Ministerele Muncii, Agriculturii, Economiei şi Finanţelor primesc cele mai mari sume la rectificare (proiect)
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, dar şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale, vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară din luna noiembrie, în timp ce Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor avea diminuate cu cele mai mari sume creditele bugetare, conform proiectului publicat joi pe site-ul MF.
Astfel, potrivit Notei de fundamentare, la Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale este prevăzută o creştere cu peste 6,87 miliarde de lei, din care: 3 miliarde de lei dobânzi, un miliard de lei Fond de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, 1,319 miliarde de lei contribuţia României la bugetul UE, 200 de milioane lei Transferuri către întreprinderi în cazul schemelor de ajutor de stat, 1,3 miliarde de lei proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru asigurarea sumelor necesare finanţării proiectelor pentru beneficiari şi/sau continuării finanţării proiectelor în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor europene.
La Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale se propune o suplimentare cu 1,492 miliarde de lei per sold. "Se propune alocarea suplimentară de sume pentru: cheltuieli de personal (+11,9 milioane lei), transferuri între unităţi ale administraţiei publice (+419,5 milioane lei) şi asistenţă socială (+1.070 milioane lei), pentru plata beneficiilor ce se acordă familiilor şi copiilor, precum şi active nefinanciare (+6,1 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la titlul alte transferuri (-4,5 milioane lei) şi la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-10,6 milioane lei)", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară.
De asemenea, la Ministerul Finanţelor este prevăzută o creştere cu 334,4 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară de sume pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare (+524,4 milioane lei). "Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile şi serviciile (-10 milioane lei), la alte transferuri (-42,6 milioane lei), la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-10,4 milioane lei), la proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-60 milioane lei), la active nefinanciare (-14,4 milioane lei) şi la cheltuielile cu plata majorărilor de capital la unele instituţii financiar-bancare internaţionale (-52,1 milioane lei)", potrivit proiectului.
La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale suma prevăzută la rectificare creşte cu 376,6 milioane lei, per sold, respectiv alocarea suplimentară a 2 milioane lei în vederea asigurării drepturilor salariale, 50 milioane lei transferuri către instituţii publice şi 365,6 milioane lei pentru acordarea unui ajutor de stat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică. Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la alte transferuri (-5 milioane lei), cheltuieli de capital (-5 milioane lei) şi împrumuturi (-31 milioane lei).
În ceea ce priveşte Ministerul Economiei, acesta va primi 103,4 milioane lei, per sold, pentru asigurarea fondurilor necesare la cheltuieli de personal (+10 milioane lei), subvenţii (+10 milioane lei) precum şi pentru majorarea, în condiţiile legii, a contribuţiei statului la capitalul social al operatorilor economici din industria naţională de apărare aflaţi sub autoritatea ministerului (+84,78 milioane lei).
Pentru Ministerul Justiţiei se propune un plus de 90 de milioane lei, per sold, în vederea asigurării fondurilor pentru cheltuielile cu bunurile şi serviciile (+40 milioane lei) şi pentru finanţarea activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (+90 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu personalul (-30 milioane lei) şi la cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-10 milioane lei).
Ministerul Afacerilor Externe va primi la rectificare 71,8 milioane lei, per sold. " Se propune asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor de personal (+22,9 milioane lei) şi pentru plata cotizaţiilor şi contribuţiilor la organismele internaţionale (+50,0 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-1,1 milioane lei)", se mai arată în document.
Serviciul de Protecţie şi Pază va beneficia de un plus de 20,4 milioane lei, per sold, pentru asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor de personal (+6,9 milioane lei) şi pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+15,2 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile şi serviciile (-1,5 milioane lei) şi cu asistenţa socială (-0,2 milioane lei).
Pe de altă parte, în proiect se prevede diminuarea creditele bugetare pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu o sumă de 3,812 miliarde de lei, per sold. S-au asigurat fonduri pentru derularea proiectelor cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (+406,94 milioane lei), pentru derularea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă (+130 milioane lei) precum şi la titlul Alte cheltuieli (+0,85 milioane lei). Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-4,350 miliarde lei) şi la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (-3 milioane lei).
De asemenea, Ministerul Sănătăţii pierde la rectificare 1,063 miliarde lei per sold, fiind însă asigurate fonduri suplimentare (216,1 milioane lei) pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va avea un minus de 538,8 milioane lei, per sold.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va avea diminuate creditele bugetare cu 514,8 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru cheltuieli de personal (+0,8 milioane lei) şi pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+1 miliard de lei).
Potrivit proiectului MF, Ministerul Afacerilor Interne pierde la rectificare 383,6 milioane lei, Ministerul Energiei - 327,3 milioane lei, per sold, iar Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării -186 de milioane lei, per sold.
Şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va avea un minus de 109,7 milioane lei, per sold, Secretariatul General al Guvernului pierde 90,9 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 85,6 milioane lei, iar Ministerul Educaţiei -80 milioane lei.
Nu în ultimul rând, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va avea diminuate creditele bugetare cu 76,5 milioane lei, per sold. "S-au asigurat fonduri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (290,7 milioane lei), Programul de interes public şi social derulat prin Compania Naţională de Investiţii (100 milioane lei), fonduri externe nerambursabile (84 milioane lei), transferuri către instituţii publice (3,3 milioane lei), cheltuieli de personal (4,6 milioane lei), bunuri şi servicii (1,5 milioane lei) şi pentru subvenţii (+0,008 milioane lei)", se arată în proiect.
Având în vedere execuţia cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-527,52 milioane lei) şi la proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-32,97 milioane lei).
Potrivit proiectului, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se diminuează per sold cu suma de 435,3 milioane lei.
Conform proiectului, bugetul de stat pe anul 2022 se diminuează la venituri cu suma de 1,941 miliarde lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 18,433 miliarde lei credite de angajament şi se majorează cu suma de 1,916 milioane lei credite bugetare, deficitul crescând cu aproape 3,857 miliarde lei.
În ceea ce priveşte bugetul general consolidat, veniturile se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, cheltuielile se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menţine la 80,154 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a oprit activitatea unui depozit din județul Ilfov și a retras peste 15 tone de legume neconforme
Peste 15 tone de legume au fost retrase de la comercializare, dintr-un depozit localizat în județul Ilfov, din cauza substituirii originii mărfii și a lipsei elementelor de identificare, informează Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Operatorii
Remus Borza: STB are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală; datoriile ar putea depăși 3 miliarde de lei
Societatea de Transport București (STB) are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală, care va viza inclusiv tarifele, gratuitățile, subvențiile, managementul, contractele și cheltuielile, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Borza, managing partner la Euro Insol SPRL, una dintre societățile care fac parte din consorțiul desemnat administrator jud
(P) Steaguri personalizate portabile: cum pot atrage mai multă atenție la evenimente
La un târg expozițional, fiecare brand concurează pentru atenția vizitatorilor. Standurile sunt numeroase, mesajele sunt diverse, iar oamenii trec rapid de la un spațiu la a
SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor
Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) se alătură evenimentului Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor și îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate. 'Cu toții avem baterii uzate uitate prin casă: într-un sertar din bucătărie, într-o telecomandă pe care nu o mai folosi
Consiliul Concurenței a sancționat Philips România cu aproape un milion de euro
Consiliul Concurenței a sancționat compania Philips România cu o amendă în valoare de 5,181 milioane lei (aproximativ un milion de euro) pentru furnizarea de documente într-o formă incompletă pe parcursul inspecției inopinate desfășurate la sediul companiei, potrivit unui comunicat al instituției. 'Concret, după ce a fost
Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.
FBAR: În România, peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare an
Peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condițiile în care peste 27% din populația României se află sub riscul de sărăcie sau excluziune socială, arată datele publicate, miercuri, de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). 'Luna septembrie este recunoscută la nivel global ca f
AEI: Dacia nu va închide uzina de la Mioveni, dar România ar pierde din producția unor modele, inclusiv Duster
Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză dată miercuri publicității. AEI a realizat
Deficitul comercial a scăzut cu 1,1%, la 19,28 miliarde de euro, în primele șapte luni
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele șapte luni ale anului în curs a fost de 19,276 miliarde euro, mai mic cu 214,7 milioane euro (-1,1%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri. În luna iulie 2026, e
(P) Zgomotul din birou, o problemă de business, nu doar de confort
Zgomotul de fond într-o clădire de birouri goală poate ajunge până la 40 dB, iar în birourile open space ocupate nivelul crește semnificativ odată cu numărul d
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare; posibil atac DDoS
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple, iar analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică printr-un comunicat. 'Site-ul http://www.dnsc.ro a &ici
Bușoi: Urmărim ce se întâmplă pe piața carburanților, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situații în care se speculează
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, a dec
Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, moderate, de până la 10%, în perioada următoare (secretar de stat)
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consu
Tanczos Barna: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, a afirmat, marți, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tanczos Barna a participat, în perioada 6-8 septembrie, la reuniunea inform
Bușoi: Nivelul apei în zona Cernavodă ar putea fi insuficient pentru repornirea centralei nucleare, în septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Abia în












