VIDEO Ministul Finanţelor: Parlamentul are în dezbatere o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate
Senatorii PSD şi PNL au depus un amendament la Ordonanţa 16/2022, care are în vedere o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate", a explicat Câciu.
Întrebat cu cât ar putea creşte impozitele, ministrul a răspuns că nu e neapărat necesar să fie majorate, deoarece în grila aprobată în 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.
"Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri impozite nu va fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică", a spus Adrian Câciu. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Guvernul a aprobat plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc
* Dan Cărbunaru: 67% rată de absorbţie pentru fondurile europene din alocarea 2014-2020
* Câciu: Suntem toţi ancoraţi să avem bugetul pe 2023 aprobat în Guvern până la finele lunii octombrie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Program de guvernare/Plafonul indemnizației de creștere a copilului ar putea fi majorat la 10.000-12.000 lei
Majorarea plafonului indemnizației pentru creșterea copilului de la 8.500 de lei la 10.000-12.000 de lei se numără printre măsurile prevăzute în capitolul privind munca, familia și protecția socială din Programul de guvernare al premierului desemnat, Eugen Tomac. Potrivit documentului, măsura are în vedere actualizarea unui plafon
Program de guvernare/Capital românesc productiv, predictibilitate fiscală, companii de stat curate, printre direcțiile de acțiune
Capital românesc productiv, predictibilitate fiscală, companii de stat curate și materii prime critice sunt principalele direcții de acțiune prevăzute în programul de guvernare propus de premierul desemnat Eugen Tomac, la capitolul 'Economie și Mediul de afaceri'. 'România a încheiat 2025 cu un PIB de 374 mi
Program de guvernare/ Identitate electronică pentru toți românii și reforma Autorității pentru Digitalizarea României
Guvernul Tomac propune în planul său de guvernare identitate electronică și portofel EUDI pentru toți românii, Single Digital Gateway organizat pe evenimente de viață, arhitectură de guvernanță digitală cu mandat transministerial real, cloud guvernamental și interoperabilitate operaționale, precum și inteligență artificială în administrația publică.
Program de guvernare/Serviciile publice de mediu, digitalizate; continuarea reformei sectorului public și a sistemului de gospodărire a apelor
Finalizarea reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR, digitalizarea serviciilor publice de mediu, continuarea reformei sectorului silvic și a sistemului de gospodărire a apelor și asigurarea finanțărilor necesare tranziției verzi și dezvoltării durabile se numără printre direcțiile de acțiune cuprinse în programul de guvernare propus de premierul desemna
Program de guvernare/Absorbția integrală a granturilor din PNRR până la 31 august 2026
Absorbția integrală a granturilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la 31 august 2026 și depunerea ultimei cereri de plată până la 30 septembrie 2026 se numără printre principalele obiective din capitolul privind fondurile europene și investițiile strategice din Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat, Eugen T
Program de guvernare/Rețea de autostrăzi+drumuri expres la cel puțin 2.000 kilometri în 2028; redimensionarea personalului CNAIR/CFR SA/Metrorex
Guvernul Tomac își propune să crească rețeaua de autostrăzi și drumuri expres la cel puțin 2.000 de kilometri în 2028, de la aproximativ 1.650 de kilometri estimați la finalul lui 2026, să aducă Programul Transport 2021-2027 la o absorbție de cel puțin 85% și să redimensioneze personalul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR
Program de Guvernare/ Ghișee energetice și prețuri accesibile pentru cetățeni și industrie
Operaționalizarea unei rețele naționale de ghișee energetice pentru consiliere pentru audit energetic, prețuri accesibile pentru cetățeni și industrie sau valorificarea prosumatorilor se numără printre măsurile prevăzute pe termen scurt la capitolul Energie, în Programul de Guvernare propus de premierul desemnat Eugen Tomac. Astfel, docu
Program de guvernare/Reducerea gap-ului de TVA la media UE ar putea aduce venituri suplimentare de 30-35 miliarde lei anual
Reducerea decalajului de încasare a TVA (gap-ul de TVA), estimat la 29,5%, până la media Uniunii Europene ar putea aduce venituri suplimentare de 30-35 miliarde de lei anual la bugetul de stat, fără introducerea unor taxe noi, potrivit Programul de guvernare al premierului desemnat, Eugen Tomac. 'Punctul de plecare: deficit ESA
CNSP: Producția și furnizarea de energie electrică și termică vor crește anul acesta cu 0,5%
Producția și furnizarea de energie electrică și termică ar urma să înregistreze anul acesta o creștere de 0,5% față de 2025, și vor continua să se majoreze ușor în următorii trei ani, conform Proiecției principalilor indicatori macroeconomici 2026 - 2029, publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Astfel, în 2027 producția și fu
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane lei, la nivel național, în perioada 8 - 12 iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la peste 1.500 de operatori economici, la nivel național, în perioada 8 - 12 iunie, iar în urma neregulilor constatate a aplicat amenzi în valoare de peste 4,7 milioane de lei. 'În perioada 8 - 12 iunie 2026, Autoritatea Națională pentru Pro
VIDEO Pistol (CNAIR): Al treilea tunel de pe secțiunea Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești a intrat în lucru
Lucrările la cel de-al treilea tunel de pe Secțiunea 2 Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) au început, în timp ce constructorii lucrează simultan la trei tuneluri din sectorul montan al autostrăzii, a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristi
ONRC: 51.273 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele patru luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut în primele patru luni din 2026 cu 14,28% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 51.273 de înmatriculări, din care 28.294 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES. Cele mai multe înmat
Codirlașu (CFA România): Deficitul bugetar persistent ridicat este principalul generator al inflației
Deficitul bugetar persistent ridicat reprezintă principalul factor care alimentează inflația în România, în timp ce scumpirea combustibililor și deprecierea leului au avut un efect suplimentar asupra creșterii prețurilor, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CFA România, Adrian Codirlașu. În opinia sa, reduce
Inflația menține România într-o zonă de stagflație, cu creștere economică aproape de zero (consultant)
Inflația rămâne principala problemă economică a României și principalul factor care menține economia într-o zonă de stagflație, caracterizată prin creștere economică aproape de zero și majorări persistente de prețuri, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, energia, gazele și car
Pîslaru: Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă
Rata de ocupare a forței de muncă în România este o catastrofă iar presiunea va crește după ce generația decrețeilor se va pensiona în perioada 2032 - 2034, consideră ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care asigură și interimatul la Ministerul Muncii. 'Rata de ocupare a for








