VIDEO Petre Daea, despre criza cerealelor: Am devenit inamicul numărul unu, dar salvatorul situaţiei

Mijloacele de transport din Ucraina care tranzitează România vor fi sigilate la intrarea în ţară, chiar dacă acestea poartă deja un sigiliu, pentru a putea fi urmărite prin sistem şi confirmate la destinaţie, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la finalul discuţiilor cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski.
El a precizat că au fost făcute lucruri importante în privinţa tranzitului de produse din Ucraina cu toţi specialiştii implicaţi, întrucât în această situaţie nu este responsabil doar ministrul Agriculturii, deşi a devenit "inamicul numărul unu, dar salvatorul situaţiei".
"În privinţa tranzitului am socotit a face câteva lucruri, zic eu extrem de importante şi pe care le-am lucrat ieri cu specialiştii. Astăzi se validează prin semnăturile miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu, întrucât nu ministrul Agriculturii este responsabilul tuturor măsurilor care se impun în acest domeniu. Asta nu este o scuză ci un exemplu de implicare a ministrului Agriculturii în situaţii deosebite când are ţara, că am văzut că am devenit inamicul numărul unu, dar salvatorul situaţiei. În poziţia a 2-a mă aflu tot timpul, indiferent unde şi cât e de greu. Şi cu privire la transport am stabilit aşa: să punem un sigiliu, chiar dacă are sigiliu, mijlocului de transport, fie el feroviar, rutier şi dacă este posibil şi la barje să se procedeze la fel. Sigiliul respectiv pus peste sau alături de sigiliu care există este siguranţa noastră că îl putem urmări şi va fi urmărit prin sistem şi confirmat la destinaţie că a ajuns sub un sigiliu neviolat. Pe elementele de detaliu care sunt de control, pe rutier, trebuie văzut despre ce este vorba de către celelalte instituţii ale statului, ale Ministerului Administraţie şi Internelor, vă vom da acel material, acele măsuri sub semnătura miniştrilor, în aşa fel încât să fie cunoscute", a subliniat Petre Daea.
Oficialul de la Agricultură a precizat că România a luat măsuri şi în privinţa importurilor de cereale din Ucraina pe care omologul său le-a apreciat ca fiind "normale, corecte şi în consonanţă cu legislaţia europeană", respectiv prelevarea de probe în vamă, nu doar la destinaţie.
"În condiţiile în care România a rămas singura poartă de intrare pentru import, mă aştept şi ne aşteptăm ca să apară în România din dorinţa de a prelua produsele din Ucraina o cantitate mai mare ca până acum. Deci o situaţie mai dificilă pentru ţară, în condiţiile în care ceilalţi şi-au închis graniţele. Semnalul pe care l-a avut Slovacia cu privire la identificarea într-un lot de 1.500 tone de grâu a unei depăşiri a pesticidelor a fost un semnal de alertă pe care trebuie să îl procesăm ca atare. Astfel, în privinţa importului, am luat următoarele măsuri pe care le-am comunicat, iar Mikola le-a apreciat ca fiind normale, corecte, în consonanţă atenţie cu legislaţia europeană şi nu altfel, şi anume: să prelevăm probe în vamă. Aici sunt două aspecte: sunt birouri vamale în ţară şi acolo şi la frontieră. Pentru nevoia de a păstra fluidizarea traficului în aşa fel încât să facem două lucruri bune: să nu aglomerăm intrările în graniţă, dar să ne şi asigurăm că produsul respectiv este în regulă, până acum am procedat la determinarea sau la prelevarea de probe la destinaţia produsului. De data aceasta am considerat că este corect aşa. Aceasta este măsura pe care am luat-o privind produsele care se importă. Atunci când comisia va hotărî să se oprească importul, lucrurile acestea se subînţeleg că vor dispărea, întrucât nu mai este cazul la produsele respective. Evident că sunt o serie întreagă de produse care intră, vom vedea decizia şi aşteptăm", a explicat Petre Daea .
Nu în ultimul rând, cei doi miniştri au convenit să comunice săptămânal asupra cantităţilor de produse de import şi a celor ieşite în tranzit pentru a nu exista interpretări pe cifre.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
"Am stabilit împreună cu Mikola să avem o comunicare săptămânală asupra cantităţilor de produse ieşite în tranzit, ca şi de altminteri şi de import, pentru a avea toate datele din toate părţile. Asta nu înseamnă că nu le-am avut până acum, dar să ne asigurăm că există această exactitate a datelor şi nu începem să interpretăm fiecare pe cifra care ne convine. Această comunicare o vom face în fiecare zi de luni cu datele la zi, de la începutul anului până la zi, şi apoi în fiecare săptămână cu datele pentru tranzit şi cât va fi import. O să dăm lămuriri şi elemente suplimentare, dar am socotit necesar să aşteptăm până în data de 25 (aprilie n.r.) să vedem ce hotărâre ia Comisia, după care ne vom întâlni din nou pentru a ne stabili o regulă, pe o durată lungă de timp, întrucât România şi Ucraina sunt ţări mari producătoare de cereale, au în apropiere soluţia, care este marea. N-avem de unde să ştim ce se întâmplă în continuare din punct de vedere militar, dar trebuie să ştim ce ne trebuie din punct de vedere alimentar", a subliniat Petre Daea.
Săptămâna viitoare, omologul ucrainean va veni din nou în România pentru o nouă rundă de discuţii pe acest subiect, a mai spus ministrul Agriculturii, care şi-a încheiat discursul cu o serie de mulţumiri şi urări de bun venit ministrului Mikola Solski.
"Şi săptămâna viitoare ne vom întâlni, vine Mikola tot aici. Eu îi mulţumesc şi vreau să apreciez dialogul de astăzi. Mikola, ai păşit pragul la prieteni prin privirile umezite de lacrimile durerii, ceea ce ne-a determinat să cântărim atent, exact, echilibrat, liniştit şi sigur un drum al colaborării, nu-i de azi pe mâine, e un drum al colaborării noastre. Acestea au fost elementele convenite împreună şi pe care am considerat să vi le transmit. Mikola a fost de acord să participe la această conferinţă de presă. Abia te-ai obişnuit, Mikola, data viitoare vom avea tot atât de multă presă, dacă nu şi mai multă. Dorinţa de a cunoaşte a presei este nelimitată, interpretarea este diferită, însă să rămână abordarea noastră comună, asta contează. Îţi mulţumesc Nicola, bine ai venit în România şi abia aştept să ne revedem. Eu plec la Bruxelles şi îţi comunic ce-am decis acolo şi vom fi tot timpul alături în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Nu-i uşor. Unii fug la greu, alţii rămân. E bine că nu fug toţi", i-a transmis Petre Daea omologului său.
La rândul său, Mikola Solski a mulţumit ministrului pentru " dialogul sincer şi constructiv" , iar poporului român pentru "susţinerea sinceră" pe care a simţit-o în ultimii doi ani.
"Situaţia în care ne aflăm acum necesită nişte hotărâri foarte rapide. Noi înţelegem că aceste hotărâri trebuie să fie confortabile pentru fermierii români şi pentru toată societatea românească. Săptămâna viitoare aşteptăm hotărârea Comisiei Europene şi cum deja a menţionat domnul ministru, noi vom avea încă o întâlnire. Şi mulţumesc sincer domnului ministru pentru înţelegere şi pentru răbdare. Este clar că nici noi, nici voi, nu am fost iniţiatorii acestei situaţii, pe care a provocat-o doar agresiunea Rusiei, dar noi trebuie să ajungem la o hotărâre. Încă o dată mulţumesc domnului ministru şi tuturor le mulţumesc pentru posibilitatea de a avea o discuţie în continuare şi de a găsi o soluţie", a concluzionat ministrul Agriculturii din Ucraina, Mikola Solski. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Frăsineanu: O primă formă a metodologiei de creare a centurilor verzi ar trebui să fie gata până la finele anului
O primă formă a metodologiei prin care se stabilește modul de creare a centurilor verzi din jurul Bucureștiului și al celorlalte orașe din România ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2025, a afirmat, luni, la un eveniment de specialitate, Mihaela Frăsineanu, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'To
Codirlașu: Principalul risc pe termen scurt pentru economia României este riscul de retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor
Principalul risc pe termen scurt pentru economia României, în contextul deficitelor gemene nesustenabile, este riscul de retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor (junk), este de părere președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'În contextul deficitelor gemene nesustenabile, principalu
INS: Populația României, în funcție de domiciliu, era de 21,739 de milioane de persoane, la 1 ianuarie 2025
Populația României, calculată în funcție de domiciliu, a ajuns în data de 1 ianuarie 2025 la 21,739 milioane de persoane, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni. Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, popula
Negrescu: România are toate argumentele pentru a deveni avocatul pădurilor europene
România are toate argumentele pentru a deveni avocatul pădurilor europene, deoarece avem comunități și organizații implicate, dar și un sistem public cât de cât creionat, a afirmat, luni, la un eveniment de specialitate, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. 'Pădurile sunt o resursă naturală, sunt un e
INS: Managerii estimează că vor fi scumpiri în toate domeniile de activitate ale economiei, în următoarele trei luni
Managerii români estimează, pentru perioada aprilie - iunie 2025, o creștere moderată a activității economice în industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii, precum și o majorare a prețurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Hulea (WWF-România): Pădurile contribuie cu 520 de miliarde de euro, anual, la economia Europei
Pădurile acoperă 43% din teritoriul Europei și contribuie cu 520 de miliarde de euro, anual, la economiile statelor din Uniunea Europeană, a declarat, luni, la un eveniment de specialitate, directorul general al WWF-România, Orieta Hulea. 'Astăzi, ne reunim (la conferința 'Pădurea în inima viitoarelor investiții verzi ale E
Conferință despre păduri și investițiile verzi în Europa, organizată luni la Academia Română
Un consorțiu format din instituții academice, organizații nonguvernamentale și asociații profesionale din sectorul forestier organizează, luni, conferința de specialitate cu tema 'Pădurile - pilon central al viitorului investițiilor verzi în Europa'. Evenimentul, organizat în Sala de Conferințe a Academiei Române din
Anghel (ANPC): Micii și berea trebuie cumpărate doar din locuri autorizate; atenție la aspectul produselor
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să acorde o atenție deosebită la aspectul produselor din carne tocată și la cel al berii, dar să verifice și modul de etichetare al acestor produse, având în vedere că în această perioadă românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu tradiț
Arieratele bugetului general consolidat au crescut ușor în februarie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 0,1%, în februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, la 557,2 milioane de lei, de la 556,7 milioane de lei în ianuarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 18,4%, de la 185 milioane l
Report de peste 3,41 milioane de euro la Joker și de 2,78 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,41 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,78 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile de joi, 24
ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere
Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo
Ministrul Finanțelor: Execuția bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern și extern
Execuția bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern și extern, precum și primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Reducerea cheltuielilor și creșterea investițiilor în economie trebuie continuate. Execuția b
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,2
Marcel Boloș și comisarul european Piotr Serafin au vizitat proiecte implementate din fonduri europene la Oradea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, au vizitat proiecte de succes implementate din fonduri europene la Oradea, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. 'Salutăm inițiativa domnului comisar Serafin de a vizita statele membre pent