Daraban (CCIR): Peste 4.700 de insolvenţe în primele nouă luni ale anului; cele mai multe în Bucureşti, 827

În primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 4.767 de insolvenţe la societăţi şi PFA-uri, cele mai multe la firme din Capitală, 827, a anunţat, joi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
"Subiectul de azi este foarte important. Vorbim de 4.767 de insolvenţe la societăţi şi PFA-uri (persoană fizică autorizată - n.r.) în primele nouă luni ale anului. Sunt şi nişte judeţe "campioane" sunt şi nişte judeţe "codaşe". Pe primul loc categoric este Bucureştiul cu 827 de insolvenţe, urmează Bihorul cu 399, Clujul cu 356 şi Timişul cu 214. În partea de jos a clasamentului: Gorjul şi Botoşaniul cu câte 20, Harghita, Covasna cu 23, respectiv 24. Deci cam aşa stăm la nivel naţional pe primele 9 luni. Pe de altă parte, ca domenii de activitate, pe primul loc ar fi comerţul cu amănuntul, cu ridicata, reparaţii autovehicule unde avem 1290, în construcţii 920 şi în industria prelucrătoare 612", a declarat Mihai Daraban, la conferinţa "Indiciile macro-economice ale insolvenţei sistemice. Realităţi şi soluţii pentru redresare", organizată la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
El a menţionat că subiectul prezentat în cadrul conferinţei este important pentru sănătatea economiei naţionale. De asemenea, şeful CCIR consideră că ar trebui reacţionat la "deficitul balanţei comerciale" prin investiţii care să satisfacă apetitul consumatorului român.
"Consumul acesta absolut de orice din import nu face decât să plece bani adevăraţi, cum se spune, peste hotare. Şi din păcate nu ripostăm, în sensul de diplomaţie economică, în sensul de a compensa, de a veni cu investiţii care să satisfacă apetitul consumatorului român pentru că până la urmă, şi iar o să mă repet, dar sper să se înţeleagă, cel mai bun sondaj de opinie în rândul consumatorului este cifra de la import. Cei 98,4 miliarde (de euro - n.r.) pe care i-a importat anul trecut. Nu avem încă cifra de anul acesta. Nu vreau să mă gândesc la ea pentru că probabil va fi o creştere exponenţială faţă de anul trecut, noi urmărim dinamica acesta cam din 2015, şi cred că de la acea cifră de la import toţi avem multe de învăţat. Ce anume vrea consumatorul român", a spus Mihai Daraban. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marcel Boloș: Este esențial ca renegocierea PNRR să se încheie până la finalul lunii mai
Renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și deblocarea integrală a Cererii de Plată 3 sunt priorități imediate pentru a asigura absorbția maximă a fondurilor europene alocate României, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Acesta a participat luni, alături de echipa tehnică din cad
Românii pot investi începând de luni, 12 mai, în titluri de stat Tezaur
Românii pot investi începând de luni, 12 mai, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,75%, 7,40%, respectiv, 7,80%, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat transmis AGERPRES. Această ediție a Programului Tezaur este cea de a cincea ediție din acest an, su
Ministerul Energiei a lansat a doua licitație Schemei de ajutor de stat sub formă de CfD
Ministerul Energiei a lansat cea de-a doua licitație în cadrul Schemei de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferență (CfD) pentru susținerea producerii de energie electrică din surse regenerabile - energie eoliană onshore și solară fotovoltaică. Conform unui comunicat al ministerului, în cadrul acestei licitații, va fi
Greenpeace: Tribunalul București a hotărât să nu analizeze PUZ-ul pentru Neptun Deep
Tribunalul București a decis să nu analizeze dosarul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru lucrările onshore din Tuzla, dedicate proiectului Neptun Deep, susțin reprezentanții Greenpeace România după decizia instanței de a respinge pe fond acțiunea organizației de mediu privind blocarea proiectului energetic de la Marea Neagră. 'Tri
Grindeanu: Peste 7.000 de oameni lucrează acum pe șantierele gestionate de UMB; nu există niciun fel de planuri de retragere
Știrea cu privire la blocajele și restructurarea de pe șantierele A8 și A3 ale UMB este ''un caz tipic de fake news'', a afirmat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la ceremonia de semnare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Centurii Metropolitane Cluj (Gilău - A3 - Cluj- Napoca - Apahida - DX4).
Grindeanu: Îndemnul meu pentru ministrul care va veni este să aibă ca principală preocupare finanțarea proiectelor
Finanțarea proiectelor aflate în derulare la Ministerul Transporturilor va trebui să fie principala preocupare a oricărui ministru care vine în locul meu, în acest moment noi fiind undeva la o contractare de 300%, deci supracontractare, a transmis, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la ceremonia de semnare a contractului pe
Burduja: Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de blocare a proiectului Neptun Deep
Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de a bloca proiectul Neptun Deep, iar ONG-ul trebuie să plătească 80.000 de lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom, a anunțat, luni, pe propria pagină de socializare, ministrul
AFM a anulat 'Rabla pentru tractoare' din cauza unor probleme tehnice apărute la aplicația informatică
Administrația Fondului pentru Mediu (ANM) a anulat sesiunea de înscriere în cadrul programului 'Rabla pentru tractoare', destinat producătorilor agricoli - persoane fizice, din cauza unor prob
Burduja: Investițiile fără precedent reprezintă adevăratul suveranism energetic
Investițiile fără precedent reprezintă adevăratul suveranism energetic și există o singură cale pentru independența energetică a României, cât mai departe de ghearele 'experților' în șantaj energetic de la Est, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Anul trecut, România a devenit în premieră cel mai mare pro
INS: Deficitul comercial a crescut cu 26,9%, în primul trimestru; importurile s-au majorat cu 8,1%, iar exporturile cu 2,7%
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost, în primul trimestru din acest an, de 8,453 miliarde euro, în creștere cu 26,9% (+1,792 miliarde de euro) decât cel înregistrat în primul trimestru din 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate luni. În luna martie 2025, exporturile FOB au însum
Programul 'Rabla pentru tractoare' debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei
Programul 'Rabla pentru tractoare' demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanții pot aplica online, prin intermediul aplicației informatice, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit sursei citate, aplicația informatică este pusă la dispoziție
Bursa de la București a câștigat aproape 17 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 16,95 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 4,78%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 242,58%, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursier
MEDAT: România importă în special din UE și SUA între 20% și 70% din componentele pentru industria de apărare
Ponderea componentelor de import folosite în industria de apărare din România poate varia între 20% și 70%, fiind achiziționate din state membre ale Uniunii Europene, și state terțe, precum SUA, a precizat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES.
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a crescut, în aprilie 2025, cu 7.129 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2025, de 914.741 persoane, cu 7.129 mai mare în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Dintre aceștia, 828.358 erau pensionari din sistemul public, iar
Report de peste 3,56 milioane de euro la Joker și de 2,69 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică
Un report de peste 3,56 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,69 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tra