Numărul maşinilor electrice cumpărate în România a depăşit 10.000 de unităţi, în 2022 (analiză)

Numărul maşinilor electrice achiziţionate în România a trecut pragul de 10.000 de unităţi, în 2022, iar înmatriculările de maşini noi au crescut cu 7%, de la an la an, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de o platformă auto online.
Conform datelor centralizate de Autovit.ro, pe piaţa maşinilor noi, volumul înmatriculărilor din România a ajuns, la finele anului trecut, la 129.328 de unităţi şi numai în prima jumătate din 2022 acest segment a avut cea mai mare creştere a înmatriculărilor la nivelul Uniunii Europene (UE), cu 58.712 de exemplare intrate pe piaţa locală, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Comparativ cu perioada pre-pandemică, piaţa auto a maşinilor noi a scăzut cu 20% faţă de 2019 (minus aproape 33.000 de unităţi).
În 2022, Dacia Logan a fost cea mai vândută maşină, următoarele din Top 5 fiind Duster, Sandero, Spring şi Ford Puma.
În ceea ce priveşte maşinile electrice, analiza Autovit.ro arată că vânzările din 2022 au fost de trei ori mai mari, iar modelul Dacia Spring a avut peste 50% din această piaţă. Astfel, per ansamblu, anul precedent se încheie cu peste 10.000 de maşini electrice vândute.
Piaţa maşinilor second-hand din import reprezintă segmentul cu cea mai mare scădere de pe piaţa auto, de 18%, până la 325.062 de unităţi, comparativ cu cele 395.759 de maşini aduse în ţară în 2021.
La capitolul reînmatriculări, în România s-au înregistrat 622.583 de astfel de operaţiuni, în scădere cu 5% faţă de datele din 2021, dar la acelaşi nivel înregistrat în 2019. Specialiştii din domeniu apreciază că tranzacţiile interne cu maşini second-hand au crescut în 2021 pe fondul întârzierilor de pe piaţa maşinilor noi şi al stocurilor reduse de maşini rulate din import, înregistrând în acest fel o creştere de 14%, faţă de anul 2020.
Cât priveşte valoarea maşinilor puse la vânzare, în cursul anului 2022, pe platforma online de anunţuri auto aceasta a depăşit patru miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2021.
Cele mai multe anunţuri publicate pe Autovit.ro au fost pentru maşini cu valori cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro (31%), urmate de cele pentru modele între 5.000 şi 10.000 de euro (26%) sau sub 5.000 de euro (22%). Mărcile auto cu cele mai multe oferte au fost: Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi şi Ford.
În aceeaşi perioadă analizată, principalul tip de combustibil al maşinilor puse la vânzare rămâne dieselul, dar în scădere cu trei procente în comparaţie cu anul precedent. Totodată, numărul maşinilor pe benzină prezente pe platformă s-a majorat cu două procente, iar maşinile electrice şi hibrid rămân constante ca ofertă.
Datele centralizate de Autovit.ro arată faptul că modelele de maşini cele mai populare au înregistrat creşteri de preţuri între 16% şi 26%, iar cea mai mare evoluţie a preţului mediu o înregistrează BMW Seria 3 (cu o medie 18.254 euro în 2022, faţă de 11.342 euro în 2021). În ierarhie urmează Audi A4 şi Dacia Logan, cu creşteri ale preţului mediu de 25%.
Pe de altă parte, la categoria pieselor de schimb, valoarea rezultată pe baza anunţurilor postate în 2022 a fost de 223 milioane euro. Top 5 mărci de maşini pentru care s-au postat cele mai multe anunţuri de piese sunt Volkswagen, BMW, Audi, Mercedes-Benz şi Opel.
Autovit.ro, ce aparţine OLX Group, este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori/lună şi mai mult de o mie de dealeri auto care folosesc serviciile companiei.
Un studiu Unlock Market Research evidenţia faptul că 78% dintre românii interesaţi de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o maşină. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei anunță reducerea cu 25% a cheltuielilor salariale și desființarea a 91 de posturi
Cheltuielile salariale din Ministerul Energiei se vor reduce cu 25%, iar numărul posturilor va scădea cu 23%, echivalentul a 91 de poziții, a anunțat Ministerul Energiei într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea instituției a fost aprobat în ședința de Guvern de joi, 8 mai, după
Olimpicii din Alexandria, față în față cu tehnologia viitorului la ICI București
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București a fost, în această săptămână, gazda unei vizite a zeci de elevi cu rezultate academice excepționale din Alexandria, participanți în programul educativ și vocațional ''Clubul Olimpicilor Alexandria - România Inteligentă''. Po
Boloș, despre un acord cu FMI: Nu se pune problema; reformele ar fi mult mai usturătoare decât cele din PNRR
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține că nu se pune problema încheierii unui acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional, care ar presupune reforme mult mai ''usturătoare'' decât cele din Planul Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care angajamentele față de Comisia Europeană trebui
Euro înregistrează joi un nou maxim istoric: 5,1222 lei
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric.
Ministrul Muncii: România are o creștere de 44% a nivelului de trai față de acum zece ani
România are o creștere de 44% a nivelului de trai, față de acum zece ani, conform celor mai recente date Eurostat, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. ''România, față de acum zece ani, pe datele Eurostat recente, are o creștere de 44% a nivelului de trai.
VIDEO Marcel Boloș: Renegocierea PNRR este extrem de complexă; sperăm să avem decizia Consiliului ECOFIN în iulie
Renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu Comisia Europeană este extrem de complexă și sperăm să existe o decizie finală pe acest subiect a Consiliului ECOFIN în luna iulie, a declarat, joi, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
VIDEO Boloș: Cererea de plată numărul 3 va fi încasată, parțial, la sfârșitul lunii mai
Cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) urmează să fie încasată, parțial, la sfârșitul lunii mai și va fi în valoare de 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Ministrul Muncii: 1,3 milioane de români au ieșit din risc de deprivare socială și risc de sărăcie extremă
Peste 1,3 milioane de români au ieșit din risc de deprivare socială și risc de sărăcie extremă în anii 2023-2024, a declarat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. ''Uitați-vă pe datele relevante anilor 2023-2024. Ei bine, 1,3 milioane de români au ieșit din risc
CFR Călători: Mai multe trenuri vor circula pe trasee modificate, din 2 iunie
Circulația mai multor trenuri va fi modificată în perioada 2 - 19 iunie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară solicitate și realizate de către CNCF CFR S.A. - managerul căii ferate, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. Astfel, o serie de lucrări la infrastructura feroviară &ic
Pistol (CNAIR): S-a deschis primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice
Primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice s-a deschis joi, pe A1, în zona localității Miercurea Sibiului, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. ''S-a deschis astăzi primul hub de mare putere din Româ
IMM-urile din România se confruntă cu scăderi ale veniturilor cu până la 50% (analiză)
Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) din România se confruntă cu o serie de probleme critice, care le pun la încercare dezvoltarea și chiar existența, printre care scăderea veniturilor cu până la 50% și cheltuieli mai mari decât câștiguri, relevă o analiză de specialitate, publicată joi. Potrivit datelor c
Dan Șucu (Concordia): România are nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici
România are nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici, afirmă președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, avertizând că ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate, clasa politică va fi trasă la răspundere ''fără ezitare''. ''Prosperitatea României
Indicele ROBOR la trei luni a urcat joi la 7,25%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,25% pe an, de la 6,47% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Aproape 580.000 de locuri de muncă pentru muncitorii calificați, postate de către angajatori în ultima lună (platformă)
Locurile de muncă pentru muncitori calificați s-au clasat pe locul al doilea în topul celor mai activi candidați din piață, în ultima lună, cu aproape 580.000 de aplicări, arată datele centralizate de o platformă de recrutare online, publicate joi. În ierarhie, prima poziție a fost ocupată de către absolvenți, de la înc
Exim Banca Românească participă la un credit sindicalizat de 110 milioane euro atras de Moov Leasing
Moov Leasing, companie românească specializată în leasing operațional 100% digital pentru persoane fizice, microîntreprinderi și IMM-uri, a obținut o finanțare sindicalizată în valoare de 110 milioane de euro, destinată susținerii planurilor de extindere la nivel național, potrivit unui comunicat de presă al Exim Banca Românească.