Numărul locurilor de muncă vacante a crescut la peste 45.000, în 2022 (INS)

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a fost de 45.100, în 2022, în creştere cu 2.400 faţă de anul anterior, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
Rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost 0,90%, în creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de anul precedent.
Conform INS, în anul 2022, cele mai mari rate medii anuale ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,76%), în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,59%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,50%).
În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape o pătrime din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante (11.100 locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 1,02%.
Sectorul bugetar a deţinut 23% din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţie publică (4.800 locuri vacante), urmate de sănătate şi asistenţă socială (4.200 locuri vacante), respectiv învăţământ (1.400 locuri vacante).
La polul opus, cele mai mici valori ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (0,25%), respectiv în industria extractivă (0,27%).
Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai scăzute valori în tranzacţii imobiliare, alte activităţi de servicii şi industria extractivă (100 locuri de muncă vacante pentru fiecare în parte).
Faţă de anul anterior, în majoritatea activităţilor economiei naţionale s-au înregistrat creşteri ale celor doi indicatori. Astfel, cele mai semnificative creşteri ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (+0,47 puncte procentuale), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+0,43 puncte procentuale).
În ceea ce priveşte numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri s-au observat în industria prelucrătoare (+1.800 locuri vacante), urmate de activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, respectiv transport şi depozitare (+700 locuri vacante pentru fiecare în parte).
La polul opus, cele mai semnificative scăderi, atât în ceea ce priveşte rata medie anuală, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială (-0,50 puncte procentuale, respectiv -1.700 locuri vacante), respectiv în administraţie publică (-0,26 puncte procentuale, respectiv -800 locuri vacante).
În anul 2022, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori prin intermediul ratei medii anuale s-a evidenţiat în rândul ocupaţiilor de funcţionari administrativi - grupa majoră 4 (1,19%), urmate de ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (1,16%).
În ceea ce priveşte numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai mari valori s-au observat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (13.300 locuri vacante), respectiv în ocupaţiile elementare - grupa majoră 9 (6.400 locuri vacante).
La polul opus, cu cea mai redusă disponibilitate a cererii de forţă de muncă salariată, atât în ceea ce priveşte rata medie anuală, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au regăsit ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (0,43%, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori - grupa majoră 1 (0,47%, respectiv 1.700 locuri vacante).
Comparativ cu anul 2021, cele mai mari creşteri ale ratei medii anuale au fost în ocupaţiile de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de
maşini şi echipamente - grupa majoră 8 (+0,16 puncte procentuale), urmate de cele de funcţionari administrativi - grupa majoră 4 (+0,09 puncte procentuale).
Relativ la numărul mediu anual al locurilor de muncă cele mai relevante creşteri s-au regăsit în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2, respectiv de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente - grupa majoră 8 (+800 locuri vacante pentru fiecare în parte).
La polul opus, în ceea ce priveşte rata medie anuală, diminuări mai relevante s-au observat în rândul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (-0,07 puncte procentuale) şi de lucrători în domeniul serviciilor - grupa majoră 5 (-0,05 puncte procentuale), această din urmă grupă majoră de ocupaţii cunoscând şi cea mai semnificativă scădere a numărului mediu anual al locurilor de muncă (200 locuri de muncă vacante).
În anul 2022, cele mai ridicate valori ale ratei medii anuale s-au înregistrat în regiunea Bucureşti -Ilfov (1,30%), urmată de regiunile Vest (1,09%), Nord-Vest (0,87%) şi Sud-Est (0,86%). În profil teritorial, angajatorii au prezentat cea mai semnificativă cerere de forţă de muncă salariată exprimată prin intermediul numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante în regiunea Bucureşti-Ilfov (15.300 locuri vacante), care a reprezentat circa o treime din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante din întreaga ţară.
Regiunile Nord-Vest (6.000 locuri vacante), respectiv Vest (5.200 locuri vacante) au însumat aproape o pătrime din numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante de la nivelul întregii ţări.
La polul opus, atât în ceea ce priveşte rata medie anuală, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai scăzute valori s-au regăsit în regiunea Sud-Vest Oltenia (0,48%, respectiv 1.900 locuri vacante), urmată de regiunea Sud-Muntenia (0,64%, respectiv 3.600 locuri vacante).
Comparativ cu anul precedent, rata medie anuală a înregistrat creşteri în regiunea Sud-Est, respectiv în regiunea Sud-Vest Oltenia (+0,11 puncte procentuale pentru fiecare în parte), iar în ceea ce priveşte mediu anual al locurilor de muncă vacante, creşteri relevante sau evidenţiat în regiunea Bucureşti-Ilfov (+1.300 locuri vacante), respectiv în regiunea Sud-Est (+700 locuri vacante).
La polul opus, atât în ceea ce priveşte rata medie anuală, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, scăderi mai semnificative s-au observat în regiunea Sud-Muntenia (-0,08 puncte procentuale, respectiv -400 locuri vacante), urmată de regiunea Nord-Vest (-0,05 puncte procentuale, respectiv -200 locuri vacante). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tanczos: România trebuie să ia măsuri de tip 'plasă de siguranță', de protejare a industriilor ce pot fi afectate de noile taxe vamale
Tarifele impuse de administrația Trump au creat o situație fără precedent, dar Comisia Europeană trebuie să negocieze cu SUA, în cele 90 de zile, iar România să lucreze la măsuri de tip 'plasă de siguranță' pentru industria auto și alte industrii care pot fi afectate de noile taxe vamale, a scris, sâmbătă, pe propria pagină de
Ministerul Energiei anunță un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei românești
Operatorii economici (societăți și regii autonome) din România care desfășoară activități pe teritoriul național în industriile oțelului, cimentului, petrolului și gazelor naturale, producției de energie, dar și în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedi
Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc
A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
INS: Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,7%, în 2024
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în
ANPC derulează acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici, în perioada premergătoare Paștelui
Echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt, deja, pe teren în toată țara și desfășoară acțiuni de consiliere, prevenire și control, pentru a se asigura că produsele ce vor ajunge pe masa românilor, de sărbătorile pascale, sunt sigure pentru consum, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de
Bursa de Valori București a închis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a atins 46,44 milioane lei (9,33 milioane euro). Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile BRD - Groupe Societe Generale - 7,09 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania - 7,04 milioane de lei, și
Operatori economici care comercializează preparate și conserve din pește, amendați de ANPC cu 1,31 milioane de lei
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate și conserve din pește și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1,31 milioane de lei, iar în cazul a opt societăți a fost dispusă oprirea temporară de prestare de servicii din cauza deficiențelor constatate, informează un co
CONAF, dezacord față de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) își exprimă profunda îngrijorare și dezacordul față de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în condițiile în care noua formulare a textului de lege condiționează aplicarea cotei minime de gen în com
Antreprenorul român Spedition UMB va construi lotul 2 al autostrăzii Pașcani - Suceava
Spedition UMB va construi lotul 2 Roșcani - Suceava, în lungime de 29 de kilometri, al autostrăzii Pașcani - Suceava (A7), a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare pe pagina sa de socializare. 'Antreprenorul român (Spedition UMB) are la
Cristea Valentin (IMM România): Autoritățile statului trebuie să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor
Legea prevenirii trebuie aplicată în cadrul controalelor efectuate de autoritățile statului, acestea trebuind să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor, susține președintele IMM România Regiunea Sud-Vest Oltenia, Cristea Valentin. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, IMM România a organizat vineri, împr
Dacă nu vom diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu (raport)
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista la ieșiri de capitaluri din țară, s-ar produce mari presiuni către deprecierea monedei naționale, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenței 'România - Zona Euro Monitor', nr. 18 din 2025 'Rel
Chirițoiu: Inițiativele din cadrul IPCEI vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare și în producția de radioizotopi medicali
Inițiativele ce se vor în cadrul Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI) vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare, în dezvoltarea lanțului valoric pentru tehnologiile SMR și AMR sau în producția de radioizotopi medicali, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chi
Burduja: Energia nucleară va salva vieți în România
Scrisoarea de sprijin pentru un proiect european în domeniul energiei nucleare, la care participă și România, a fost aprobată săptămâna aceasta în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Buduja. 'Energia nucleară va salva vie
Cosmin Marinescu: Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice
Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice, interne și externe, iar pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanțelor publice și de sustenabilitatea financiară, a declarat, vineri, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediție a For
ANSVSA: România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național
București, 11 apr /Agerpres/ - România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național, având în vedere evoluția îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).