Chiriţă (ANRE): Până în 2030 putem aduce în sistemul energetic naţional între 10.000 şi 12.000 de MW capacităţi noi
Între 10.000 şi 12.000 de MW capacităţi noi pot fi aduse până în 2030 în sistemul energetic naţional, însă, aceste capacităţi dacă nu sunt dublate de stocare, riscul instabilităţii în sector va fi foarte mare, a afirmat miercuri Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
"Trebuie să avem în vedere politici flexibile, axate din punctul meu de vedere pe câteva direcţii pe care le putem concretiza în perioada imediat următoare. În primul rând, trebuie să investim în capacităţi regenerabile, având resurse financiare consistente. Apreciez că, pentru România, în perioada până în 2030, putem aduce în sistemul energetic naţional între 10.000 şi 12.000 de MW capacităţi noi, însă, aceste capacităţi dacă nu sunt dublate de stocare, riscul instabilităţii în sector va fi foarte mare. De aceea cred că, pe langă cei 10.000 - 12.000 de MW, cel puţin 3.000 de MW trebuie să fie în capacităţi de stocare - şi îi încurajez pe cei de la Ministerul Energiei, pe domnul ministru Popescu, pe domnul Niculescu, să nu acorde fonduri nerambursabile decât acelor proiecte care au stocare - pentru că în piaţa energiei să intre capacităţi de producţie similare cu cele pe care le scoatem din funcţiune", a menţionat Dumitru Chiriţă, la evenimentul "Energy Strategy Summit 2022 - Să construim lanţurile valorice!".
În opinia sa, dacă scoatem producţia de cărbune "trebuie să punem în loc ceva similar care să aibă un comportament aproape identic". El a subliniat că "o sursă regenerabilă cu stocare poate să aibă un comportament identic".
"În egală măsură, vreau să vă semnalez faptul că, chiar fără finanţare, de la începutul anului până în prezent, noi, ca autoritate de reglementare, am dat autorizaţii de înfiinţare pentru peste 400 de MW, ceea ce este un lucru bun - există interes. La Transelectrica sunt sunt cereri de 18.000 de MW. Avem o capacitate disponibilă în reţeaua electrică de 7.000 de MW, de aceea, pe lângă acest interes pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie, trebuie să avem un interes major şi pentru dezvoltarea reţelelor electrice, cele de transport şi cele de distribuţie", a mai spus Chiriţă.
Preşedintele ANRE a menţionat că Ministerul Energiei a reuşit, în parteneriat cu Transelectrica şi operatorii de distribuţie, să finanţeze proiecte de peste 1,5 miliarde euro.
"Dacă mai adăugăm şi contribuţiile operatorilor, probabil că ajungem la peste 2 miliarde de euro, bani care pot fi regăsiţi în investiţii în reţele, reţele care la rândul lor pot pune la dispoziţie capacităţi de racordare. Nu vreau să uit, în intervenţia mea, şi de faptul că este un interes major şi pentru noi - şi pentru minister - să dezvoltăm şi să creştem semnificativ numărul prosumatorilor, nu numai persoane fizice, ci şi persoane juridice", a adăugat Dumitru Chiriţă.
El a subliniat că este important să facem energia electrică "producţie distribuită, să reducem impactul asupra cererii" pentru că, odată redus impactul asupra cererii, putem să avem şi preţuri accesibile.
"Totodată vreau sa menţionez că, astăzi, avem un număr de 15.000 de prosumatori. Cred că până la sfârşitul anului vom avea peste 30.000 de prosumatori. Astăzi avem 100 de MW instalaţi în zona prosumatorilor. Cred că până la mijlocul anilor 2026-2027 vom avea peste 1.000 de MW instalaţi în zona prosumatorilor. De aceea, subliniez încă o dată nevoia ca operatorii de reţea să se adapteze şi să vină în întâmpinarea cererilor celor care vor sa se racordeze la reţeaua electrică", a completat Dumitru Chiriţă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



