Sterian (Transgaz): Importurile de gaze în România nu sunt afectate; putem asigura consumul ţării din producţia internă
Importurile de gaze ale României se desfăşoară normal, iar ţara noastră îşi poate asigura necesarul de consum din producţia internă în această perioadă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Ion Sterian, directorul general al Transgaz.
"Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici. Pentru ziua de astăzi (miercuri - n.r.), consumul este estimat la 19,5 milioane de metri cubi", a spus Sterian.
Importurile de gaze sunt miercuri de 3,5 milioane de metri cubi (3,2 milioane mc prin Ungaria şi 300.000 mc prin Negru Vodă), nivel egal cu cel de zilele trecute.
"România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi. Important este să aducem gaze din import din alte surse pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3,2 miliarde de metri cubi", a mai spus Sterian.
Potrivit acestuia, în depozitele de gaze din România sunt în acest moment 640 de milioane de metri cubi, cu 230 de milioane de metri cubi mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
"Salvarea noastră este conducta BRUA, care este funcţională şi ne ajută să avem securitate în aprovizionare şi să asigurăm tranzitul de gaze în regiune, inclusiv în reverse-flow (în ambele sensuri - n.r.), obţinând şi venituri din taxele de tranzit", a completat şeful Transgaz.
Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de către cele două ţări pentru livrarea combustibilului, transmite Reuters.
Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Compania poloneză de gaze PGNiG confirmă că Gazprom a oprit livrările către Polonia
* Austria dă asigurări că primeşte gaze din Rusia fără restricţii
* Bulgaria: Oprirea livrărilor de gaze ruseşti va reprezenta o încălcare a contractului cu Gazprom
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat, astfel încât sprijinul acordat comunităților cu resurse limitate să nu conducă la o dependență excesivă de finanțarea centrală, a declarat președintele Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, în cadrul unui s
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
BERD estimează un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an și avertizează că riscurile negative persistă
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.
Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.
Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE
Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.
Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)
Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie
Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei
Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr
Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei
Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me
Vaslui: Provocările din industria HORECA și promovarea turismului regional, discutate la Gala 'Descoperă Nord-Est'
Reprezentanți ai industriei HORECA din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și Olanda, alături de autorități locale din zona Moldovei, participă, miercuri, la Vaslui la cea de-a 11-a ediție a evenimentului Gala Turismului 'Descoperă Nord-Est'. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Centrul Regional de






