COTAR: ASF vrea plafonarea preţurilor RCA la preţul cel mai mare de anul trecut

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită respingerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA, pe motiv că această îngheţare a preţurilor se realizează la un tarif mai mare decât cel de referinţă din prezent.
"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a transmis către Ministerul Finanţelor o solicitare de respingere în integralitate a Proiectului de Hotărâre de Guvern transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie. ASF a mai încercat odată să-i ajute pe asigurători, pretinzând că vrea plafonarea preţurilor RCA, dar a cerut-o la un tarif mai mare decât cel de referinţă de acum, după ce deja au crescut valorile poliţelor cu peste 250%, de la ieşirea de pe piaţă a City Insurance. ASF - sectorul Asigurări condus încă de acelaşi domn Cristian Roşu - nu iroseşte nicio ocazie să ne demonstreze că este o instituţie care lucrează doar în folosul companiilor de asigurări", se arată într-un comunicat al confederaţiei transportatorilor.
Potrivit sursei citate, proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede stabilirea tarifelor de primă maxime ale RCA pentru următoarele 6 luni trebuie respins în integralitate din două motive. Primul ar fi că plafonarea se realizează la tariful practicat de firmele de asigurări care vând RCA, calculat la data de 1 martie 2022, când era mai mare decât tariful de referinţă din prezent.
"De peste un an, companiile de asigurări din România vând poliţe de asigurare RCA al căror preţ depăşeşte tariful de referinţă. Tarifele practicate la data de 1 martie 2022 de către asigurătorii RCA sunt total necunoscute de către consumatori, iar raportarea la o referinţă necunoscută deschide larg poarta către eventuale abuzuri de preţ. Pe de altă parte, tarifele de referinţă pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat sunt calculate de către B.A.A.R., adică, de către cei care urmează să despăgubească daunele", semnalează COTAR.
Potrivit transportatorilor, BAAR, respectiv firmele de asigurări care vând RCA, se află într-un major conflict de interese, iar implicarea acestora în calculul costurilor pe care tot acestea trebuie să le despăgubească ilustrează perfect expresia "procuror-judecător". În niciun caz, firmele de asigurări nu pot fi obiective în calculul privind costurile de despăgubire pe care tot ele le au de achitat.
"Dacă aplicăm acest principiu, atunci, şi noi, transportatorii sau oricare alt proprietar de autovehicul din România, trebuie să avem dreptul să ne calculăm singuri preţul RCA pe care suntem de acord să îl achităm. Dacă păgubitul RCA nu îşi repară autovehiculul avariat în termen de 30 de zile de la data eliberării autorizaţiei de reparaţie, asigurătorul RCA nu îi mai decontează costurile de închiriere a unui autovehicul conform legii RCA", subliniază sursa citată.
Ministerul Finanţelor a publicat miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de HG care stabileşte practicarea, pentru o perioadă de şase luni, de către asigurătorii RCA a propriilor tarife de primă care au fost practicate la data de 1 martie 2022.
Potrivit proiectului, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima brută încasată.
În perioada aplicării prevederilor hotărârii, la despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor prevăzute, pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeaşi clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăşi tariful mediu de închiriere publicat de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Despăgubirile se acordă numai în situaţia în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
În cazul vehiculelor care nu se mai repară şi se încadrează în situaţia de dauna totală economică, despăgubirile acoperă perioada cuprinsă între data constatării avariilor şi data înaintării ofertei de despăgubire. În acest caz, valoarea despăgubirii nu poate depăşi 25% din valoarea de piaţă a vehiculului avariat.
Depăşirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite şi practicarea de către asigurătorii RCA a comisioanelor de distribuţie la un nivel mai mare decât cel prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.
Pe lângă sancţiunea contravenţională principală, în funcţie de gravitatea faptei, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară poate aplica şi sancţiuni contravenţionale complementare. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica,
editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tanczos: România trebuie să ia măsuri de tip 'plasă de siguranță', de protejare a industriilor ce pot fi afectate de noile taxe vamale
Tarifele impuse de administrația Trump au creat o situație fără precedent, dar Comisia Europeană trebuie să negocieze cu SUA, în cele 90 de zile, iar România să lucreze la măsuri de tip 'plasă de siguranță' pentru industria auto și alte industrii care pot fi afectate de noile taxe vamale, a scris, sâmbătă, pe propria pagină de
Ministerul Energiei anunță un program de 150 de milioane de euro, destinat eficientizării energetice a industriei românești
Operatorii economici (societăți și regii autonome) din România care desfășoară activități pe teritoriul național în industriile oțelului, cimentului, petrolului și gazelor naturale, producției de energie, dar și în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedi
Voican (ANAT): A lua voucherele de vacanță este o crimă economică împotriva dezvoltării; trebuie să le repunem la loc
A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Adrian Voican.
INS: Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,7%, în 2024
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, distanța medie de transport a unui pasager a fost superioară anului 2023 în
ANPC derulează acțiuni de consiliere, prevenire și control la operatorii economici, în perioada premergătoare Paștelui
Echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt, deja, pe teren în toată țara și desfășoară acțiuni de consiliere, prevenire și control, pentru a se asigura că produsele ce vor ajunge pe masa românilor, de sărbătorile pascale, sunt sigure pentru consum, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de
Bursa de Valori București a închis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a atins 46,44 milioane lei (9,33 milioane euro). Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile BRD - Groupe Societe Generale - 7,09 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania - 7,04 milioane de lei, și
Operatori economici care comercializează preparate și conserve din pește, amendați de ANPC cu 1,31 milioane de lei
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate și conserve din pește și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1,31 milioane de lei, iar în cazul a opt societăți a fost dispusă oprirea temporară de prestare de servicii din cauza deficiențelor constatate, informează un co
CONAF, dezacord față de eliminarea cotei de gen în conducerile companiilor de stat; solicită reanalizarea modificării legislative
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) își exprimă profunda îngrijorare și dezacordul față de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în condițiile în care noua formulare a textului de lege condiționează aplicarea cotei minime de gen în com
Antreprenorul român Spedition UMB va construi lotul 2 al autostrăzii Pașcani - Suceava
Spedition UMB va construi lotul 2 Roșcani - Suceava, în lungime de 29 de kilometri, al autostrăzii Pașcani - Suceava (A7), a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare pe pagina sa de socializare. 'Antreprenorul român (Spedition UMB) are la
Cristea Valentin (IMM România): Autoritățile statului trebuie să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor
Legea prevenirii trebuie aplicată în cadrul controalelor efectuate de autoritățile statului, acestea trebuind să pună pe primul loc prevenția și nu sancționarea antreprenorilor, susține președintele IMM România Regiunea Sud-Vest Oltenia, Cristea Valentin. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, IMM România a organizat vineri, împr
Dacă nu vom diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu (raport)
Dacă România nu va diminua deficitul bugetar în mod considerabil s-ar putea pierde încrederea în leu, am putea asista la ieșiri de capitaluri din țară, s-ar produce mari presiuni către deprecierea monedei naționale, se arată în introducerea Raportului de analiză a convergenței 'România - Zona Euro Monitor', nr. 18 din 2025 'Rel
Chirițoiu: Inițiativele din cadrul IPCEI vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare și în producția de radioizotopi medicali
Inițiativele ce se vor în cadrul Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI) vor atrage investiții consistente în infrastructura de cercetare, în dezvoltarea lanțului valoric pentru tehnologiile SMR și AMR sau în producția de radioizotopi medicali, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chi
Burduja: Energia nucleară va salva vieți în România
Scrisoarea de sprijin pentru un proiect european în domeniul energiei nucleare, la care participă și România, a fost aprobată săptămâna aceasta în cadrul Forumului la nivel înalt pentru Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI), a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Buduja. 'Energia nucleară va salva vie
Cosmin Marinescu: Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice
Tabloul anului 2025 aparține unui larg spectru de incertitudini și riscuri, economice și politice, interne și externe, iar pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanțelor publice și de sustenabilitatea financiară, a declarat, vineri, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediție a For
ANSVSA: România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național
București, 11 apr /Agerpres/ - România a activat mecanismele de urgență pentru protejarea sănătății animalelor și a sectorului zootehnic național, având în vedere evoluția îngrijorătoare a focarelor de febră aftoasă la nivel european, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).