Vergil Chiţac: Extinderea necontrolată a locurilor de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii
Extinderea necontrolată a numărului de locuri de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii, iar această dezvoltare a fost de fapt un regres, consideră primarul Constanţei, Vergil Chiţac.
"În Constanţa, în 1989 -1990, erau 12.000 de locuri de cazare. Astăzi, în acelaşi perimetru, că nu s-a mărit Mamaia, avem 25.000 de locuri de cazare (...). Şi când spun 25.000 am exclus blocurile rezidenţiale, care marea lor majoritate sunt închiriate şi sunt oferite turiştilor, deci cumva putem ajunge la mai mult de 25.000. În Mamaia erau 70 de hectare de spaţii verzi în 1989, acum mai sunt 10. În Mamaia sunt între 7.000 şi 8.000 de locuri de parcare, probabil pe la jumătate, iar cerinţa este cea pe care o ştiţi dumneavoastră, în cazul în care consideraţi că Mamaia ar fi plină vizavi de oferta de cazare. Orice am vrea noi să facem în Mamaia, nu putem, dacă vine fiecare turist cu maşina, să asigurăm un loc de parcare. Şi nici nu cred că e normal. Cine a fost în Mamaia ştie că dezvoltarea asta, de fapt nici nu e dezvoltare, e un regres, că eu înţeleg altceva prin dezvoltare, extinderea asta necontrolată a numărului de locuri de cazare a fost în detrimentul staţiunii Mamaia", a spus Chiţac la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism.
El a subliniat că oamenii nu vor să plătească parcarea atâta timp cât 30 de ani aceasta a fost gratuită, însă, în condiţiile în care domeniul public a fost asfaltat, marcat, sistematizat, nu poate fi oferit gratuit.
"Oamenii nu vor să plătească parcarea. Păi de ce să plătească dacă 30 de ani nu au plătit nimic. 30 de ani nu au plătit un leu un loc de parcare. Greu scoţi din mentalitatea asta colectivă gratuitatea după 30 de ani. Dar, în acelaşi timp, poţi să oferi ceva care e domeniul public, după ce l-ai asfaltat, după ce le-ai marcat, după ce l-ai sistematizat, fără să plătească cineva? Îţi dă voie legea? Îţi dă voie Curtea de Conturi? Sigur că întrebarea este retorică.(...) În zona Summerland, unde este un complex rezidenţial, o aglomeraţie de locuinţe, am făcut o parcare anul acesta, am terminat-o, de vreo 300 de locuri. Am oferit-o rezidenţilor Constanţei contra unui abonament modic de 199 de lei pe an, dar rezident înseamnă să ai mutaţia acolo. Ştiţi cât sunt? 36. Ce deducem noi? Că restul sunt oferite şi, cred eu, că se face o concurenţă neloială, hotelierilor spre închiriere. Restul parcărilor pot fi, aşa cum ştiţi, închiriate pe timpul verii în sezonul estival, contra sumei de 500 de lei pe lună. Înseamnă 17 lei pe zi. Scădem TVA, 14 lei pe zi. Nimeni nu vrea să cumpere în momentul de faţă. Nu ştiu, aşa era acum o săptămână, nu mai ştiu exact, din 7.000 de locuri de parcare, numai 1.300 sunt închiriate", a afirmat primarul Constanţei.
Vergil Chiţac a semnalat că autorităţile pot face, în afară de parcarea de la Cazino, o parcare la intrare în Mamaia şi o parcare la ieşire, după modelul parc&ride şi să dezvolte transportul în comun.
"Ori, din această perspectivă, noi aşa am gândit, noi ca autoritate publică, aşa am gândit zona asta, Mamaia. Ea va intra, tot bulevardul, va intra în reabilitare pe POR 2021-2027, n-am stat să semnăm contractul de finanţare, deşi sunt bani prealocaţi, suntem în faza de maturizare a proiectului, terminăm Dali-ul şi probabil că vom trece la licitaţie de proiectare plus execuţie, sau, dacă nu, facem proiectare şi după aia licitaţia cu clauză suspensivă, dar de aşa manieră încât, după ce se vor fi acreditat ADR-urile astea regionale, că noi ţinem de Brăila, în momentul în care primim finanţarea, dacă se poate să şi începem lucrările. Dacă facem asta pe mobilitate urbană, ştiţi că asta nu poate fi făcut decât cu condiţia ca prima bandă stânga-dreapta să fie destinată transportului în comun, atunci va trebui să fluidizăm şi să prioritizăm transportul în comun. Unul civilizat, unul electric, unul cu aer condiţionat, cu afişaj, care să vină la timp.... Asta ne dorim noi să facem acolo şi în rest să asigurăm serviciile pe care o primărie trebuie să le asigure, de la salubritate, spaţii, verzi, iluminat public, care sunt esenţiale şi care să ştiţi că în condiţiile în care Mamaia s-a aglomerat atât de mult, nu-s aşa uşor de întreţinut", a mai punctat edilul din Constanţa. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



