STB a emis 796 de preavize de concediere; compania are datorii de peste 3 miliarde de lei (administrator judiciar)
Societatea de Transport București (STB) a emis miercuri 796 de preavize de concediere și va desființa alte 919 posturi vacante, în cadrul unui proces de reorganizare, în condițiile în care compania înregistrează datorii de peste 3 miliarde de lei, a anunțat Remus Borza, reprezentantul consorțiului de administratori judiciari.
'Azi, 11 noiembrie 2026, am comunicat un număr de 796 de preavize de concediere, corelativ cu desființarea unui număr echivalent de posturi din organigrama STB. Prin noua organigramă, se desființează și un număr de 919 posturi vacante, astfel încât numărul de posturi ce vor rămâne după încheierea acestui proces de reorganizare să fie 8.428', a declarat Remus Borza, reprezentantul consorțiului de administratori judiciari format din Euro Insol, Ceres Insolv și Turmac Insolvency, într-un comunicat.
Acesta a atras atenția asupra situației financiare dificile a companiei și a riscului de faliment în absența unor măsuri de reducere a cheltuielilor.
'Societatea de Transport București S.A. traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, caracterizată de un volum foarte mare al datoriilor de peste 3 miliarde lei, o pierdere la 10 luni de 765 milioane lei și o trezorerie netă negativă de 67 milioane lei. Fără o optimizare a costurilor cu forța de muncă, care în prezent presupune un efort financiar de 1,2 miliarde lei anual, reprezentând 70% din total venituri, STB riscă falimentul', a avertizat Borza.
Potrivit acestuia, concedierile colective vizează desființarea unor posturi considerate redundante, precum și reducerea numărului de angajați din anumite categorii profesionale.
'Concedierea colectivă urmărește desființarea unor posturi ce corespund unor meserii redundante. Astfel, se desființează 24 de posturi de curier, 12 posturi de fochist din 88, 17 posturi de statistician, 4 posturi de legător manual, 44 de posturi de operator introducere validare date (studii medii) din 145, 13 posturi referent (studii medii). Concedierea vizează și reducerea unor posturi aferente unor meserii excesiv reprezentate în organigramă față de nevoile reale ale Societății. Astfel, se desființează 58 posturi de casier din 374, 28 posturi de economist și contabil din 293, 37 posturi de sudor din 138, 69 posturi de lăcătuș mecanic din 442, 10 posturi de electrician întreținere din 166, 16 posturi de mecanic auto din 290, 23 de posturi de repartizor, 7 posturi de consilier juridic din 40, 30 posturi referent de specialitate din 109', a explicat acesta.
Reorganizarea include și concedierea unor conducători de autobuze și troleibuze, precum și a unor vatmani.
'Totodată, reorganizarea vizează și concedierea unor conducători auto sau vatmani, care au avut abateri disciplinare, sunt cercetați penal pentru furt de combustibil, au certificat de inaptitudine, au fost depistați sub influența alcoolului, au abuzat de concedii medicale fără a avea un diagnostic medical real, timp în care prestau activități pentru terți (agenții de turism, companii de transport persoane). Astfel, s-au emis: 120 preavize de concediere pentru conducători autobuze și troleibuze din 3.508 și 50 preavize de concediere pentru vatmani din 850 de posturi', a precizat Borza.
El a susținut că disponibilizarea celor 170 de conducători auto și vatmani nu va afecta programul de transport.
'STB pune în circulație în fiecare zi în jur de 1.250 de autobuze, troleibuze și tramvaie, ce sunt deservite de un număr de 4.358 de conducători auto și vatmani! Rezultă că disponibilizarea unui număr de 170 de conducători auto și vatmani nu afectează programul de transport. Prin măsurile de digitalizare și eficientizare a activității pe care le implementăm în acest moment, vom crește frecvența vehiculelor în trafic, cu precădere în orele de vârf, vom reduce timpii de așteptare în stații și vom crește gradul de confort și siguranță a călătorilor', a afirmat reprezentantul consorțiului de administratori judiciari.
În ceea ce privește angajații disponibilizați, aceștia vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechime.
'Salariații concediați vor primii salarii compensatorii între 20.000 și 40.000 lei, în funcție de vechime. Sindicatul reprezentativ din STB a fost permanent consultat pe parcursul acestui proces de restructurare. Mulțumesc tuturor salariaților, care cu onestitate prestează un serviciu public esențial pentru bucureșteni!', a mai declarat Borza.
Acesta a transmis că procesul de reorganizare a companiei va continua.
'Reiterez încă o dată avertismentul pe care l-am lansat public încă din 9 septembrie 2026: toleranță zero pentru lene, hoție și prostie. Curățenia în STB va continua!', a adăugat Remus Borza.
Tribunalul București a admis, la începutul lunii septembrie, cererea de intrare în insolvență a Societății de Transport București (STB), fiind desemnat ca administrator judiciar provizoriu un consorțiu format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, cu o remunerație de 10.000 lei din averea STB.
La mijlocul lunii iulie, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, declara că STB are datorii de peste 1,6 miliarde de lei și considera că societatea de transport se află 'într-o stare de insolvență nedeclarată'. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INHGA: Cod galben de viituri pe râuri din opt județe, de joi dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 noiembrie, ora 6:00 - 13 noiembrie, ora 12:00, având în vedere situația hidro-meteorologică actu
Nazare: Ne aflăm abia la jumătatea drumului de consolidare; ce urmează e mai greu decât ce am parcurs până acum
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este mult mai dificilă, pentru că toleranța populației este din ce în ce mai mică față de noi măsuri de ajustare a deficitului bugetar, ca atare, ceea ce urmează e mai greu decât ce am parcurs până acum, a declarat, miercuri, ministrul Fina
Nica (ANAF): Toți contribuabilii vor fi clasificați în funcție de riscul fiscal până la sfârșitul anului 2027
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își propune ca, până la sfârșitul anului 2027, să clasifice toți contribuabilii administrați în funcție de riscul fiscal, în trei categorii - risc mic, mediu și ridicat -, urmând ca tratamentul aplicat acestora să fie diferențiat în funcție de comportamentul fiscal, a anunțat miercuri
Nuclearelectrica: Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va fi reconectată, joi, la Sistemul Energetic Național (SEN), a anunțat Societatea Națională (SN) Nuclearelectrica, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finaliză
Negrescu: 2027 nu va fi un an al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul
Anul 2027 nu va fi unul al relaxării, ci al doilea an de austeritate, probabil mai dureros decât primul, în condițiile în care România va trebui să continue reducerea deficitului bugetar și să implementeze reforme structurale, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'Urmează partea grea, reformele structurale, pe care niciu
AFIR anunță că s-au epuizat fondurile pentru exploatațiile tinerilor fermieri
Fondurile alocate prin intervenția DR-12 'Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani' pentru componenta alte sectoare au fost epuizate integral înainte de data limită a sesiunii, de 2 decembrie 2026, ca urmare a cererilor de finanțare depuse on-line la Agenția pentru F
Gastronomia multietnică a Dobrogei, promovată în meniuri speciale în perioada 14-23 noiembrie
Patronatul RESTO Constanța lansează cea de-a treia ediție a programului 'Meniul RESTO de 50 de lei', dedicată sărbătoririi Zilelor Dobrogei, în perioada 14-23 noiembrie 2026. Programul își propune să promoveze gastronomia dobrogeană, să stimuleze consumul în locațiile HoReCa și să transforme diversitatea culinară a regiunii într
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 131,91 milioane de lei (24,68 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,55%, până la
Răzvan Popescu: 2027 va însemna tranziția companiei Romgaz de la producător tradițional de gaze la o companie energetică integrată
Anul 2027 va însemna tranziția Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural la un grup energetic integrat, care nu numai că va asigura securitatea energetică a României, ci și securitatea alimentară, prin Azomureș, a declarat, marți, Răzvan Popescu, CEO al companiei, la o conferință pe teme energetice. ''2027 &icir
Costreie: Școala trebuie să devină relevantă și să îi învețe pe copii să gândească, nu doar să acumuleze informații
Școala românească trebuie să devină mai relevantă pentru viața de zi cu zi, iar modelul educațional trebuie schimbat astfel încât elevii să învețe să gândească și să înțeleagă informațiile, nu doar să le acumuleze, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, la evenimentul de lansare a cercetării ''
ANRE a retras licența de furnizare a energiei electrice a IBN Energy; nu este afectat niciun consumator
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a retras licența de furnizare a energiei electrice a societății IBN Energy SRL, după ce a constatat încălcări repetate ale obligațiilor legale și de licență, inclusiv neconstituirea unei garanții financiare de peste 3,5 milioane de lei. ''Comitetul de reglementare
Neel (FPE): Anul viitor vom avea o nouă provocare - interzicerea gazului rusesc; trebuie să aducem mai multă capacitate în piață
Interzicerea importurilor de gaze rusești din 2027 va reprezenta o nouă provocare, ce va avea un impact semnificativ asupra acestei regiuni, și, deși pentru producătorii români poate fi o veste bună, aceștia trebuie să accelereze dezvoltarea pentru a aduce mai multă capacitate pe piață, a declarat, marți, Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energie
Pîrcălăbescu (Romarm): Primele 10 luni au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare
Primele zece luni ale anului au fost un dezastru pentru 99% din companiile românești din industria de apărare, pentru că nu au avut comenzi și nicio perspectivă, a declarat, marți, Răzvan Pîrcălăbescu, director general la companiei Romarm, la un eveniment de specialitate. ''Discutăm astăzi despre bilanțul industriei naționa
Chiriac/ CONAF: România nu are un deficit de capital uman feminin, are un deficit de conversie; se corectează prin arhitectura instituțională
Peste 1,3 milioane de femei din România sunt înregistrate cu statut ocupațional casnic, iar rata de ocupare a femeilor cu vârste între 20 și 64 de ani este de 59,5%, comparativ cu media europeană de 71,3%, potrivit cercetării ''România nevalorificată'', prezentată marți de președinta Confederației Naționale pentru Antrepr






