audio-video nu a fost adoptată până în prezent, deși fostului ministru Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Diana Buzoianu, i-a fost transmisă solicitarea de a urgenta această procedură, au transmis reprezentan
Decuplarea marilor consumatori de energie nu a fost luată în considerare; se pot face limitări (secretar de stat)
Ministerul Energiei nu a luat în considerare decuplarea marilor consumatori de la rețea, mai ales în perioada de iarnă, dar se poate limita în anumite ore, pe anumite perioade, când sunt creșteri de consum de energie, a declarat, miercuri, Pavel-Casian Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, la finalul reuniunii Comandamentul
Codirlașu (CFA România): România este departe de a visa să fie un hub energetic
România este departe de a visa să fie un hub energetic, însă energia reprezintă unul dintre domeniile în care se justifică alocarea de fonduri publice și private, a declarat miercuri președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Deci zonele unde chiar se justifică alocarea de bani, fie că sunt publici, fie că sunt pr
România și Lituania consolidează dialogul și cooperarea în domeniul agriculturii
Combaterea practicilor comerciale neloiale, facilitarea accesului fermierilor la creditare, inclusiv prin mecanisme de finanțare prin sistemul bancar, precum și identificarea unor instrumente eficiente de gestionare a riscurilor generate de schimbările climatice au fost teme discutate de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, și viceministrul lit
INS: Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu
Barbu: În mai puțin de o lună de la demararea campaniei de plăți, au fost autorizate la plată 1,06 miliarde de euro
Peste un miliard de euro din fonduri europene și naționale au fost autorizați la plată în mai puțin de o lună de la demararea Campaniei de plăți în avans aferente anului 2026, a notat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pe pagina sa de
Consilierul de conturi Sorin Lazăr a preluat atribuțiile de președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr a preluat atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou conducător al instituției, în baza unei hotărâri adoptate marți de Parlament, potrivit unui comunicat al instituției. 'Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și












