logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

CES a avizat nefavorabil proiectul de OUG privind introducerea de noi taxe mai devreme de 6 luni de la publicarea în MO

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Economic şi Social (CES) a avizat nefavorabil proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, ce prevede ca introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente precum şi eliminarea unor facilităţi să se poată aplica într-un termen mai scurt de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în situaţii de deficit excesiv.

Reprezentanţii CES susţin că în contextul repercusiunilor pe care le va genera, nu este oportună promovarea unei astfel de măsuri prin intermediul ordonanţei de urgenţă.

"În temeiul art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în şedinţa din data de 20.09.2023, desfăşurată online, conform prevederilor Hotărârii Plenului nr.86/17.05.2022, avizează NEFAVORABIL prezentul proiect de act normativ, cu următoarea motivare:
prevederea unui termen de intrare în vigoare mai mic de 15 zile, prevăzut de Codul Fiscal ca termen minim de intrare în vigoare pentru ordonanţe de modificare a Codului Fiscal, contravine principiului legalităţii şi riscă să ducă la declararea ca neconstituţională cel puţin a articolului 2 al proiectului de ordonanţă de urgenţă", se arată în răspunsul CES transmis joi la solicitarea AGERPRES.

De asemenea, CES precizează că măsura propusă produce impredictibilitate în domeniul legislaţiei fiscale şi, implicit, în activitatea persoanelor fizice şi juridice vizate de noile prevederi fiscale, cu aplicabilitate imediată, în condiţiile unor proiecte personale şi planuri de afaceri aflate în derulare, transformând, practic, o excepţie în normă.

Altă motivare transmisă de CES vizează faptul că în nota de fundamentare se invocă reducerea termenului de aplicare a modificărilor fiscale la mai puţin de 6 luni, iar în cuprinsul proiectului de ordonanţă de urgenţă se introduce prevederea referitoare la aplicarea imediată, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

"Întrucât această modificare nu este una provizorie raportată la situaţii excepţionale, ea va rămâne cu titlu permanent, dând posibilitatea modificărilor de taxe, impozite şi facilitaţi fiscale la discreţia guvernanţilor, fără a se ţine cont de necesităţile reale ale cetăţenilor şi ale mediului de afaceri; proiectul de act normativ propune o singură soluţie la problema existentă în economie, or, ar fi benefic să se identifice soluţii alternative, chiar soluţii mixte în această situaţie, luând în considerare şi diminuarea de cheltuieli, nu doar creşterea taxelor şi a impozitelor (creşterea presiunii fiscale)", se mai arată în răspunsul transmis de CES.

În acest context, CES transmite că în contextul repercusiunilor pe care le va genera, nu este oportună promovarea unei astfel de măsuri prin intermediul ordonanţei de urgenţă, fiind imperios necesară consultarea prealabilă a mediului de afaceri şi a tuturor factorilor implicaţi.

Ministerul Finanţelor a propus ca anumite măsuri fiscale ce vizează introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente precum şi eliminarea unor facilităţi să se poată aplica într-un termen mai scurt de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în situaţii extraordinare de deficit bugetar.

Un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de instituţie propune "introducerea unei excepţii de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situaţii extraordinare de deficit bugetar, să poată fi efectuate modificări şi/sau completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Potrivit Ministerului Finanţelor, pentru a rezolva problema de deficit bugetar, dar şi de sustenabilitate a finanţelor publice precum şi pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR şi Politica de Coeziune sau de creştere a costului finanţărilor pentru refinanţarea datoriei publice, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar, sunt necesare măsuri care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României prin administrarea eficientă a veniturilor publice.

Instituţia subliniază că în lipsa unor măsuri fiscal bugetare atât pentru gestionarea eficientă a veniturilor bugetare, cât şi pentru eficienţa utilizării fondurilor alocate finanţării cheltuielilor publice, nivelul prognozat al deficitului bugetar este de aproximativ 6,84% din PIB, ceea ce în valoare absolută reprezintă 109,44 miliarde lei cu consecinţe imediate asupra creşterii costurilor finanţării deficitului bugetar dar şi asupra fondurilor alocate pentru investiţii în cadrul Politicii de Coeziune cu un buget alocat de 46 miliarde euro, cât şi asupra fondurilor alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu un buget alocat de 29,33 miliarde euro.

România se află în procedura de deficit excesiv, în condiţiile în care a înregistrat un deficit bugetar de 4,4% din PIB în anul 2019, ceea ce a dus la iniţierea propunerii Comisiei Europene (CE) din martie 2020, înainte de activarea clauzei generale derogatorii la nivelul UE.

Conform recomandării formulate de CE şi adoptată de Consiliu în data de 18 iunie 2021, România trebuie să pună capăt situaţiei de deficit excesiv până cel târziu în 2024, ţintele de deficit ESA stabilite de Consiliu fiind de 4,4% din PIB pentru 2023 şi 2,9% din PIB pentru 2024, precizează sursa citată.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 31-01-2025 17:44

Transelectrica a înregistrat la Registrul Comerțului compania care va implementa proiectul Coridorul Verde

Compania de stat Transelectrica a informat vineri că a înregistrat la Registrul Comerțului societatea Joint Venture GECO Power Company - Green Energy Corridor Power Company, societate cu răspundere limitată, cu sediul în România, care va implementa proiectul Coridorul Verde. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe Bursa

Economic 31-01-2025 16:36

Hidroelectrica: O eroare tehnică a cauzat încălcarea securității datelor personale a 69 de clienți; a fost remediată prompt

O eroare tehnică a făcut ca securitatea datelor personale a 69 de utilizatori dintre cei peste 500.000 de clienți Hidroelectrica să fie încălcată, în timpul procesului de migrare către aplicația iHidro, precizează compania, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES. 'În urma publicării articolului privin

Economic 31-01-2025 16:15

MIPE: Investiții europene de peste 849 milioane euro pentru comunitățile vulnerabile și pentru elevi

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a deschis trei apeluri de proiecte ce vor finanța extinderea serviciilor sociale în comunitățile rurale defavorizate, îmbunătățirea calității învățământului contribuind la reducerea disparităților sociale și educaționale, a anunțat, vineri, instituția. Fondurile europene vor fi asi

Economic 31-01-2025 15:44

VIDEO Boloș: Urmează să definitivăm cu Comisia modalitatea pentru a înainta în îndeplinirea jalonului privind guvernanța corporativă la Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz

Modalitatea în care se va înainta în ceea ce privește jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență privind guvernanța corporativă la companiile din sectorul energetic va fi definitivată cu Comisia Europeană, cu ocazia unei vizite pe care reprezentanții acesteia o vor efectua în perioada 10-14 februarie, a declarat, într-un inte

Economic 31-01-2025 15:08

Vameșii ieșeni și suceveni au confiscat diverse articole sportive în valoare de 910.000 lei

Vameșii ieșeni și suceveni au confiscat diverse articole sportive în valoare de 910.000 lei, în urma unui control asupra unui camion, informează vineri Autoritatea Vamală Română (AVR), într-un comunicat. Astfel, inspectorii vamali de la Serviciul Echipe Mobile Iași și Suceava, ca urmare a unor suspiciuni cu privire la p

Economic 31-01-2025 14:49

VIDEO Boloș: Am luat măsura de reducere cu 5% a cheltuielilor de personal; aici, periclitarea unei anumite funcții înseamnă riscul de suspendare a fondurilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a luat măsura privind reducerea cu 5% a cheltuielilor de personal, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a precizat că în ceea ce privește o posibilă restructurare se va face o analiză, însă o decizie în acest sens treb

Economic 31-01-2025 14:30

Tanczos Barna: Bugetul asigură plata salariilor și pensiilor și îi ajută pe cei vulnerabili

Cu alocări record, de 150 miliarde de lei pentru investiții, și reducerea deficitului la 7% din PIB, România are un buget care asigură plata salariilor și pensiilor, îi ajută pe cei vulnerabili și oferă fondurile necesare pentru dezvoltarea economiei și comunităților locale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, într-o postare pe Fa

Economic 31-01-2025 14:24

VIDEO Marcel Boloș: Anul acesta vom da două vouchere pentru alimente și două pachete de alimente

Voucherele pentru alimente pentru persoanele vulnerabile vor fi acordate și în 2025, dar va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, de la două luni la trei luni, adică se vor acorda două vouchere, de 250 de lei fiecare, și două pachete de alimente, de 125 de lei, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Economic 31-01-2025 14:12

Leul s-a depreciat în fața euro și a dolarului; aurul, la o nouă valoare-record, de 430,9 lei

Moneda națională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, până la un curs de 4,9767 lei, în creștere cu 0,06 bani (+0,01%) față de cotația precedentă, de 4,9761 lei, conform Băncii Naționale a României (BNR). De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,7959 lei, mai mult c

Economic 31-01-2025 14:10

Spătaru: Ceea ce se întâmplă în industria apei este un exemplu că banii europeni au fost investiți acolo unde trebuie

Ceea ce se întâmplă în industria apei este un exemplu că banii europeni au fost folosiți acolo unde trebuie și este foarte important să avem foarte multe localități cu proiecte de apă și canalizare și din ce în ce mai mulți bani în acest sector, a declarat, joi seara, Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Min

Economic 31-01-2025 13:49

ONRC: 7.274 de firme și PFA au intrat în insolvență în 2024

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 7.274, în creștere cu 9,38% față de 2023, când au fost înregistrate 6.650 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe firme și

Economic 31-01-2025 13:19

VIDEO INTERVIU/Boloș:Dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3 riscăm să pierdem 1,76 miliarde euro

România riscă să piardă 1,76 miliarde euro dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, ceea ce înseamnă că va rămâne cu 'o brumă de bani', în contextul în care valoarea netă a întregii cereri este de două miliarde de euro, a declarat,

Economic 31-01-2025 12:15

Opt din zece beneficiari ai tichetelor de masă au o stabilitate financiară îmbunătățită (studiu)

Peste trei sferturi dintre utilizatorii tichetelor de masă (78%) raportează o stabilitate financiară îmbunătățită, în timp ce 63% dintre beneficiarii tichetelor sociale declară o reducere a stresului financiar, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat vineri. Potrivit cercetării YouGov Shopper Intelligence, ambele ti

Economic 31-01-2025 12:13

Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe echitate, sustenabilitate și performanță (studiu)

Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe trei componente esențiale: echitate, sustenabilitate și performanță, în condițiile în care estimările arăta că România, similar cu restul Uniunii Europene, va avea o populație mai puțin numeroasă și mai în vârstă în viitor, arată un studiu lansat de Asociaț

Economic 31-01-2025 10:31

ANOFM: 182 de locuri de muncă în UE prin intermediul EURES România

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 182 de locuri de muncă, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Locurile de muncă sunt în: Germania - 50 de posturi (sudor MAG, electrician, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, operator stivuitor, muncitor în producție); Ita